14 MAI 1948 – O FOTOGRAFIE GRĂITOARE

  Fiecare fotografie are o poveste. O fotografie valorează cât 1.000 de cuvinte, aşa cum voi consemna aici. Fotografia, acest mediu creeat din lumină emanată de obiecte adevărate, ne...
Viena

 

Fiecare fotografie are o poveste. O fotografie valorează cât 1.000 de cuvinte, aşa cum voi consemna aici. Fotografia, acest mediu creeat din lumină emanată de obiecte adevărate, ne fascinează, prin asemănarea cu realul, cu viaţa. Dar, pentru a reuşi să creezi o imagine grăitoare, că aceasta pe care o reproducem, trebuie să stăpâneşti meşteşugul, să fii prezent în momentul decisiv.

În această fotografie, ne aflăm vineri după amiază, 5 yiar, 14 mai 1948, în faţa Casei Dizengoff de pe bulevardul Rothchild din Tel Aviv, pe atunci Muzeul de Artă al oraşului. După multe zbuciumi, “Bătrânul”, David Ben Gurion se pregătea în acea după amiază, repede, repede, înainte de intrarea Shabatului, să declare că pe pământul poporului evreu, pământul numit Eretz Israel, se naşte Statul Israel. Cu o zi înainte, au fost trimise telegrame secrete, unor personalităţi de seamă din conducerea ţării, şi, de asemenea, unor fotografi. Erau invitaţi să participe la această Ceremonie.

Vestea despre un astfel de eveniment nu a fost păstrată în secret prea multă vreme. Entuziasmul creştea… Invitaţii au găsit taxiuri, au venit la timp, au onorat Ceremonia. Dar, au mai venit mulţi şi neinvitaţi, să fie prezenţi în preajma clădirii cu pricina. Desigur, printre aceştia erau şi mulţi fotografi de presă, prezenţi la Tel Aviv în acele zile tumultoase, pentru a raporta ziarelor, din ţară şi din toată lumea, ce se întâmplă. Printre  invitaţii oficiali să imortalizeze acel moment istoric, se afla şi Rudi Shimon Weissenstein. Mai erau prezenţi Sasha Alexander, Zoltan Kluger, Robert Capa şi alţii…

Rudi Shimon Weissenstein, născut în Cehia în 1910, un talentat fotograf, a emigrat în 1936, spre Eretz Israel. Avea la baza studii de fotografie la Academia de Arte Grafice din Viena. Ca şi alţi fotografi, care au emigrat în acei ani din Germania şi Europa Centrală, Rudi Shimon Weissenstein s-a aşezat la Tel Aviv. În primii ani în ţară a lucrat pentru Instituţiile Naţionale: Keren Kayemet le’Israel şi Keren Hayesod. A preferat, apoi, să lucreze independent. În 1940 a deschis un studio particular de fotografie, „Tzalmania Pri-Or”, pe strada Allenby 30, nu departe de mare, în fata Teatrului-Cinema-Opera Mugrabi, pe atunci „buricul„ Tel Avivului. De-a lungul anilor, a fotografiat în Israel momente din viaţa ţării, portrete remarcabile ale politicienilor şi ale personalităţilor cunoscute, din multe domenii de activitate. De asemenea, a surprins în imagini peisaje din sud şi din nord, creaţii de arhitectură din Tel Aviv şi, din toată ţara, realizând zeci de mii de imagini. S-a stins din viaţă în 1992.

Rudi Shimon Weissenstein a înregistrat cu aparatul său fotografic “tot ce era interesant şi avea valoare istorică,” aşa cum a afirmat soţia sa, Miriam, într-un interviu pe care mi l-a acordat în 1998, când eu pregăteam o lucrare despre istoria fotografiei în Israel. Se sărbătoreau atunci 50 de ani de la declaraţia Statului. Miriam Weissenstein, o frumoasă şi sprintenă dansatoare, care i-a fost o permanentă colaboratoare, întreţinea şi conducea vasta arhiva de imagini valoroase, pe care a lăsat-o Rudi.

Serviciile Filatelice ale ţării şi, deasemenea, Banca Israel au realizat multe timbre bazate pe fotografiile din colecţia „Pri-Or”. De pildă, bancnotă de 1 lira (israeliană), din 1958, are la bază un pescar, fotografiat de Rudi Shimon Weissenstein. Fotografiile sale, despre Israel, au fost publicate în multe cărţi şi au fost prezentate în numeroase expoziţii din lume.

Cine nu-şi aminteşte de acest atelier fotografic renumit, cu portrete remarcabile etalate în vitrină, ale personalităţilor vremii, domni şi doamne, frumoşi şi frumoase? Fotografia noastră, din 14 mai 1948, aparţine acestui maestru, care „a fost acolo”, acum 70 de ani. Rudi Shimon Weissenstein a realizat o serie de imagini, în care a fost imortalizata Ceremonia de Declaraţie a Statului Israel. Puterea prezenţei fotografului, în fața evenimentelor care devin istorie, este incontestabilă. Mai ales, în zilele când mass media nu includea televizorul.

Miriam Weisenstein mi-a povestit, că cei din imagine sunt acei care nu au fost invitaţi… Aşteptau cu nerăbdare, pe stradă, toţi cei care nu au reuşit să intre înăuntru, în sala evenimentului, în acel moment istoric. Dar emoţia şi bucuria se poate citi pe chipurile lor, a vecinilor de pe balcoane şi, a copiilor căţăraţi în copacul de pe trotuar, luminaţi de la apus, de razele blândului soare din acea zi. Se mai poate înţelege din imagine, că ne doream să fim un popor mare…

În 2011 şi Miriam Weisenstein a părăsit lumea aceasta. Avea 96 de ani. După demolarea, tot în acel an, a clădirii de pe Allenby 30, pentru ridicarea unui nou bloc, Arhiva „Tzalmania Pri-Or” s-a mutat nu departe, pe strada Cernihovski. Orânduită, clasificată, îngrijită şi digitalizată, Arhiva funcţionează în continuare, sub conducerea lui Dan Peter, nepotul fotografului. Pe site-ul Bibliotecii Naţionale din Ierusalim sunt prezentate imagini din colecţia „Pri-Or”. Cititorul interesat poate viziona şi emoţionantul documentar „Hatzalmania”, realizat de cineasta Tamar Tal, începând din 2002 şi ecranizat în 2011. În film, Miriam Weisenstein aduce mărturii şi discuta cu Dan Peter despre activitatea bunicului său şi despre eforturile lor de a salva Arhiva.

Pentru Ziua Independenţei din anul acesta, firma „Tzalmania Pri-Or”, împreună cu „Lupa”, o tipografie digitală, au lansat o serie de cutii cu imagini de colecţie, care pot fi achiziţionate, la alegere. Ne aflăm în faţa unei fotografii, din care se reflectă o diversitate de priviri. Cine, încotro şi când priveşte? Prin prezența fotografului, se întâlnesc privirile noastre de astăzi, cu privirile persoanelor din imagine. În multe din fotografiile de presa din zilele noastre, sunt prezentaţi şi fotoreporterii care iau parte la evenimente. Prezenţa lor tulbura transparenta povestirilor, dar adăugă cât mai multă viaţă reportajelor.

Şi, mai am o întrebare: cum se poate, că unii din fotografii de pe stradă, pe care i-am identificat, ca Paul Goldman, Hans Pinn sau Beno Rothenberg, au fost totuşi înăuntru şi au fotografiat, aşa cum ştiu eu, Ceremonia din 14 mai 1948? Nu am terminat cercetarea… Hag Atzmaut Sameach!

————————–

Ruth OREN

Haifa, 19 aprilie 2018

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole