ARTA PLASTICĂ A DOCTORULUI BRUNO HERȘCOVICI

  Există undeva o mărturisire a lui Cezanne, prin care pictorul afirmă: „… peisajul gândea el însuși prin mine, eu fiind, de fapt, conștiința sa”. E foarte adevărat, dacă...
Viena

 

Există undeva o mărturisire a lui Cezanne, prin care pictorul afirmă: „… peisajul gândea el însuși prin mine, eu fiind, de fapt, conștiința sa”. E foarte adevărat, dacă ne referim – cum a făcut-o, desigur, și marele pictor – la procesul creației artistice. Dar nu e numai atât! Imi permit să privesc actul creației  și din unghiul receptorului de artă, știut fiind că armoniile cromatice, celelalte mijloace de expresie, contribuie la sugerarea unei idei, a unei stări de spirit, și, privind mai atent, toate elementele creației la un loc, relevă un anume fel de a reda realitatea, astfel încât poți deduce temperamentul, particularități umane ale artistului, viziunea sa asupra lumii, asupra oamenilor în mijlocul cărora îi e dat să trăiască. E ca și cum ai spune – ascultă-l și cum vorbește, și vei ști ce fel de om e… Astfel de gânduri mi-au apărut în minte privind cele două tablouri expuse, nu de mult, la Expoziția celei de a 43-a Conferințe Naționale a Asociației Medicilor din Israel (la hotelul „David Intercontinental”), tablori care poartă semnătura amicului meu, dr. Bruno Herșcovici, care se afirmă și pe tărâmul artei plastice, cu seriozitate și consecvență (după cum îl știm, de altfel,  că se comportă și ca medic).

Pe tărâmul relației cu pacienții săi, a știut întotdeauna să apară cu acele disponibilități intelectuale și psihologice care dau încredere și speranță, dar și rezultatele medicale de rigoare. Echilibrat, atent, sigur pe sine și cu indicații profesionale „la obiect”. Un astfel de comportament este rezultatul unui fel de a fi, dar și al unei eficiente auto-educații. Afirm aceste lucruri căci, iată, pictura doctorului nostru, ni-l dezvăluie pe Bruno Herșcovici nu numai un prsonaj optimist și stenic,  ci și un om cu fragilități și profunzimi afective și intelectuale deosebite, chiar surprinzătoare. Asta, desigur, pentru cine nu-l cunoaște mai în esența lui. Căci, cine  a urmărit pictura doctorului – și nu-s deloc puțini! – a putut observa, cum spuneam într-un alt rând, referindu-mă la portretele realizate de medicul-pictor: „desenul, expresia feței vorbesc prin ele însele (…). Ele vorbesc de o anume tristețe, de un ce neînfăptuit, de o dorință fără speranță, de o anume durere profund omenească”. Dar cum în artă ai voie să minți despre orice, numai despre tine nu, iată că omul viguros și cald și bun, acel îndrumător în a te face să învingi răul din tine, iată-l acum și sub alte fațete, mai puțin vizibile în viața de zi cu zi, care-i subliniază profunzimi nu tocmai bănuite, ilustrându-l pe acest pictor tocmai prin sinceritatea-i caracteristică, atunci când se află în fața șevaletului, relefându-se astfel puterea gândirii și a simțirii sale artistice. Ne apare, așadar un om superior clipei și efemerității noastre, a tuturor.

Dar despre ce tablouri este vorba, în cazul nostru? Unul e portretul unui savant, care nu atrage prin frumusețea sa fizică, dar care se remarcă  prin autenticitatea tensiunii interioare și prin efortul de gândire al celui reprezentat. Profunzimea gânditorului, încotdarea așteptării unui rezultat aflat încă în interiorul unui mecanism computerizat, îndoiala și dorința de îndreptățire a supoziției analizate, întreaga frământare a omului de știință, în momente critice – transpar din tabloul acesta, el câștigând estetic mai ales prin vibrațiile interioare ale savantului, ce reies din pânza pictorului, cu reală sensibilitae artistică. Nu voi insista asupra acestui portret, căci surpriza o reprezintă pentru mine celălat tablou al dctorului din aliaua noastră. Este știut că medicul-pictor Bruno Herșcovici s-a ambiționat, de-a lungul anilor săi de pictură, să realizeze în special portrete. De ce? Pentrucă Omul l-a interesat dintotdeauna, și pentrucă este genul de pictură cel mai greu de realizat. Iată-ne, acum, în fața unei mult mai largi deschideri a pictorului: avem în față un peisaj, în care o pădure înconjoară un copac roșu, acesta contrastând armonios cu verdele din jurul poienei aflate, și ea, în prim-plan. Ținuta dreaptă a copacului – erou principal, coloritul său, împletind roșul, maro-ul și galbenul, și un pic de verde și de alb, ilustrează, în cele din urmă, o anume plurivalență a metaforei. E vorba de trecerea timpului și de faptul că aici copacii pot muri și în plină vată; e voba de îndârjirea copacului-erou de a nu fi copleșit de moartea pe care și-o simte, continuându-și existența cu resursele-i rămase, în mod demn și falnic, calm și superior.

In jur, copaci de tot felul, verdele bucurându-ne în ansamblul lui, dar, la o privire mai atentă, vedem nuanțe mai sobre din verdele altor copaci, culori mai închise, mai apăsătoare , ajungându-se până și la albastru închis; culori care ilustrează, de fapt, și realitățile obiective ale vieții noastre. Viață  simbolizată de întreaga pădure, în ansambul ei. Tot aici, desprindem  și acea tentă de tristețe mai puțin aparentă la pictorul medic, despre care vorbeam mai înainte, ea împletindu-se frumos cu șarmul copacului care, în imaginația mea înferbântată, ar putea reprezenta pe chiar autorul tabloului, care nici el nu este un copac tânăr. Dar e falnic, e frumos, și-i încă trainic. In pajiștea de farmec, copacul rosu-galben e viu, și nu-l clatină nici vânturile, nici furtunile. Avem pe simeze un tablou ce-mi dezvăluie dramatismul și farmecul clipei de-acum, pentru mulți dintre noi! Mi-a plăcut!

————————

Roni CĂCIULARU

Petah Tikva, Israel

1 iunie 2018

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole