Cel de-al 21-lea Summit Economic al Eurasiei Istambul, 11-13 aprilie 2018

Dilema secolului nostru – tehnologie versus politică        Preşedintele Emil Constantinescu a participat la cel de-al 21-lea Summit Economic al Eurasiei, care a avut loc la Istanbul în perioada...
Președinte Emil Constantinescu
Viena

Președinte Emil Constantinescu

Dilema secolului nostru – tehnologie versus politică

       Preşedintele Emil Constantinescu a participat la cel de-al 21-lea Summit Economic al Eurasiei, care a avut loc la Istanbul în perioada 11 – 13 aprilie 2018. În cadrul Summit-ului,  fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, deţinător al Medaliei de onoare a Fundaţiei Marmara, organizatoarea conferinţei, a susţinut discursul de deschidere a „Sesiunii preşedinţilor”, la care au luat parte preşedinţii Macedoniei, Gjorge Ivanov şi Bosniei Herţegovina, Marinko Cavara şi foştii preşedinţi ai Turciei, Abdullah Gul (2007 – 2014), Letoniei, Valdis Zatlers (2007 – 2011), Croaţiei, Stjepan Mesic (2000 – 2010), Ivo Josipovic (20101 – 2015) şi Republicii Moldova, Petru Lucinschi (1997 – 2001), majoritatea participanţilor având în comun background-ul academic. Sesiunea moderată de dr. Akkan Suver, preşedintele Fundaţiei Marmara, care a avut ca temă „Dilema secolului nostru – tehnologie versus politică” a inclus şi un mesaj al profesorului american de origine turcă Aziz Sancar, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 2015.

 

 

   Discursul Președintelui  Emil Constantinescu

  

Tema Summit-ului Economic Euroasiatic din acest an, “Tehnologie vs. politică”, a supus atenţiei o problemă gravă cu care se confruntă lumea actuală şi a cărei nerezolvare poate genera consecinţe pe termen lung mai grave decât cele ale crizelor economice sau politice – o criză a civilizaţiei contemporane şi a umanităţii. Dezbaterile au confirmat utilitatea abordării acestei teme, dar din punctul meu de vedere, pentru o viitoare dezbatere, tema ar putea fi formulată chiar mai amplu: ştiinţa şi tehnologia vs. morala şi politica, deoarece la originea tehnologiei a stat ştiinţa şi la originea politicii – principiile şi morala.

Dacă la început tehnologia – tekhne = artă (meserie) + logos (cuvânt) –însemna un discurs asupra artelor (meseriilor), majoritatea dicţionarelor moderne o interpretează ca o aplicare a cunoştinţelor ştiinţifice în scopuri practice, în special în industrie.

Politica, aşa cum a fost definită de Aristotel, provine de la “polis” – cetate. Omul ca ”zoon politicon” este destinat nu numai pentru o existenţă biologică, dar şi pentru bine şi fericire şi rolul polis-ului, al politicii este realizarea fericirii comune a cetăţenilor.

Toată istoria omenirii arată că cunoştinţele ştiinţifice şi produsele rezultate în urma proceselor tehnologice pot avea efecte bune sau rele – în funcţie de modul în care deţinătorii puterii politice hotărăsc folosirea lor.

Când în 1866 Alfred Nobel a descoperit procedeul de preparare a dinamitei, aceasta a contribuit la un progres considerabil în construcţia drumurilor, a căilor ferate şi în exploatările miniere, dar folosirea ei în scopuri militare a dus la enorme pierderi de vieţi omeneşti, distrugerea unor oraşe şi a unor monumente din patrimoniul cultural al omenirii.

Când Otto Hahn, apoi Fermi şi Oppenheimer au descoperit fisiunea atomică, prima folosire a tehnologiei nucleare ca armă de distrugere în masă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a îngrozit lumea, astfel că în următorii 73 de ani de război rece şi pace fierbinte decidenţii politici au evitat folosirea ei în scopuri militare. Folosirea în scopuri paşnice a adus beneficii umanităţii, dar ameninţarea rămâne pentru prezent şi viitor.

Dilema decidenţilor politici de a alege între Bine şi Rău în faţa extraordinarei dezvoltări a tehnologiei nu se limitează la controlul armelor de distrugere în masă. Progresul ştiinţei şi tehnologiei creează şi alte ameninţări asupra fiinţei umane şi asupra mediului înconjurător. Uneori sunt atât de subtile încât politicienii evită să le discute, cum sunt cele din domeniul medicinei sau cel al roboticii, care ameninţă însăşi natura fiinţei umane.

Aş vrea să mă refer doar la relaţia dintre tehnologia comunicaţiilor şi democraţie, care în ultimul timp a luat o turnură neaşteptată. Progresul în domeniul difuzării informațiilor a făcut ca acestea să fie tot mai greu de controlat de regimuriletotalitare și a dus la extinderea spațiului regimurilor democratice în ultimul deceniu al secolului XX și primul deceniu al secolului XXI, la democratizarea cunoașterii și dezvoltarea educației pe plan mondial. În același timp, în paralel cu transformarea cetățenilor în consumatori, prin mondializarea economiei de piață. Tot mai mulţi tineri sunt atraşi de aspectele facile ale societăţii informatice care simplifică gândirea, prevalând imaginea în dauna reflecţiei profunde. Există pericolul ca adolescenţii deazi să devină mai degrabă specatori decât actori cunoscători în scenariul societăţii post-industriale care se joacă pe scena lumii mondializate.

Democraţiile au nevoie de cetăţeni care pot judeca cu mintea lor şi nu de

indivizi care doar se supun autorităţii sau care pot fi manipulaţi prin mijloace de comunicare în masă. În egală măsură au nevoie de lideri cu o viziune pe termen lung şi o gândire strategică şi nu doar de politicieni populişti cu o gândire limitată la obiective electorale.

În 1938, Thomas Mann, care zugrăvise în finalul romanului său ”Muntele magic” imaginea apocaliptică a tinerilor seceraţi de moarte în Primul Război Mondial, avertiza: ”Conducerea în Germania a luat-o grupul cel mai puţin calificat şi cel mai corupt. Consecinţele le veţi vedea.” În 1945, la sfârşitul celui de-al DoileaRăzboi Mondial, Thomas Mann a putut spune doar: ”Am avut dreptate”.

Urmărind ultimele evenimente politice marcate de manipularea a zeci de milioane de oameni prin utilizarea mercantilă a datelor lor personale, de proliferarea corupției și de degradarea discursului liderilor politici în mesaje simpliste si populiste, mi-am amintit de un tablou pe care l-am văzut la muzeul Capodimonte din Neapole. Tabloul pictat de Peter Bruegel cel Bătrân în 1568 cu un an înaintea morții sale, intitulat ”Parabola orbilor conduși de orbi”, zugrăvește un șir de oameni al căror conducător cade într-o groapă trăgându-i după el şi pe ceilalti, care se ţin unul de altul într-o solidaritate stupidă. Pe fundalul cărării pe care orbii se îndreaptă inexorabilspre groapă se vede o biserică, pe care ne-am putea-o închipui că reprezintă valorile morale uitate, dar și silueta fragilă a unei flori de iris, care poate simboliza speranța.

După 450 de ani ne putem întreba: mai există speranţă? După ce a gustat din pomul cunoaşterii Binelui şi Răului fructul oprit, primul om a fost izgonit din Rai, dar a dobândit darul alegerii între Bine şi Rău. Este în puterea fiecăruia dintre noi şi a tuturor împreună, într-un moment de dezvoltare nestăvilită a ştiinţei şi tehnologiei, să hotărâm drumul pe care îl avem de urmat.

 

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole