Deputat Constantin Codreanu: ”Tezaurul Băncii Naționale a României evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial trebuie să revină acasă”

  Deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat de la tribuna Camerei Deputaților o interpelare parlamentară domnului Teodor-Viorel Meleșcanu,...
Viena

 

Deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat de la tribuna Camerei Deputaților o interpelare parlamentară domnului Teodor-Viorel Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe, având ca obiect stadiul negocierilor româno-ruse privind restituirea de către Federația Rusă a Tezaurului Băncii Naționale a României la Moscova.

Interpelarea parlamentară adresată Ministrului Afacerilor Externe cuprinde, între altele, următoarele: ”Mult stimate domnule Ministru, Tezaurul Băncii Naționale a României (BNR) evacuat la Moscova începând cu luna decembrie 1916 și depozitat în Sala Armelor de la Kremlin, în compartimentul rezervat Sucursalei moscovite a Băncii de Stat a Rusiei, a fost practic confiscat de către Rusia sovietică.

Această problemă a marcat negativ relațiile româno-sovietice și, după 1991, româno-ruse, în pofida faptului că în anii 1935 și 1956 au aut loc restituiri care au vizat alte bunuri decât aurul Băncii Naționale a României depozitat la Moscova.

Așa cum se cunoaște, statul român și Banca Națională a României nu au renunțat niciodată la Tezaurul BNR și au întreprins constant demersuri pentru recuperarea acestuia.

La 4 iulie 2003 a fost semnat Tratatul privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, ocazie cu care problema Tezaurului BNR la Moscova a fost readusă în discuțiile oficiale româno-ruse.

Această chestiune a făcut obiectul Declarației comune a miniștrilor Afacerilor Externe ai României și Federației Ruse care au agreat înființarea unei Comisii mixte pentru studierea problemelor izvorâte din istoria complicată a relațiilor bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului BNR depus la Moscova și confiscat de către Rusia.

Comisia mixtă româno-rusă a avut patru sesiuni între anii 2003 și 2016, reprezentanții statului român prezentând documentele originale care atestă predarea Tezaurului BNR reprezentanților statului rus, fapt acceptat de componența rusă a Comisiei mixte.

În această situație, ținând cont de cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne comunicați care este stadiul negocierilor româno-ruse privind restituirea de către Federația Rusă a Tezaurului Băncii Naționale a României la Moscova”.

Cu această ocazie, deputatul Constantin Codreanu a ținut să declare: ”Rusia trebuie să restituie Tezaurul Băncii Naționale a României aflat la Moscova. Trebuie să punem presiune pe autoritățile Federației Ruse în vederea reluării restituirii acestuia. Principiul continuității statului rus, fixat în legislație, ca și precedentele din 1935 și 1956 obligă partea rusă la reluarea restituirii Tezaurului BNR. Amintesc că, potrivit Legii nr 99-FZ din 24 mai 1999, ”Federația Rusă este succesoare și continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse (RFSSR) și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS)”. Moscova nu are niciun argument valabil pentru a nu-și onora obligațiile asumate în 1916 și 1917 față de România. Tezaurul Băncii Naționale a României evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial trebuie să revină acasă”.

Deputat,

Constantin CODREANU

Viena
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole