Caricatura zilei
Ion Raţiu şi dâmboviţeii politichiei
Scris de Aşii Români Luni, 18 Ianuarie 2010 10:30
Au trecut 10 ani de când politicianul ţărănist Ion Raţiu a trecut dincolo. “Conu Iancu”, “politicianul cu papion” avea stil, era un Lord, era o floare rară în politichiia mioritică. Dacă trăia acum, era o floare şi mai rară.
Priviţi,
nu zilele parlamentare din ultimii ani pline de lături,
nu ieşirile sordide ale atâtor politruci sau guvernanţi,
nu atmosfera de târg jalnic politichesc, gen “ia postul de ministru, neamule!”
nu corupţia din jocul miliardelor de-a “mogulii mei e mai jmekeri ca ai tei!”,
ci doar campania electorală recent încheiată, turul doi,
şi-l veţi regreta, îi veţi simţi lipsa Lordului Raţiu.
Îmi aduc aminte de ieşirile sale impecabile, politice şi publice;
de poziţia sa democratică, atunci când s-a legalizat PCR-ul, din noiembrie 90;0 eram la Paris chiar în cercul soacrei de atunci a fiului său Indrei, dna Tutu Georgescu, soţia marelui dirijor George Georgescu. Eram speriat, nu mai voiam să revin în ţară; citind declaraţia s-a m-am convins că asta e democraţia;
apoi, de atitudinea faţă de minerii care invadaseră parlamentul, cu odorile lor lumpenproletare, precum cârtiţele moarte;
de violarea şi devastarea imobilului său, executată de aceiaşi bătăuşi ai clasei muncitoare.
Nu a fost iubit, conu Iancu, ci mai mult jecmănit. Era prea “englez” ca să fie agreat de târtanii comunistoizi de pe malul Dâmboviţei, de acei dâmboviţei , ex-activişti ai politichiei româneşti.
El a introdus ţinuta sobră în parlament, cu papionul lui, de care râdea tot mârlanul.
El ne-a învăţat pe noi ziariştii , boboci în jocul democratic, ce e acela un “lunch de presă”, sau o declaraţie echilibrată, respectul faţă de opoziţie.
Şi ca să pun un capac românesc acestei evocări, în memoriile sale (pe care din câte ştiu fiul său Nicolae şi Călin Husar, moştenitorii patrimoniului “Cotidianul” au obligaţia de a le publica integral), povesteşte cum, pentru a obţine candidatura CDR la preşedinţia ţării i s-au cerut bani de către colegii politicieni. De ideal. Se dau nume în carte. Lordul a refuzat!
Dealtfel, când ai lui, Corneliu Coposu sau Emil Constantinescu, care nu l-au agreat niciodată - este/era opinia d-lor trebuie respectată - au ajuns la putere, au pus mâna pe un guvern înţesat de securişti cu blană ţărănistă - am o listă! -, Ion Raţiu nu a fost pus nici prim-ministru, nici ministru de externe cum merita; nu a fost pus nimic. Nici în guvernul Ciorbea, nici Vasile, nici Isărescu. Aşa s-a scris istoria atunci…
Vizitându-l odată acasă, am avut inspiraţia să-i cer un obiect ca amintire; mi-a dăruit un papion tricolor, de mătase, pe care mi l-a înnodat pe loc. Căci, noi, poate la Paris am învăţat “la gât cravatei cum se leagă nodul”, dar, la Londra la gât papionului cum se leagă nodul, n-am apucat...
L-am purtat o singură dată: acum 10 ani, la catafalcul marelui om politic.
