Munca străinilor în România

Scris de Aşii Români Vineri, 19 August 2011 11:44

Intrarea României în Uniunea Europeană a constituit un real interes pentru celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi pentru statele din afara Spaţiului Economic European.  În acest context, începând cu 1 Ianuarie 2007, tot mai multe societăţi mutinaţionale au pătruns în România tinzând într-o dezvoltare cât mai accelerată şi implicând în acest sens specialişti în diferite domenii, cetăţeni străini, care să lucreze pe teritoriul României.

Nu de puţine ori, societăţile în dezvoltare din România, în calitate de angajatori ai cetăţenilor străini, dar şi însăşi cetăţeanul străin care intenţionează să se integreze pe piaţa muncii din România au întâmpinat dificultăţi în a identifica paşii şi condiţiile pe care trebuie să le parcurgă şi să le îndeplinească pentru o cât mai eficientă şi mai ales legală integrare în România.

Odată cu integrarea europeană, noţiunea de „străin” a cunoscut o altă dimensiune fiind susceptibilă de o altă abordare, astfel încât potrivit modificărilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi a altor acte normative în materie, „străin” nu mai este orice persoană care nu are cetăţenia română.

Prin noţiunea de străin se are astăzi în vedere persoana care nu are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European.

În aceeaşi ordine de idei, Ordonanţa de urgenţă nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României defineşte străinul ca fiind persoana care nu are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European.

Aşadar, cetăţenii comunitari, care nu mai sunt consideraţi străini, pot fi încadraţi potrivit reglementarilor Uniunii Europene.  Astfel, cetăţeanul oricărui stat membru al Uniunii Europene, care lucrează în România, se bucură de regimul naţional aplicabil cetăţenilor români. În acest sens reglementarea cea mai elocventă este dată de către Regulamentul  (UE) nr. 492/2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

Lucrătorii, cetăţeni ai altor state membre se bucură de acelaşi tratament ca şi lucrătorii naţionali în ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în munca şi condiţiile de muncă şi în special în ceea ce priveşte remunerarea, concedierea, iar în cazul în care aceştia rămân fără loc de muncă, ei beneficiază de reintegrare profesională şi reangajare.

Revenind la „străinul” care nu este cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, trebuie ştiut faptul că, în prezent, munca acestora în România se prestează în temeiul unei autorizaţii de muncă, ca şi document oficial eliberat în condiţiile legii, care dă dreptul titularului să fie încadrat în munca sau detaşat în România la un singur angajator.

Cetăţeanul străin trebuie să cunoască faptul că pentru încadrarea sa în muncă, pe teritoriul României este necesar ca, în conformitate cu dispozitiile Articolul 3 din OUG 56/2007)

• să aibă pregătirea profesională, autorizarea şi experienţa în activitate conform cerinţelor angajatorului român
• să facă dovada că este apt din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea respectivă şi nu are antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României,
• se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Cetăţeanul străin aspirant la un loc de muncă în România trebuie să ştie că nu va putea îndeplini condiţiile de eligibilitate dacă încadrarea sa în muncă vizează un post care ar fi putut fi ocupat de către un cetăţean român, un cetăţean al altui stat membru al Uniunii Europene, cetăţean al vreunui stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţii permanenţi pe teritoriul României.

Cu toate acestea, o atare condiţie nu constituie o piedică la angajare pentru

• cetăţeanul străin care îndeplineşte funcţia de administrator într-o societate comercială cu participare străina şi este singura persoană numită în această funcţie,
• dacă desfăşoară activitate în calitate de sportiv profesionist şi face dovada că a desfăşurat activitate similară în altă ţară,
• dacă este vorba despre un solicitant al autorizaţiei pentru munca nominală sau este solicitant de autorizaţie ca şi lucrător transfrontalier,
• străinii posesori ai unui permis de şedere în scop de studii.

Deşi nu este o condiţie ce îl vizează direct pe cetăţeanul străin care doreşte să fie angajat în România, acesta trebuie să ştie că angajatorul român la care va fi integrat, este obligat să îşi dovedească „bonitatea” în faţa autorităţilor de imigrare, respectiv să dovedească faptul că are achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat şi că desfăşoară activitatea pentru care hotărăşte să angajeze cetăţeanul străin.

Un detaliu important invocat la Articolul 4 din aceeaşi Ordonanţă 56/2007 este faptul că, obţinerea autorizaţiei de muncă este o procedură care se lansează în baza unei cereri a anagajatorului la care cetăţeanul străin urmează să fie integrat, însă având în vedere documentaţia care să ateste îndeplinirea condiţiilor deja enumerate mai sus.

Deşi autorizaţia de muncă se eliberează pentru o perioadă de un an, în mod excepţional, potrivit dispoziţiilor Articolului 6 lit. c) si f) din Ordonanţa de Urgenţă 56/2007, modificată, autorizaţia de muncă va fi eliberată doar pentru o perioadă de 6 luni pentru lucrătorii sezonieri, mai precis pentru posesorii autorizaţiilor de muncă nominale.

În baza autorizaţiei de muncă obţinută de către angajator, cetăţeanul străin intrat valabil în România, va depune personal sau asistat de către un avocat, la Oficiul Român pentru Imigrări, o cerere obţinere a permisului de şedere, care se eliberează pentru o perioadă de maxim un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia cu perioade similare.

Cererea pentru obţinerea permisului de şedere va fi însoţită de documentul valabil de trecere a frontierei, dovada spaţiului de locuit în România, autorizaţia de muncă, actul medical de atestare a stării de sănătate, certificatul fiscal privind angajatorul său şi taxele aplicabile.

Şi din punct de vedere fiscal cetăţenii străini trebuie să aibă în vedere anumite aspecte, fie că dispoziţiile legislaţiei române în materie fiscala îi priveşte  direct personal, fie îi vizează pe angajatorii acestora în România.

Articolul 7 punctul 17 din Codul Fiscal Român face referire la cetăţeanul străin şi îl defineşte ca şi „nerezident”.

Din perspectiva fiscală, cetăţeanul străin, cetăţean al unui stat din Uniunea Europeană, sau cetăţean al unui stat terţ Spaţiului Economic European face subiectul impozitării în România în funcţie de tipul de activitate desfăşurat, de relaţia contractuală în care este implicat pe teritoriul României cât şi de tipul de venituri obţinute pe teritoriul României.

Potrivit Articolului 116 lit. d) din Codului Fiscal Român, impozitul pe venitul nerezidenţilor este stabilit la un procent de 16% ţinându-se cont şi de excepţiile prevăzute de acelaşi articol respectiv, cetăţenii străini datorează impozitul de 10% aplicabil dividendelor obţinute ca urmare a deţinerii poziţiei de asociat al unei persoane juridice române, cu condiţia ca cetăţeanul străin sa fie rezidentul al unui stat membru al Uniunii Europene.  În caz contrar, cota aplicabilă este de 16%.

De asemenea, veniturile obţinute de cetăţenii străini din activităţile de jocuri de noroc urmează impozitarea cu cota de 25%.

Cetăţenii străini, angajaţi cu contract de muncă  individual  ca  lucrători permanenţi, în cadrul unei societăţi româneşti, în calitate de angajator, sunt subiectul impozitării veniturilor pe care le obţin în acest sens, acest impozit fiind reţinut la sursă şi virat către bugetul de stat din România, de către angajatorul român.

Fie multitudinea de condiţii impuse de legislaţia din România în ceea ce priveşte integrarea în planul muncii a cetăţenilor străini sau poate chiar situaţia din ce în ce mai vicioasă şi împovărătoare a forţei de muncă în plan naţional a făcut ca, numărul străinilor care vor putea să muncească legal în România în anul curent, să scadă cu aproape o treime faţă de cel din 2010, astfel încât, prin hotărâre a Guvernului, pentru anul 2011 a fost emis un numar de doar 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străini, faţă de 8.000 în 2010.

Majoritatea celor 5.500 de autorizaţii eliberate pentru anul 2011 sunt destinate străinilor care doresc să muncească în România ca şi lucrători permanenţi şi se ridica la 4.000 de autorizaţii.   Lucrătorii detaşaţi sunt limitaţi la doar 600 de autorizaţii, pentru cei sezonieri  au fost emise 200 de autorizatii, alte 300 de autorizaţii vor fi acordate sportivilor, iar pentru lucrătorii transfrontalieri - 200.  Autorizaţiile de muncă nominale sunt emise in numar de 100, iar autorizaţiile pentru lucrătorii stagiari alte 100.

Orice suplimentare a numărului de autorizaţii de muncă se va face tot prin aprobare a Guvernului şi doar în baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

În pofida numărului din ce in ce mai scăzut de autorizaţii, cetăţenii străini rămân interesaţi într-o accesare cât mai facilă pe piaţa de muncă din România în baza cunoaşterii condiţiilor de legalitate şi a paşilor necesari în procedura de obţinere a autorizaţiilor şi permiselor de muncă.

Acest articol vă este oferit de Hammond, Bogaru şi Asociatii, societate de avocaţi specializată în dreptul muncii. Pentru orice informaţii nu ezitaţi să contactati avocat Cristian Bogaru la adresa de mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau avocat Alexandra Florescu la adresa de mail

Avocat Cristian Bogaru, Avocat Sorina Stoica