Cu prilejul Zilei Minorităților Naționale din România

Începând cu acest an, la inițiativa Parlamentului României și în conformitate cu Legea nr. 217/2017, tradiția celebrării minorităților naționale a fost ridicată la nivel de sărbătoare națională. Este, astfel,...
Viena

Începând cu acest an, la inițiativa Parlamentului României și în conformitate cu Legea nr. 217/2017, tradiția celebrării minorităților naționale a fost ridicată la nivel de sărbătoare națională.

Este, astfel, reconfirmată adeziunea fermă a României la Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice, adoptată la 18 decembrie 1992 de către Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite, ca și angajamentul țării noastre în continuarea eforturilor legate de respectarea drepturilor omului, de cultivare a toleranței, dialogului și respectului reciproc, precum și de combatere a discriminărilor de orice fel.

Toți cei ce aparțin minorităților naționale din România, albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni, sunt parte indisolubilă și esențială a construcției naționale, a evoluției noastre ca stat european modern.

Astăzi, la ceas de sărbătoare, în pragul aniversării Centenarului Marii Uniri, trebuie să ne amintim trecutul comun, încărcat de momente de solidaritate, să onorăm aspirațiile noastre legate de apartenența la proiectul euro-atlantic și să împărtășim speranța pentru o Românie a viitorului prosperă, democratică și exemplară în unitate și bună conviețuire!

 

Angel TÎLVĂR

DEPUTAT PSD DE VRANCEA

Munchen
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole