DECLARAŢIE DE PRESĂ – Cu prilejul Zilei Imnului Naţional

Intonat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, pe 29 iulie 1848, Imnul Naţional “Deşteaptă-te, române!” este, fără îndoială, unul dintre cele mai puternice şi însufleţitoare simboluri ale identităţii noastre....
Inchirieri Auto Bucuresti

Intonat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, pe 29 iulie 1848, Imnul Naţional “Deşteaptă-te, române!” este, fără îndoială, unul dintre cele mai puternice şi însufleţitoare simboluri ale identităţii noastre. Versurile poetului Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann ne emoţionează şi ne unesc, în fiecare moment sărbătoresc sau solemn şi oriunde ne-am afla, în țară ori în lume.

Imnul vorbeşte tuturor românilor despre istoria zbuciumată şi eroică, despre lupta pentru independenţă şi pentru libertăţile democratice, precum şi despre nevoia de a fi împreună, la bine şi la greu, prezenţi şi implicaţi în desăvârşirea destinului nostru de naţiune suverană şi de stat european modern.

În spiritul său, regăsim trecutul de care trebuie să fim mândri, dar mai ales vibraţia sufletului românesc colectiv, tradiţiile şi spiritualitatea pe care le împărtăşim.  “Deşteaptă-te, române!” este nu doar un element public de afirmare identitară, ci şi o promisiune comună, pe care ne-o facem unii altora, pentru un viitor pe măsura imensului potenţial pe care îl avem şi pe care avem datoria să îl împlinim.

Să onorăm, zi de zi, Imnul Naţional, să îl cântăm cu demnitate şi să ni-l însuşim, cu autentica sa vibraţie patriotică, în întreaga sa profunzime.  Acum ori niciodată, aşa cum spune cântecul nostru de căpătâi, să ne croim propria soartă şi să spunem lumii, într-un singur glas puternic şi limpede, că suntem români!

 

Angel TÎLVĂR

DEPUTAT PSD DE VRANCEA

Banner 3
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole