CRONICA UNUI JURNAL TULBURĂTOR : “Dantele interioare” / Monica Radu, Bucureşti : Editura Mara Books & Publishing, 2017

“Dantele interioare” este jurnalul unei călătorii introspective prin intermediul căruia Monica Radu îşi expune, cu o sinceritate dezarmantă, amintirile, gândurile şi sentimentele născute la porţile infernului, la limita dintre...
Inchirieri Auto Bucuresti

“Dantele interioare” este jurnalul unei călătorii introspective prin intermediul căruia Monica Radu îşi expune, cu o sinceritate dezarmantă, amintirile, gândurile şi sentimentele născute la porţile infernului, la limita dintre viată şi moarte, dintre speranţă şi deznădejde.  Tânăra autoare  şi-a propus să evoce şi să prindă, cu candoare literară, în paginile acestei cărţi, momentele cheie ale unei experienţei traumatizante provocată de un accident rutier în urma căruia a rămas paralizată.  Obligată să îşi petreacă câteva luni din viaţă într-o cameră de spital, prizonieră în „copaia de ghips” care o acoperea aproape în întregime, Monica Radu, se confesează, retrăieşte prin scris secvenţele regăsirii de sine şi povesteşte cum şi-a clădit echilibrul interior şi a dobândit abilitatea de a depăşi suferinţa, teama şi neîncrederea prin ”protecţia necondiţionată şi plenară”a lui Dumnezeu. (p. 39).

“Dantele interioare” este volumul autobiographic al unei tinere cu un destin extrem de vitreg  care a reuşit să transforme o situaţie dramatică într-o serie de oportunităţi.  La vârsta de 20 de ani, un accident nefericit a oprit traiectoria vieţii tinerei autoare. Din acel moment nimic nu mai avea sens. Trecutul ei dispăruse într-un abis dureros, prezentul îi era incert, apăsător, inconsistent iar viitorul părea, pentru pacienta Monica Radu, enorm de îndepărtat. Viaţa se oprise în loc, sugrumată de ramele unui pat de suferinţă, strivită de spaţiul îngust al camerei de spital.  Incapabilă să simtă, să se mişte, să reacţioneze, pacienta conştientiza înstrăinarea de propriul ei trup, era la cheremul medicilor, asistentelor şi chiar a persoanelor care veneau să o viziteze, să îi ţină de urât. Se simţea prizonieră şi devenea tot mai vulnerabilă.  Dar vădita vulnerabilitate fizică o întărea sufleteşte, ca şi cum în interior îi creşteau aripi dantelate. Obligată să privească doar tavanul, zile în şir, Monica Radu a găsit resursele necesare pentru a renaşte ca Pasărea Phoenix şi a ţesut în jurul ei gânduri pline de speranţă. Când starea ei de sănătate se agrava, când trebuia să suporte operaţii complicate şi tratamente epuizante, când observa privirile pline de milă ale celor din jur, Monica, se retrăgea în sine, se cuibărea în creuzetul unor gânduri salvatoare şi îşi promitea că nu va capitula niciodată în faţa suferinţei. A reuşit să treacă peste suferinţă, peste şocul schimbării deoarece ştia că de partea ei erau timpul, erau îngerii şi mai ales era Dumnezeu. Ascultându-şi propriile gânduri, trăia cu convingerea, că afară, în lume, o aştepta un petec de cer care devenea senin numai pentru ea şi dincolo de nori exista o rază de soare care strălucea numai pentru ea.

Desigur, Monica, a reuşit, în mod admirabil, să alunge norii tristeţii, ai umilinţei şi ai autocompătimirii. Cu  o tărie de caracter rar întâlnită la o persoană atât de tânără şi de fragilă, a redescoperit bucuria de a trăi în preajma lucrurile simple. Spre exemplu, după luni de zile în care nu avea în faţa ochilor decât tavanul, Monica îşi aminteşte că a simţit o adâncă recunoştinţă pentru persoana care i-a mutat patul la fereastră şi a ajutat-o, chiar şi pentru o clipă să privească pe fereastră.

“Mi-a dus patul la fereastră şi mi-a făcut cadou, cu discreţie, peisajul dimprejur. Uşor, cu maximă, grijă şi blândeţe, Peter mă ridică preţ de câteva secunde care mi-au părut incredibil de lungi. Senzaţia că aş fi urcată pe un postament de gelatină  şi,  că organele au alunecat brusc mai jos de picioare  şi mi-au rămas agăţate de gât cu o funie subţire, tăioasă şi ameţeala vertiginoasă au fost efecte care au transformat imaginea într-o clipire fără continuitate şi fără înţeles”.

Treptat  pacienta a învăţat să-şi accepte suferinţa şi-a potolit “talazul interior” aşteptând cu nerăbdare perioada de recuperare iar atunci când a fost informată, că, în cadrul exerciţiilor de recuperare, nu va fi niciodată vorba despre “mers“ a renunţat la dorinţele nerealiste. Concomitent şi-a oferit şansa să privească înainte, modificându-şi opţiunile, adaptându-le la noul ei “status quo“ .

“Am multe de făcut : scriu scrisori, cos, uneori mânânc, cel mai mult vorbesc cu Dumnezeu. Ştiu bine că El îmi comprimă timpul, că ziua mea nu e aşa de lungă, că mă ţine în braţe şi că e trist pentru ce trăiesc, dar nu pot vorbi nimănui despre asta…” (p. 23)

Întâmplările pe care le-a  aşezat în acest volum, suferinţele prin care a trecut, transportă, inevitabil, cititorul într-un univers relativ simplu, extrem de îngust, universul văzut din perspectiva unui bolnav imobilizat pe un pat de spital. Este un univers al tăcerilor, al infinitelor dialoguri interioare, o lume cu detalii extrapolate, cu mirosuri specifice, cu întrebări care se repetă la nesfârşit. O lume în care, monoton, timpul pare că stă în loc. Din fericire, Monica Radu, şi-a acceptat relativ uşor nou mod de a fi, şi-a inventat noi valenţe existenţiale şi s-a regăsit în lucrurile pe care le ştia şi în care credea înainte de accident. În primul rând a regăsit forţa vindecătoare a rugăciunilor, a descoperit puterea nebănuită a zâmbetelor, efectul curativ al speranţelor şi influenţa binefăcătoare a gândirii pozitive.

“Dantele interioare“, aşadar, este un neobişnuit volum de factură biografică, în care autoarea şi-a disecat cele mai intime gânduri şi sentimente, a recreat scenariul  primelor zile şi luni de după accidentul rutier, a rememorat dificilele săptămâni de spitalizare, a numărat clipele în care se zbătea între viaţă şi moarte.

Autoarea , cărţii – apărută în acest an la Editura Mara Books & Publishing –  reuşeşte să şi acapareze cititorii  prin stilul firesc al relatărilor, prin candoarea exprimării şi prin adorabilele incursiuni de factură filosofică. Într-adevăr, Monica Radu, se confesează, povesteşte dar exerciţiul ei de aducere aminte nu ia forma finală a unui jurnal obişnuit, cartea pe care o oferă publicului, este mai mult decât un roman autobiografic, dimpotrivă, se încadrează în categoria cărţilor motivaţionale, a lecturilor care produc schimbări esenţiale în mintea şi în sufletul cititorilor. Martor disciplinat al evenimentelor relatate de autoare, cititorul implicat în lectură are şansa de a se  transforma dintr-un obsevator curios, oarecum detaşat, într-un discipol atent, înscris la „şcoala vieţii”.

E important să reţinem :  jurnalul Monicăi Radu, oferă publicului cititor, pe lângă o lectură plăcută, şi o lecţie de viaţă exemplară, autentică. Este o scriere literară care te face să  gândeşti, care te ajută să înţelegi ce forme poate lua suferinţa aproapelui tău, cum poate această suferinţă să-ţi şlefuiască modul de a gândi şi felul de a fi, transformându-te din victimă, în învingător. Monica Radu este o învingătoare, este un model pentru persoanele cu nevoi speciale, pentru mamele de pretutindeni şi  pentru femeile care au reuşit să câştige în lupta cu destinul, folosindu-şi  cu pricepere farmecul exterior, puterea interioară şi inteligenţa ieşită din comun pentru a-şi realiza visele şi a merge mai departe. Iar autoarea cărţii a mers mai departe. Şi-a continuat studiile, a abosolvit două facultăţi : Facultatea de Ştiinţe Economice (Universitatea „Valahia”- Târgovişte) şi Facultatea de Litere, Secţia Română Franceză (Universitatea Bucureşti), şi-a consolidat cariera, şi-a format o familie frumoasă devenind mama a trei copii, a desfăşurat şi desfăşoară activităţi de voluntariat. Deţine un certificat de mediator, este traducătoare iar, în prezent,  urmează un masterat la Facultatea de Teologie.

Liliana Moldovan

Cartea poate fi achiziţionată online : http://www.librarie.net/p/297370/nia=86?gclid=EAIaIQobChMIqYDqt8-u1wIV4ZPtCh1WUg7zEAMYAyAAEgLQ4fD_BwE

Banner 3
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole