Deputat Constantin Codreanu: ”Cer demisia de onoare a ministrului Culturii și Identității Naționale. Primul Președinte al Parlamentului României Mari, Vasile Stroescu, merită măcar o statuie în România”

  Astăzi, 7 noiembrie 2018, deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a susținut o declarație de la tribuna Camerei Deputaților...
Viena

 

Astăzi, 7 noiembrie 2018, deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a susținut o declarație de la tribuna Camerei Deputaților prin care a cerut demisia de onoare a ministrului Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivașcu.

În intervenția sa, deputatul Constantin Codreanu a ținut să precizeze: „Doamnă vicepreședinte, distinși colegi, în luna septembrie l-am interpelat pe ministrul Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivașcu, în legătură cu necesitatea ridicării în București, în Alba Iulia și în alte localități, a unor monumente de for public ale lui Vasile Stroescu, mare patriot și filantrop român din Basarabia, artizan al Unirii de la 1918 și primul președinte al Parlamentului României Mari.

Înaintea Marii Uniri Vasile Stroescu a construit și reparat pe banii săi 216 biserici ortodoxe și greco-catolice românești și 96 de școli românești în special în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, dar și în Regatul României. A finanțat Fondul Cultural Român din Transilvania, Asociația Astra, Fondul Ziariștilor Români din Transilvania, băncile private românești. A fost primul mare donator pentru construcția unei Catedrale Naționale în București. Altfel spus, efortul său financiar a depășit efortul statului român pentru susținerea instituțiilor școlare și bisericești din acea perioadă. Vasile Stroescu nu are egal în istoria națională. Niciun alt român nu a pus vreodată la dispoziția națiunii și statului român o avere personală atât de mare.

Crezul său s-a rezumat la următoarele: ”Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Biserici şi iar biserici! Prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui…  Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.

Acest om merita să aibă sute de statui în fața instituțiilor din toată țara pe care le-a ctitorit și susținut financiar atunci când erau amenințate cu dispariția. Ca primul președinte al Parlamentului României Mari și singurul basarabean care a avut o funcție atât de înaltă în istoria națională, ar fi meritat să aibă o statuie, sau măcar un bust în fața Parlamentului.

Nu a fost să fie. Ministerul Culturii și Identității Naționale ne-a anunțat că nu a avut, nu are și nici nu intenționează să aibă nici cea mai mică inițiativă de ridicare în București și în Alba Iulia, în anul Centenarului Marii Uniri, pe banii satului român, a unor monumente de for public ale inegalabilului patriot și mecenat Vasile Stroescu. E și acesta un semnal, din păcate negativ și nemeritat, pe care Bucureștiul, în comoditatea sa birocratică, îl dă milioanelor de români basarabeni.

Fac un apel către președinții celor două Camere ale Parlamentului. Domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, dacă ministrul Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivașcu, sabotează ridicarea de către statul român a măcar unui monument de for public al primului președinte al Parlamentului României, vă rog să manifestați dumneavoastră inițiative pentru repararea acestei situații rușinoase în timpul scurt cât a mai rămas până la încheierea anului Centenar.

Ministrului George Vladimir Ivașcu, incapabil de inițiativă, îi cer de la această înaltă tribună parlamentară să-și prezinte demisia de onoare și să lase loc în funcția de ministru unui alt român care vrea și știe cum să cinstească memoria monumentalei personalități a românului basarabean Vasile Stroescu, cel mai mare mecenat al națiunii noastre.

Aducându-i un omagiu meritat lui Vasile Stroescu, statul român recunoscător va transmite un semnal concret generațiilor actuale și viitoare de români basarabeni în spiritul Declarației noastre din 27 martie anul curent, prin care ne-am exprimat dorința de realizare a celui de-al treilea proiect de țară al României după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană – ReUnirea celor două state românești!”.

PREȘEDINTE,

Deputat Constantin CODREANU

Viena
Categorii
Noutăți
1 Comentariu
  • Vitalicus
    10 noiembrie 2018 at 5:40 pm
    Răspunde

    Condreanu, esti influențat de consilierul tau Cubreacov.
    Daca nu te lasi de promovarea religiei, satanistii te vor blestema

  • Răspunde

    *

    *

    Alte Articole