Deputat Constantin Codreanu: „Voi cere ca cei peste un milion de români stabiliți în America de Nord să aibă reprezentare distinctă în Parlamentul României. Următorul Congres al Consiliului Mondial Român trebuie ținut la București”

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, ales în circumscripția nr. 43 Diaspora, a participat la Conferința anuală a Consiliului Mondial...
Viena

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, ales în circumscripția nr. 43 Diaspora, a participat la Conferința anuală a Consiliului Mondial Român (CMR) care a avut loc în Atlanta, Georgia, Statele Unite ale Americii.

Luând cuvântul în fața delegaților la Conferința anuală a CMR, deputatul Constantin Codreanu s-a referit la necesitatea unei mai bune reprezentări în Parlamentul României a comunităților de români din afara granițelor țării. În acest sens, deputatul Codreanu a subliniat necesitatea înființării unei circumscripții electorale distincte pentru Republica Moldova, unde circa 1 milion de persoane și-au restabilit cetățenia română, precum și a unei circumscripții electorale pentru America de Nord. Potrivit datelor oficiale, în Statele Unite ale Americii și Canada locuiesc permanent 673 620 de români, însă conform estimărilor oficiilor diplomatice ale României în spațiul nord-american există peste 1 milion de concetățeni ai noștri, ceea ce, corelat cu criteriile legale de reprezentare parlamentară, presupune înființarea chiar a mai multor circumscripții electorale pe continentul nord-american.

”Salut schimbările la nivel de conducere și deschiderea pentru întinerirea echipei CMR. Totodată, apreciez numirea președintelui Blocului Unității Naționale (BUN) de la Chișinău, domnul Ion Leașcenco, în calitatea de director al Reprezentanței CMR pentru Republica Moldova. Pentru că urmărim aceleași scopuri și muncim împreună pentru Reîntregire, ca cel de-al treilea proiect de țară al României, civic și politic, vom semna astăzi un Protocol de colaborare cu CMR, pe care îl invităm să își organizeze următorul Congres, preconizat pentru luna mai 2018, la București, în incinta Parlamentului României. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin în acest sens”, a ținut să puncteze, între altele, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Propunerile deputatului Constantin Codreanu privind înființarea de circumscripții electorale distincte pentru spațiul nord-american și pentru Republica Moldova, precum și cea privind înființarea în structura Guvernului a Ministerului Reîntregirii și-au găsit reflectarea în Rezoluția Conferinței anuale a CMR dedicată în special Centenarului Marii Uniri, cu accent pe realizarea activităților practice care vor apropia momentul Reunificării celor două state românești.

Discuțiile din cadrul Conferinței anuale a CMR au subliniat necesitatea afirmării și consolidării unei Organizații Globale Românești capabile să dezvolte un ”lobby popular” coordonat prin eforturile conjugate ale Președinției, Parlamentului, Guvernului și ale societății românești pentru susținerea României, a românilor de pretutindeni și pentru promovarea valorilor naționale și a idealului național de Reîntregire a Patriei. S-a apreciat că CMR este un nucleu ce ar putea fi dezvoltat pentru reușita unui asemenea proiect național.

Consiliul Mondial Roman/Romanian World Council Inc este o organizație nonprofit cu caracter privat, constituită în scopul dezvoltării comunităților românești de pretutindeni, de creare a unei rețele de organizații ale diasporei, în vederea într-ajutorării membrilor săi și pentru menținerea identității naționale în țară, în diaspora și în teritoriile locuite de români. Prin proiectele sale, CMR dorește să contribuie la realizarea idealului de unitate națională. Consiliul Mondial Român este o organizație pe criterii federative, fiecare membru afiliat păstrându-și identitatea legală și independența în acțiuni. Sediul Consiliului Mondial Român este în Los Angeles, California, acesta  ghidându-se în activitate de legislația Statelor Unite al Americii.

DEPUTAT,

Constantin CODREANU

Viena
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole