Mioara Velicu-dincolo de...cortină

Ultima actualizare în Luni, 16 Februarie 2009 02:19 Scris de Florin Racoci Luni, 16 Februarie 2009 02:05

Articolul a fost afișat de 1491 ori.

F.R.:Doamnă Mioara, de câte ori vă privesc pe scenă sau la televizor, de fiecare dată sunteÅ£i plină de energie ÅŸi voie bună cum reuÅŸiÅ£i acest lucru?

M.V.:-Activitatea continuă, miÅŸcarea permanentă ma Å£in pe mine în formă ÅŸi nu mă lasă să îmbătrânesc. Eu nu refuz invitaÅ£ii la spectacole, merg în fiecare sat, în fiecare Å£ară străină unde sunt chemată. Nu Å£in la bani, tot ce vreau este că oamenii să mă audă cântând ÅŸi să se simtă bine. ToÅ£i oamenii! De când sunt pensionară, muncesc mult mai mult decât atunci când eram angajata la diferite ansambluri. Mintea îmi este trează permanent, mereu îmi fac proiecte ÅŸi am impresia că nu-mi ajunge timpul. Nu, nu mi-am impus acest lucru. Eu nu mi-am impus nimic niciodată. Ceea ce mi-am dorit însă extraordinar de mult a fost să am această meserie.

F.R.: Să înÅ£elegem că visul dumneavoastră de copilă a fost să ajungeÅ£i cântăreaţă?

M.V.:Visul vieÅ£ii mele, de când mă ÅŸtiu, a fost să cânt. Încă de la trei ani, de pe prispa casei, a început să-mi placă extraordinar cântul popular. N-aveam difuzor pe atunci, dar o auzeam pe mama, care la rândul ei ÅŸtia cantece de la alte femei, de la clacă. Mama era o bună cântăreaţă a satului ÅŸi a avut ce să mă înveÅ£e. De la ea am moÅŸtenit vocea, deÅŸi mama era soprană, iar eu sunt artistă. Am vitalitatea de care spuneai ÅŸi din firea mea foarte comunicativă. Îmi plac oamenii. Nu-mi place deloc să stau singură. Åži la Å£ară când merg, îi adun pe toÅ£i la masă, la vorbă, la o plimbare pe deal, la porumb, la vie. La BucureÅŸti sunt tot timpul în oraÅŸ, ori la fiica mea, ori la Maria, cântăreaÅ£a bistriÅ£eancă Maria Butaciu, prietena ÅŸi vecina mea. Spun tot ce am pe suflet. Dacă am un necaz, imediat îl spun cuiva. Nu stiu dacă e bine, dar pentru mine e, pentru că mă eliberez.

F.R.: A fost greu să îndepliniÅ£i acest frumos vis?

M.V.:- Destul de greu, pentru că eram copil de la Å£ară. Dar, oricum, mai uÅŸor decât mi-ar fi fost acum, cand în primul rând îÅ£i trebuie bani, ÅŸi abia apoi voce. Dacă pe vremea aceea, într-o ploaie de soliÅŸti ÅŸi o singură televiziune, reuÅŸeai totuÅŸi să te faci cunoscut, înseamnă că meritai cu adevărat. Iar eu sunt mândră de acest lucru: fată de la Å£ară, de pe prispa casei, cu opinci în picioare, să fiu apreciată ÅŸi iubită. Am început la 19 ani, la Ansamblul "Rapsodia Dunării" din GalaÅ£i, apoi am fost la Bârlad, la "Trandafir de la Moldova", iar periplul meu prin ansambluri s-a oprit la "Ciocârlia", în BucureÅŸti. Am spus că era greu, pentru că se căuta numai valoare. Pe vremea aceea erau niÅŸte comisii care ne triau la sânge. Trebuia să canti foarte bine, aceasta era condiÅ£ia. Ansamblurile au fost ÅŸcoala mea. Acolo aveam două premiere pe an, vă daÅ£i seama ce muncă, pentru că nu reluam nici un cântec de la una la alta.

F.R.: MergeÅ£i în multe spectacole în străinătate, mai iubesc românii din diasporă cântecul popular?

M.V.:- Muzica populară prinde în continuare extraordinar la românii din străinătate, dar ÅŸi la străinii care vin cu ei la spectacole. Nu e vorbă în vânt că tradiÅ£ia te aduce aproape de casă. Oricât de bine ar duce-o acolo, românii plâng când ne ascultă. Eu cred că sufletul lor nu pleacă niciodată de acasă, pentru că sărbătorile sunt tot sărbători tradiÅ£ionale, ei tot se întâlnesc între ei, pe noi ne cheamă foarte des să le cântăm, deci au rămas români. De aceea, eu am convingerea că majoritatea lor se va întoarce în România. Când îÅŸi fac o situaÅ£ie cât de cât sigură, vin înapoi. UitaÅ£i, cei care au plecat din anii `90 se întorc deja, asa se va întâmpla ÅŸi cu restul. Poate nouă ni se pare doar o vorbă "dorul de Å£ară", dar nu e. Până nu pleci câÅ£iva ani, nu-l simÅ£i. Eu îl văd în ochii românilor plecaÅ£i.

F.R.: Familia v-a fost aproape în tot acest timp cât dumneavoastră aÅ£i alergat pe drumul cântecului popular, care nu este deloc uÅŸor ?"

M.V.:-AÅŸa este. Sunt foarte mândră de familia mea. SoÅ£ul meu mi-a înÅ£eles tot timpul pasiunea, nu m-a înfrânat, deÅŸi e destul de aspru. Dar ne-am potrivit în toate, ne-am îndeplinit foarte multe din dorinÅ£e. Avem o fată bună de tot, cu suflet de înger. O nepoată, Cristina, cuminte - studentă la Drept. Caut să o ajut să meargă mai departe, aÅŸa cum eu nu am avut posibilitatea. Mama voia să-mi dea totul, dar biata nu avea mai nimic. Mi-a dat în schimb ceva mult mai de preÅ£. Eu zic aÅŸa: "Am 55 de ani plus ÅŸapte de acasă". Unul dintre cele mai importante lucruri de pe acest pământ este că părinÅ£ii să-ÅŸi educe copiii. Oricât de deÅŸtepÅ£i ar fi pruncii, totuÅŸi, ce văd acasă fac mai departe. Să nu uiÅ£i niciodată să-Å£i respecÅ£i părinÅ£ii.

F.R.: Åžtiu că de curând aÅ£i aniversat 45 de ani de cântec la Tecuci. Cum a fost ?

M.V.:-Dragă Florin, vreau să mă folosesc de acest prilej şi să-i mulţumesc lui GEORGEL NUCĂ şi ţie pentru realizarea acelui spectacol surpriză pentru mine, spectacol la care voi aţi realizat multe surprize prin aducerea acolo a MARIEI CIOBANU, FUEGO, ŞTEFANIA RAREŞ ŞI MARIA BUTACIU. A fost extraordinar acel spectacol de 6 ore şi vă mulţumesc foarte mult!!

F.R.: A fost o mare onoare pentru noi să contribuim la sărbătorirea dumneavoastră, acum vreau să transmiteÅ£i un gând cititorilor AÅžII ROMÂNI.

M.V.:-AÅŸ vrea ca anul 2009 să aducă pentru publicaÅ£ia dvs, mulÅ£i cititori, iar acelor cititori le doresc multă sănătate, credinţă în Dumnezeu ÅŸi să asculte muzică populară românească !!!