BRAVO DIASPORA !!!

„Dodon nu uita, Diaspora nu e a ta! Dodon ţine minte. Diaspora nu se vinde!” (Lozinci scandate la întâlnirea lui Dodon la Padova)   Este vorba despre vizita „privată”...
Inchirieri Auto Bucuresti

„Dodon nu uita, Diaspora nu e a ta!

Dodon ţine minte. Diaspora nu se vinde!”

(Lozinci scandate la întâlnirea lui Dodon la Padova)

 

Este vorba despre vizita „privată” a aşa numitului preşedinte I. Dodon. Scriam odinioară că acest kremlinez, pe care l-am adus pe capul nostru, ne va face de ruşine în faţa întregii lumi. În doar puţin peste două luni de preşedinţie câte a reşit să strice mancurtul. Acest cuc călător a reuşit să călătorească la Moscova, Bruxel, Teheran şi acum la Padova. La Moscova a declarat în repetate rânduri, spre satisfacţia stăpânilor săi, că va denunţa Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. La Bruxel a declarat acelaş lucru însă cu jumătate de glas. La Teheran s-a filmat pe fundalul drapelului profanat al Republicii Moldova (stema era fără crucea din ciocul acvilei şi fără sceptru), garant al căruia este în calitate de preşedinte. Zilele trecute a ajuns la Padova unde nu a vorbit nimic despre denunţarea Acordului de Asociere.

Ce a fost în capul lui şi al valeţilor săi când s-a decis să se întâlnească la Padova cu Diaspora? Orice numai nu bunul simţ şi simţul realităţii. A gândit că va fi ca la Moscova unde o gloată organizată de aşa numită diasporă moldovenească (dar cu care Dodon vorbea doar în limba rusă”), îi cânta osanale. În goană de a face cât mai adânc sluj în faţa stăpânilor săi de la Kremlin acest intrus ajunge la ridicol. Ia fost puţin „întâlnirea călduroasă” de la Bruxel unde o stimată doamnă ia pus o simplă întrebare, dându-i şi patru variante de răspuns (ca unui elev mai puţin priceput!): „Ale cui interese apăraţi d-stră în această vizită la Bruxel: ale Republicii Moldova? Interesul d-stră de partid? Interesul lui Plahotniuc sau interesul lui Putin?”. La această simplă întrebare intrusul s-a hlizit în stilul său, răspunzând în limba stăpânilor săi din Kremlin că nu este la „Chto? Gde? Kogda?” (Ce?Unde?Când – o emisiune rusească de tipul TVC), mai învinuind-o de complicitate cu Maia Sandu.

La Padova valeţii i-au „organizat bine” întâlnirea. Au strâns probabil toată popimea fidelă patriarhiei ruse din Italia, aducând-o în sală (a se vedea fotografia în grup a „creştinului socialist-comunist Dodon!” în mijlocul popilor), care a „sfinţit” adunarea, Dodon făcându-și des cruce! (doar mătănii nu bătea păcătosul comunist!). Observaţi cum şi-a încolonat Dodon armata. Ultimul patriarh nekagebist al Rusiei Tihon, cel care a anatemizat hoarda bolşevică-comunistă pentru crimele monstruoase comise împotriva bisericii (peste 200.000 de clerici executaţi, dar şi milioane de alţi reştini, mii de mănăstiri şi biserici distruse sau transformate în localuri de orgii comuniste!), s-ar întoarce în mormântul său la vederea acestui tablou satanic („Iuda între creştini”). Şi când te gândeşti că doar câţiva ani în urmă comunistul Dodon jura credinţă lui Ilici primind carnetul de membru al PCRM! Cât de mult s-a maturizat băiatul sărind (din interes!!!) dintr-o extremă în alta. Dodon bate toate recordurile la capitolul de duplicitate. „Popa Alexii venit tocmai de la Como, de la sute de kilometri, mă numeşte pe mine trădătoare…Iată ce fac pochii de la biserica rusă în Italia, în Postul Mare. Acest popă, dar şi ceilalţi pochi prezenţi, nu ar mai avea dreptul să săvârşească Sfânta Liturghie!” declară cu amărăciune fosta parlamentară V. Cuşnir. Câtă dreptate are această stimată Doamnă. „KGB-istul Kiril de la Moscova v-a cumpărat!” declara unul din sală când acelaşi popă Alexii încerca să-i  probozească pe cei din sală. De ce însă noi, cei de acasă, nu boicotăm această aşa numită biserică ortodoxă rusă care lucrează împotriva neamului, având o bună alternativă – Biserica Neamului prin Mitropolia Basarabiei?

L-aţi văzut pe valetul Ceban (bosul i se adresa familial cu Ion, de ce nu Ivan?) cum ia organizat  întâlnirile lui Dodon la Moscova, la Teheran, dar şi la Padova, cum şi-a îndeplinit el rolul de lacheu la comandă. Când te gândeşti că această nulitate este pregătită pentru funcţia de primar al Chişinăului (în culise se vorbeşte că aceasta se va întâmpla când va dori Plahotniuc!). Au adunat în sală întreaga popime prorusă din Italia. I-au mai adus şi pe unii rătăciţi (se observa în sală această divizare a Diasporei) care, culmea!, se hrănesc pe bani europeni, beneficiază de civilizaţia lor, sunt trataţi relativ omeneşte în ţara de origine, nu au plecat în fundul Rusiei sărace pentru a câştiga lunar de câteva ori mai puţin şi a fi trataţi ca nişte robi, dar care î-l proslăvesc pe Putin! Dar iată ghinion pentru Dodon. În sală au venit şi nepoftiţii care s-au dovedit a fi mult mai activi decât invitaţii pe liste. Bravo lor!!

La ce se aştepta acest Pavlik Morozov de la această întâlnire? Milionul plecat peste hotare în Europa înţelege foarte bine consecinţele acestei aventuri a lui Dodon cu denunţarea Acordului de Asociere. Asta înseamnă în primul rând anularea acordului liberalizat de vize şi întoarcerea concetăţenilor noştri la situaţia de până la liberalizarea vizelor când erau sancţionaţi de încălcarea regimului de şedere în ţara-gazdă cu consecinţele de rigoare; erau privaţi de dreptul de aşi vizita mai des familiile rămase acasă (părinţi, copii, soţi şi soţii). De asemenea îşi dau seama că în consecinţă va avea loc stoparea oricăror programe sociale din partea donatorilor UE pentru care fapt vor trebui să trimită mai mulţi bani acasă pentru susţinerea familiilor lor. Vor fi stopate toate reformele, inclusiv în justiţie, care sub presiunea europenilor ar putea fi duse până la capăt. Rusia este tocmai modelul cum nu trebuie să fie justiţia.

De aceea şi reacţia sălii nu s-a lăsat multaşteptată. În mica sală erau mulţi compatrioţi de-ai noştri veniţi pentru a demitiza mitul de „preşedinte al întregului popor” al lui Dodon. Zeci de lozinci scandate şi afişate pe placate: „Dodon nu este preşedintele meu”; „Dodon, trădător de ţară!”; „Dodon ţine minte. Diaspora nu se vinde”; Dodon persoană nongrata în Diasporă”; „Dodon în Rusia. Ce cauţi aici?”; „V-aţi vândut lui Putin” ş.m.a. „Dodon a scuipat pe noi” se auzeau declaraţii de obidă din sală a celora care nu au putut să voteze în alegerile prezidenţiale trecute. Împreună cu complicele său Plahotniuc Dodon le-a încălcat dreptul la vot, neacordându-le numărul suficient de buletine, iar susţinătorilor săi din Transnistria, aduşi cu zecile de mii în mod organizat, le-a creat toate condiţiile de vot (doar la Varniţa au votat peste 17000 de transnistreni!).

Ce ruşine naţională cu această vizită dodonistă! Priveam cum carabinierii italieni invitaţi de Dodon să facă ordine în sală, surâdeau la văzul cum un ditamai „preşedinte de ţară” era huiduit de concetăţenii săi. Iar nesimţitul de Dodon spune că a fost primit „foarte cald” în Italia. „Am fost întâmpinat foarte cald, de mai mulți preoți (de ei DA, dar de majoritatea celor din sală?)… Oamenii sunt disperați, ei așteaptă eradicarea corupției, atragerea la răspundere a persoanelor ce s-au făcut vinovate de „jaful secolului” (printre ei se numără şi colega sa Z. Greceanâi, soţul căreia a împrumutat de la BEM 140 mln de lei, uitând să-i mai întoarcă. Dar şi socialistul capitalist! Dodon cu palatul în trei nivele, cu un hotel ultramodern, cu maşini de lux, toate acestea agonisite „în sudoarea frunţii”, nefiind în viaţa lui om de afaceri!), astfel încât să poată reveni într-un stat civilizat și prosper”, scrie Dodon pe Facebookul său. Curat murdar în stilul mentorilor săi. La noi la ţară se spune că are „obrazul de tureatcă”.

Un foarte curajos concetăţean de-al nostru pe nume Alexandru Marcinschi, obligat la tăcere de Dodon, de valeţii săi, de popii din sală, chiar şi de unii concetăţeni „mai cuminţi” (lasă-mă să te las!), totuşi a obţinut dreptul de ai spune ce gândeşte despre el. „D-stra vă declaraţi opozant al actualei guvernări, al lui Plahotniuc. Este adevărat? Eu vă contrazic. D-stra sunteţi complice (bravo!!!) cu el. Parteneriatul acesta se trage din a. 2008 pe când eraţi în funcţia de prim vice prim ministru la guvernare cu comuniştii (asta v-o scris cine? – replica lui Dodon). Toată afacerea între voi a avut loc în 2008 când Plahotniuc a pus mâna pe hotelul „Codru” prejudiciind statul de 160 mln Euro…Şi altceva. Când aţi plecat din pcrm vă băteaţi cu pumnul în piept că n-o să votaţi niciodată un preşedinte proeuropean. Pe urmă „v-aţi răzgândit”. Şi Voronin a declarat că aţi fost cumpărat cu 3 mln euro… Nu am încredere în ceea ce aţi vorbit până acum. Nu sunteţi preşedintele meu şi niciodată nu veți fi. Toţi cetăţenii din diaspora au votat contra d-stră. Îmi este ruşine că Republica Moldova are un astfel de preşedinte”. „Vă „promit” (ar trebui – „vă asigur” tov. Dodon, fecior de profesoară de limbă română!) că dumnealui a făcut chestia asta pentru a fi filmat şi transmis pe toate televiziunile prounioniste…(poate ne spune şi nouă, proştilor de rând, care sunt aceste televiziuni. După împărţirea frăţească a televiziunilor între el şi Plahotniuc nu au mai rămas niciuna liberă!)” a răspuns Dodonul.

Odinioară l-am avut pe preşedinte pe Voronin care folosea expresii exotice gen „nahren s pleaja…”. Îl avem acum pe mai tânărul grangur comunist agramat, necivilizat, dar de teapa lui Voronin la acest capitol. Intrai în pământ de ruşine, ascultându-i discursul presărat cu rusisme şi neghiobii. Voi încerca să aduc doar câteva exemple. „…Problema e că nu avem acum un svarşcik (sudor – n.n.), un tractorist bun, care are un salariu de 3-4 ori mai mare decât cel care a absolvit ASEM-ul (culmea dar şi el a facut una din şcoli la ASEM). Decât să absolve o universitate (adresare către mamele din sală care au copii studenţi) mai bine învăţaţi-i o profesie tehnică. Erau instituțiile astea, cum se cheamă… SPTU (şcoli profesionale – n.n.), care au fost distruse de guvernare (în realitate majoritatea au fost distruse pe vremea guvernării comuniste, şi a lui!).  Toţi se duc la instituţii superioare de învăţământ unde nu este loc de muncă. D-stra ca părinţi lucraţi. În fiecare lună îi trimiteţi bani. El învaţă 5 ani (marele preşedinte nu ştie că deja de peste 15 ani învăţământul superior în Republica Moldova este de 4 ani, iar la ASEM e de 3 ani!). Aţi cheltuit 5-6 mii de Euro pentru contract şi încă vreo 4-5 mii de Euro să şadă la gazdă. A absolvit 5 ani (iarăşi gogomănia!) ASEM-ul şi lucrează în barul de peste drum de ASEM…”. Câtă agramaţie, câte prostii ieşite din gura acestui ditamai preşedinte!

Încă o dată, Jos pălăria, Diasporă. Mă închin în faţa voastră. Iar noi aici acasă ne merităm destinul. Merităm ce avem. Termin cu o epigramă sugestivă „N-a decretat-o din orgoliu, /Iar noi din nou luăm aminte. / Că toate zilele-s de doliu,/ De când Dodon e preşedinte!”.

————————-

Valeriu DULGHERU

Chişinău, martie 2017

Banner 3
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole