CFR Olimpia ACB Iaşi, medalie de bronz la popice tineret

  Timp de două zile, pe 14 şi 15 aprilie 2018, moderna arenă din Cluj-Napoca a găzduit turneul final al Campionatului Naţional de popice pentru echipele de tineret (U...
Viena

 

Timp de două zile, pe 14 şi 15 aprilie 2018, moderna arenă din Cluj-Napoca a găzduit turneul final al Campionatului Naţional de popice pentru echipele de tineret (U 23), în competiţia masculină.

Chiar dacă, după prima manşă, elevii lui Costică Ciurdea (CFR Olimpia ACB Iaşi) erau pe locul 2 din şapte echipe participante, manşa a doua, cea de duminică, a fost mai puţin reuşită pentru popicarii ieşeni, care au coborât pe treapta a treia a podiumului, cucerind totuşi medaliile de bronz ale turneului final, după formaţiile din Târgu Mureş (aur) şi Hunedoara (argint).
De remarcat evoluţia modestă în a doua zi de concurs a popicarului ieşean Cristian Toma (doar 470 p.d., după ce în prima zi a reuşit 522 p.d.) şi chiar a lui Vasile Andrei Maxim (doar 528 p.d., după un rezultat de 555 p.d. în prima manşă). În luptă pentru medaliile de argint, hunedorenii i-au întrecut pe ieşeni doar cu 40 „beţe”, diferenţă uşor de recuperat dacă cei doi lansatori ai formaţiei ieşene, menţionaţi anterior, îşi păstrau forma sportivă din prima manşă. De remarcat însă şi un lucru pozitiv, precum evoluţia bună în ultima zi a turneului final a tânărului ieşean Andrei Seliman (din categoria de vârstă U 18), care a reuşit 532 p.d., faţă de 505 p.d. din ziua de sâmbătă! Iar Ştefan Lincu, cu 599 p.d. a fost „Number One” pentru ieşeni!
Clasamentul final, cu rezultatele cumulate în cele două zile de concurs, au fost următoarele:
1. Electromureş Tg. Mureş – 6608 popice doborâte (3312 p.d. – duminică + 3296 p.d. – sâmbătă).
Cel mai bun rezultat de duminică, care a fost şi cea mai bună realizare din cadrul turneului, a aparţinut lui Fekete Hunor, cu 609 p.d., sportiv antrenat de Seres Jozsef.
2. Siderurgica Hunedoara – 6443 p.d. (3270 p.d. – duminică + 3173 p.d. – sâmbătă).
Duminică s-a remarcat Roberto Lapoşi, cu 591 p.d., antrenat de Mănel Manea.
3.  CFR Olimpia ACB Iaşi – 6403 p.d. (3188 p.d. – duminică + 3215 p.d. – sâmbătă).
În a doua manşă, cea din 15 aprilie, pentru echipa pregătită de Costică Ciurdea au punctat: internaţionalul Ştefan Lincu – 599 p.d. (cu felicitări pentru revenirea pe pistele de joc), Ştefan Ouatu – 497 p.d., Vasile Andrei Maxim – 528 p.d., Cristian Toma – 470 p.d., Andrei Seliman – 532 p.d., Vlad Nacu – 562 p.d.
4. Inter Petrila – 6174 p.d. (3155 p.d. – duminică + 3019 p.d. – sâmbătă).
În manşa a doua, din echipa pregătită de Marcel Dobrică s-a remarcat Denis Pădurean, cu 560 p.d.
5. CSM Satu Mare – 6131 p.d. (3093 p.d. – duminică + 3038 p.d. – sâmbătă).

În concursul de duminică s-a remarcat Gabriel Sabău, cu 560 p.d., care este fiul antrenorului Gheorghe Sabău.
6. CFR Cluj – 6077 p.d. (3042 p.d. – duminică + 3035 p.d. – sâmbătă).

În manşa a doua s-a remarcat puştiul de numai 13 ani Răzvan Gyarmati, cu 554 p.d., antrenat de Bogdan Dudaş şi Grigore Blaga.
7. CS al Oraşului Tălmaciu (jud. Sibiu) – 5922 p.d. (2957 p.d. – duminică + 2965 p.d. – sâmbătă).
Din echipa coordonată de Călin Cazacu, s-a remarcat în manşa secundă Alexandru Sorin Mitru, cu 578 p.d., cel care evoluează la echipele de seniori pentru CFR Olimpia ACB Iaşi, cu dublă legitimare.
Competiţia de la Cluj a fost arbitrată de internaţionalul Ion Grigorescu (Târgovişte), FR Popice fiind reprezentată de antrenorul emerit federal Remus Antimirescu, cel care ne-a declarat: „A fost o competiţie frumoasă, cu rezultate mulţumitoare. Echipa din Târgu Mureş a câştigat pe merit, după ce echipa s-a pregătit timp de 3 ani pentru această performanţă. Mulţumim domnului Lucian Rusu, din Suceava, care a fost popicar la CFR OLimpia ACB Iaşi în anii din urmă, care a oferit în nume personal două trofee pentru cele mai bune realizări din concurs. Ambele au plecat la Târgu Mureş, după ce Fekete Hunor a reuşit 609 p.d. la băieţi, iar Gal Beatrix Timea a reuşit 593 p.d. la fete. De asemenea, am premiat şi pe cel mai tânăr popicar din competiţie, el fiind Răzvan Gyarmati, de la CFR Cluj, care la doar 13 ani a reuşit duminică o performanţă notabilă, de 554 p.d. Cu siguranţă, dacă se va antrena conştiincios, peste câţiva ani el va deveni unui dintre cei mai buni popicari ai României”.
Pentru echipele de pe podium, festivitatea de premiere de duminică a fost efectuată de Mircea Bălaj – vicepreşedintele FR Popice, de Antal Matilda – membru în Prezidiul Federal şi de acelaşi Remus Antimirescu.
Săptămâna viitoare, pe 21 şi 22 aprilie, la Târgu Mureş va avea loc meciul de pregătire dintre România şi Serbia, la U 18, U 23 şi seniori, la feminin şi masculin, în perspectiva Campionatelor Mondiale de popice de la Cluj, din luna mai 2018. Din loturile României vor face parte şi patru lansatori de la CFR Olimpia ACB Iaşi, Vlad Nacu şi Vasile Andrei Maxim (la tineret – U 23), Ion Cercel şi Florin Opincă (la seniori).
În zilele de 27, 28 şi 29 aprilie 2018, arena cu 6 piste de la Hunedoara va găzdui turneele finale ale Campionatelor Naţionalor de popice pentru senioare şi seniori.
În prima zi se va juca „contra scor”, apoi vor fi semifinalele şi finalele de clasament – la masculin. La feminin va fi etapa „contra scor” şi apoi se va juca finala mare, la competiţie participând doar trei echipe, Conpet Petrolul Ploieşti, Electromureş Romgaz Tg. Mureş şi Rapid Bucureşti.
La turneul final masculin sunt calificate patru echipe, ele fiind CFR Cluj, CFR Olimpia ACB Iaşi (cu unele probleme de efective, se pare…), Electromureş Tg. Mureş şi Inter Petrila.
DAN TEODORESCU

Munchen
Categorii
Sport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole