Jidvei - Utopia 2010
Ultima actualizare în Marţi, 31 August 2010 08:40 Scris de Aşii Români Luni, 30 August 2010 19:59
Articolul a fost afișat de 1134 ori.
George Stanca Jurnal de vară
Căldura exagerată din Bucureşti mi-a impus un mod de viaţă cvasi-larvar cum nu am mai trăit. De fapt, nu trăiesc, exist; supravieţuiesc; nu mănânc, mă hrănesc! După câteva zile de vegetat sau cum s-o numi viaţa larvei, am plecat la Jidvei, la invitaţia lui Claudiu Necşulescu . M-a primit direct în castelul din Cetatea de Baltă, (apropo, amenajat fabulos, ca un castel adevărat, în care zidurile şi vinul sunt chiar vechi…), era la masă cu nişte oameni de afaceri; am îmbucat , sub oblăduirea răcorii de castel, servit de o castelană, Roji, unguroaică desigur, frumoasă, într-o uniformă de epocă, de care s-o desbraci cu drag; apoi, am plecat la o plimbare prin viile Jidveiului.
Practic, e prima podgorie pe care o vizitez temeinic - neuitând reportajul meu din vara 74 de la Segarcea despre inginerul Părnuş - însoţit chiar de proprietarul ei, într-un jeep extrem de înalt şi de eficient. Trecem prin mahalaua comunei populată de ţigani, moment la care cetele de puradei şi de danci alergau paralel cu maşina cerând, cerşind bani, obicei inventat, alimentat, împământenit de tatăl lui Claudiu, bătrânul Liviu Necşulescu, care la fiecare trecere arunca buzunare de mărunţiş. Îngrozit, am chestionat patronul dacă nu sunt probleme cu atâţia ţigani, dacă nu se fură, jefuiesc. “Nimic, ne respectă munca fiindcă şi ei lucrează aici, au o pâine zilnică”.
Aflu că Jidvei este cea mai mare podgorie românească, de departe; vecinul şi companionul meu L, e mut ca om de afaceri modest, dar, fie el şi mare, oricum grandoarea viilor, dotărilor, întinderii, intenţiilor de investiţii, te copleşesc. ”Aici pe dealurile astea vrem să ne extindem, dincolo, refacem,,,,acolo e fabrica de buiandrugi din beton pe care se sprijină viţa…aici am adus viţă să producem şi vin roşu. Aici e pădurea, un codru des prin care abia străbaţi”. Muncitorii urcă pe dealuri cînd vin la lucru cu maşini, adecvate, curse care îi adduce//îi duce fără pierderi de timp. Ne-a trebuit un ceas jumate să scanăm întreaga zonă, în total cu 40-50 la oră, ca să aterizăm în curtea complexului viticol Jidvei. O după-amiză fascinantă să nu spun halucinantă, pe o asemena arşiţă, mult diminuată faţă de Bucureştiul devastator.Impresia nu opoate fi exprimată în cuvinte, în adjective. Îmi amintesc de această neputinţa verbală când am fost la Monte Carlo şi am văzut cum erau construite vilele de pe cornişă, puse ca un portmatou agăşat de un cuier,; atunci am avut acelşi symptom de neputinşă în exprimearte de criză a exprimării, terminînd cu toate vorbele de tip extraordinary, incredibil , fabulor, superb etc, m-am trezit, am simţit, că ultima expresie de admiraţie poate fi găsită dincilo, ăn familia vecină şi opusă de cuvointe: am început să ănjur ca un birjar . De atîta neputinţi, nu de invidie.
…Seara, cină, nu-i greşit spus, romantică, fiindcă aşa a fost: am sunat nevestele povestindu-le ce trăim. Degustări de vinuri , finaizate cu Tezaur sau Riesling. Am aflat, eu diabeticul, că tezaurul e ca o mică injecţie cu insulin; atunci, pe el să ne injectăm! Oricum, mă bucur, şi asta mi s-a comfirmat, să rămân în cultul exclusiv al vinului. De ce nu faceţi şi tescovină, ca grappa italienilor care, iată , valorifică totul. Nu ne interesează alcoolul, mi s-a spus.
Am dormit in “hanul”castelului, în camere înalte, cu toată dotarea posibilă (din baie au lipsit, totuşi, prezervativele şi vata feminină…), mobilate medieval, cu acelaşi stil, “imperial, austriac” îi zic eu, pe care l-am întâlnit în aprilie la “Edelweiss” hotelul unui român intreprinzător, Ovidiu Vladu din Malnitz, Austria. La Jidvei fiecare cameră - uriaşă, dealtfel, repet - avea o loggie mare ce dă (printr-o scară de lemn) într-o poiană plană, terminată în perspectivă cu biserica de la Castel; totul având la picioare şerpuirea drumului şi satul. Sat dotat tot de Necşuleşti, cu sală de sport, grădiniţă ş.a.
Utopia 2010 !
P.S. Textul de mai sus este chiar un jurnal de vacanţă, nicidecum un material publicitar, cum desigur pare .
Autorul








































