Conferința „Teatrul evreiesc, de la Avraham Goldfaden și Mihail Sebastian la Broadway” susținută de Alexander Hausvater, 25 septembrie 2018, ora 19:00, sediul ICR Tel Aviv

  Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Integral din București, vă invită la conferința „Teatrul evreiesc, de la Avraham Goldfaden și Mihail Sebastian la...
©Mircea Roșca
Viena

 

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Integral din București, vă invită la conferința „Teatrul evreiesc, de la Avraham Goldfaden și Mihail Sebastian la Broadway” susținută de regizorul român Alexander Hausvater.

Evenimentul, în limbile ebraică și română, va avea loc marți, 25 septembrie 2018, ora 19:00, la sediul institutului (Blvd. Shaul HaMelech nr.8, Beit Amot Mishpat, etaj 6, Tel Aviv).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul evenimentului:

Moderator: Martin Salamon, director ICR Tel Aviv

Conferința, în limba ebraică, „Teatrul evreiesc, de la Avraham Goldfaden şi Mihail Sebastian la Broadway” susținută de Alexander Hausvater.

Conferința propune o analiză detaliată, realizată de una dintre cele mai importante personalități din domeniul teatrului, a influenței pe care operele celor doi autori, Avraham Goldfaden și Mihail Sebastian, au exercitat-o asupra literaturii și dramaturgiei internaționale.

Prezentarea volumului „Ce dacă?” de Alexander Hausvater (2017, Editura Integral) – în limba română și lecturare fragmente în limbile română și germană

Participanți: Alexander Hausvater, autor, Nancy Brandes, actor, și Sassi Keshet, directorul Teatrului Yiddishpiel din Tel Aviv

„Cartea minunată a regizorului Alexander Hausvater ne cucerește prin faptul că ne investește cu demnitatea de cititori căutători de sens. Oarecum, autorul mi-a părut la început un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole născute în comunitățile răspândite și care, uneori, în expresia lui Martin Buber sau S.Y. Agnon, au produs adevărate capodopere ale înțelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gândiri paradoxologice. Dar copilul Hausvater nu vrea să ne împingă spre acțiuni de reflecție programatică, spre teme importante pentru comunitate, ordonate și indexate cu semnele înțelepciunii. Pesonajul central, povestașul, evadează continuu, căutând să scape de suferință sau de stagnare. Copilul se luptă cu timpul, nu vrea să devină matur, nu vrea să aleagă între profesii, mereu se teme de finitudine și caută o ușă întredeschisă, spre o nouă experiență. Uneori, dă drumul fanteziei, dar evadarea rămâne în „rama” poveștii, vrea să aducă existența mai aproape de sufletul lui și poate chiar mai aproape de noi. Nu o singură cărare este pierdută, obsesie devenită modă în secolul al XX-lea prin care le pierdem și care trebuie reinventate prin poveste. Aceasta poate deveni o obsesie pentru literatura sau teatrul care urmează să se nască în secolul al XXI-lea și unde rebelul Alexander Hausvater este și pionierul care le caută, le găsește și ni le arată cu generozitate prin tot ceea ce face. Volumul de față este o capodoperă și merită citit, inițiind o experiență catharctică, dar și un experiment intelectual.” (Vasile Dâncu)

În perioada 6 august – 6 octombrie 2018, Alexander Hausvater se află în Israel pentru a regiza producția spectacolului în limba idiș „Vrăjitoarea” adaptare după piesa omonimă de Avraham Goldfaden. Premiera spectacolului va avea loc în data de 15 octombrie 2018 la Teatrul Tzavta din Tel Aviv. Detalii: http://www.yiddishpiel.co.il/en/our-shows/the-witch-2.html

Alexander Hausvater a regizat peste 200 de spectacole de teatru, musical, operă şi dans. A lucrat în peste 30 de ţări şi producţiile lui au ajuns în întreaga lume.  Regizor canadian de origine română, născut la București, acesta a emigrat în copilărie în Israel. A studiat teatrul în Israel și în Canada. S-a stabilit în Canada de unde a revenit în România pentru a pune în scenă piese de teatru, după 1990. A montat numeroase spectacole în toată lumea. În România a regizat câteva zeci de piese și adaptări între care  cele mai cunoscute sunt …Au pus cătuşe florilor după F. Arrabal, La Ţigănci după Mircea Eliade, textele fiind adaptate de poetul Cristian Popescu, Teibele şi Demonul ei după I.B. Singer, Magister Machiavelli după N.Machiavelli, text realizat de Horia Gârbea, Cymbeline după W. Shakespeare.

În octombrie 2016, regizorul Alexander Hausvater a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga activitate regizorală, pentru contribuția remarcabilă la promovarea culturii și imaginii României în lume, pentru deosebita activitate pedagogică, pregătind cu exigență și în același timp cu multă căldură umană generații de regizori”.

În 2017, regizorul a pus în scenă producția spectacolului în limba idiș 2 Kuni Leml” adaptare după piesa Kuni Leml” de  Avraham Goldfaden, la teatrul Yiddishpiel.

ICR

Viena
Categorii
Israel
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole