Iluminism ubicuu
Scris de Aşii Români Luni, 09 Ianuarie 2012 19:47
iluminism ubicuu: au fost odată ca mai mereu nişte vremuri. pe când bătaia pe rupte din rai era; cu ea se aducea adevăr la lumină; a fost odată următorul banc: întru o zi, caraliul aşezat pe un scaun în faţa deţinuţilor, monologa citeţ despachetându-şi demâncarea.
- ia să vedem ce mi-a pus nevastă-mea de mâncare?, o!, un copan. de curcan. buuun, bun, foarte bun! eh, asta felul întâi, dar ia să mai vedem ce mi-a mai pus. ahaa, sărmăluţe-n foi de viţă. şi stopite cu smântână! bravo, bravo, bun! felul doi. o fi şi ceva desert? ia să vedem. ciocolată-n tort îngheţată. ohoho! excelent! mă, da‘ ceva de băut nu mi-o fi pus? oh, ba da! o sticluţă cu vin. roşu. la ce (s-)o fi gândit. roşu. buuun. bun. ia să mai vedem, ce mi-a mai pus...
- bă, da sula mea nu ţa pus?, întreabă cu voce tare un deţinut camuflat de mulţime. linişte. caraliul se opreşte tacticos din inventariere.
- care-ai vorbit mă?
- ghici!
- să ghicesc, ai? se ridică încet şi hotărât. ia pulanul în mână şi trece la dialog.
- buuun, s-o luăm metodic. pe rând. îl ia pe primul şi, după ce îl bate bine, zice:
- tu ai fost mă!?
- nu, să trăiţi!
- aaa, nu tu? buuun! bine, dacă nu tu ai zis, te rog să mă scuzi., următorul! îl bate bine şi pe al doilea:
- tu ai comentat mă!?
- nu, să trăiţi!
-nici tu?, te rog frumos să mă scuzi, îmi pare rău că te-am bătut degeaba., următorul! şi tot aşa.
după ce i-a bătut pe toţi, constată:
- ai văzut că te-am ghicit?!
(...) în propagarea ei prin spaţiu, lumina se pare că ştie(!) ce drum va parcurge, căci urmează traseul cel mai scurt. în timp!! drumul mai scurt ca durată nu este întotdeauna şi cel mai scurt prin spaţiu. iată un (contra)exemplu: în picioare stând în apă (până pe la brâu), aţi remarcat desigur că picioarele se văd nelalocul lor, deplasate. devină e refracţia. conform cu desenul de mai jos, fie punctul D degetul mare de la picior (în apă) şi punctul O propriul ochi., de la degetul mare să ducem în sus perpendiculara (în A) pe suprafaţa apei, iar de la ochi coborâm o perpendiculară pe suprafaţa apei (în B).
lumina, venind de la o sursă oarecare, cade pe obiectul de văzut (D) şi ne intră apoi în ochi. şi acum atenţie! de la degetul piciorului la ochi ea nu urmează o linie dreaptă (diagonala DO), căci atunci nu am vedea refracţie; nu urmează nici mai întâi drumul cel mai scurt prin apă (DA) şi apoi prin aer (AO) şi nici calea (DB) pentru a ajunge să poată parcurge cel mai scurt traseu prin aer (BO), ci drumul reprezentat prin linia întreruptă- refracţia!-, drum pe care ajunge în ochi mai repede decât dacă ar urma oricare altă cale. v-aţi întrebat vreodată de unde ştie lumina că va avea de trecut printru un alt mediu, astfel încât să poată parcurge temporal optim două medii de densitate diferită? întrebarea nu este de loc stupidă! s-ar părea că, dacă ştie traseul de urmat, lumina e inteligentă. precum caraliul. bate toate drumurile posibile. să fie sigură. ai văzut că te-am ghicit? trebuie doar să ştii probabilităţi.
şi totuşi!, nu vedem doar fotonii care ne ajung cel mai rapid pe retină. şi, dacă tot am adus vorba, chiar cu ajutorul calculului probabilităţilor putem afla ce se întâmplă cu ceilalţi fotoni; cei care nu vin pe drumul corespunzător timpului optim. la baza teoriei electrodinamicii cuantice fizicienii au ales printre altele o axiomă conform căreia probabilitatea întâmplării unui fenomen este egală cu pătratul unui vector ataşat. aşadar vectorul de lungime 0,3 reprezintă o probabilitate de 0,09 (9 la (o) sută), cel de lungime 0,41, probabilitatea de 16,81 la sută. modelarea se face deci cu vectori, radicali, axa imaginară(!), numere complexe; dar, să nu ne chinuim matematic. ceea ce doresc să subliniez este că la fenomenul de a vedea, ponderea cea mai mare o au vectorii ataşaţi drumurilor vecine traseului optim. vectorii au aceeaşi lungime, dar fiind vecini, adică aproape paraleli, trag cam în aceeaşi direcţie. mai matematic spus, însumaţi, dau o rezultantă mai lungă, decît cei lăturalnici, care fac unghiuri mai mari cu drumul optim. de fapt, toate căile pe care orbecăie lumina ajută la construirea probabilităţii fenomenului de a vedea. însă nu în aceeaşi măsură. fotonii care ajung la retină pe drumuri mai lungi au o contribuţie mai mică, iar cei ajunşi în timp din ce în ce mai scurt, o contribuţie din ce în ce mai însemnată.
Paul MAria MEFIETIC
