Naţionalismul românesc: este sau nu pe cale de dispariţie?

Ultima actualizare în Duminică, 14 Iunie 2009 09:27 Scris de Aşii Români Sâmbătă, 13 Iunie 2009 21:16

  În interviurile următoare vom afla răspunsul unor români adevăraţi, timp de mai multe săptămâni, după care, răspunsurile acestora, vor fi tipărite într-o carte de excepţie cu numele: NAŢIONALISMUL ROMÂNESC între dispariţie şi izbândă.

            MONU MIRCEA

            Consilier superior, fost ziarist

Consiliul Judeţean Vâlcea, Compartimentul Servicii Publice Judeţene, Monitorizare Instituţii de Învăţământ şi Cultură

31.07.1948, Topraisar, Constanţa

1) De ce tineretul din perioada interbelică a ales să meargă pe calea naţionalismului – adică prin noi înşine – decât să emigreze?

            În perioada interbelică România, devenită prin jerfa a sute de mii de tineri un stat naţional întregit, a cunoscut o mare dezvoltare economică, deci, din punct de vedere economic, tinerii nu aveau motiv prea temeinic de emigrare (dacă ar fi să facem o comparaţie cu perioada postdecembristă!).

            Problema nu trebuie privită însă doar prin prisma economicului, pentru că fenomenul emigraţiei este influenţat de factori care ţin de educaţie, de instrucţie, de contextul social-politic intern şi extern.

            De exemplu, familia tradiţională românească era foarte unită, în comparaţie cu vremurile de azi – cel mult se opta pentru migrarea la oraş, păstrând însă legăturile cu satul de origine şi cu familia.

            Apoi, crearea României Mari a creat o mare satisfacţie oricărui român şi cred că în acea perioadă a existat o culme a „mândriei de a fi român”, iar dictonul „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n Ţara mea!” nu era o lozică lipsită de conţinut, ba chiar putea, la o adică, să ţină şi de foame! Era normal ca naţionalismul (ca stare de spirit) să cunoască în mod obiectiv o ascensiune.

            Aproape fiecare familie a avut un membru sau o rudă care a căzut în război (şi nu într-un război oarecare, la care trebuia să te duci, căci fuseseşi mobilizat de stat şi dacă nu te duceai te aştepta în mod cert un glonţ, al plutonului de execuţie, ci Războiul de Întregire a Neamului!) ceea ce a constituit o pildă deosebit de însufleţitoare pentru tineret, chiar dacă mulţi tineri au îndurat diferite lipsuri, fiind crescuţi în familii monoparentale. Este vorba aici de o educaţie implicită, văzută şi simţită în familie, dar şi de o alta, primită simplu, fără doxă pedagogică, în cei şapte ani de-acasă.

            Atunci, în fiecare sat şi oraş din România Mare s-au ridicat monumente întru pomenirea eroilor locali căzuţi în Războiul de Întregire a Neamului, iar în şcoală se făcea o educaţie patriotică bine dozată pedagogic pe cultul acestor eroi. Manualele şcolare de atunci sunt un bun exemplu în această privinţă!

            În acea perioadă, majoritatea populaţiei trăia în mediul rural, care în anii grei ai Refugiului în Moldova, a fost însufleţită de promisiunea regelui Ferdinand I că va fi împroprietărită, fapt care s-a şi realizat (e drept, după multe şi penibile ciorovăieli parlamentare!) prin Reforma Agrară din anul 1924: „Noi vrem pământ!”, o sete neostoită, care se manifestase violent în 1907, fusese, cât de cât, satisfăcută.

            Din toate aceste motive, Tineretul român era convins că venise vremea pentru o lume mai bună în Ţara sa. Cum să emigrezi dintr-o astfel de Ţară?!...

            2) De ce Mişcarea Legionară a avut succes în primul rând la intelectuali?

            Pentru că a apărut în mediul studenţesc, liderul ei, Corneliu Zelea-Codreanu era un intelectual, care avea o carismă deosebit de puternică, cu efect nu doar asupra muncitorilor şi ţăranilor, ci şi asupra intelectualilor.

Mişcarea a avut o doctină care a dat satisfacţie spirituală „Generaţiei tranşeelor”, formată din intelectuali care s-a considerat trădată de politicienii interbelici, eşuaţi, în cea mai mare parte, în parvenitism, corupţie, oportunism şi demogogie. Mişcarea le-a apărut acestor intelectuali ca singura cale de regenerare a nobleţei poporului român.

Pe atunci, credinţa religioasă era mai puternică, iar Mişcarea s-a bazat pe Ortodoxism, iar prezenţa unui mare număr de preoţi în rândurile Mişcării a fost şi un fel de „certificat de garaţie”, sub deviza „Cu Dumnezeu înainte!”.

            3) A dispărut naţionalismul adevărat în România?

            Nu a dispărut, ci arde cu o flacără mai mică!

            Chiar Mişcarea Legionară este una dintre cauzele actualei situaţii a naţionalismului românesc. Nu cu pistolul şi cu crima se sădesc nobilele idei!...

Cred că epoca socialistă a jucat şi ea, în asta privinţă, un rol negativ: întâi prin „Internaţionalismul proletar” din epoca dejistă, apoi prin „comunismul naţionalist” din epoca ceauşistă, în fond, amândouă la fel de scabroase. Desigur, eşecul amândurora au dat o imagine jalnică asupra naţionalismului.

Acum, în epoca integrării europene, la nivelul conştiinţei individuale, rezultat al unei educaţii deficitare din şcoală, se manifestă un cosmopolitism, o admiraţie pentru valorile occidentale şi un miraj al îmbogăţirii.

Marasmul economiei româneşti împinge cu putere în faţă dictonul imperial (al Imperiului Roman) „Ubi bene, ibi patria!” (Unde mi-e bine, acolo e Patria!), pe un fundal educaţional în care banul este valoarea supremă.

Dar tocmai o astfel de situaţie poate naşte naţionalism, dar unul excesiv, extremist (de Dreapta sau de Stânga) sau unul de operetă al unor veleitari!

Ca un paradox, din Occident, mai precis din Uniunea Europeană vine exemplul viu că naţionalismul adevărat nu a murit şi el se manifestă la locuitorii şi chiar la politicienii ţărilor UE, nu doar formal, de exemplu, prin menţinerea unor simboluri naţionale pe euromonede sau prin deviza „Unitate în diversitate!”, ci mai ales prin cinstirea valorilor naţionale, chiar respingerea prin referendum a Tratatului Constituţional al UE de către electoratul din două ţări ale acestei Uniuni fiind expresia unui naţionalism!

Ar mai trebui specificat faptul că existenţa a două state româneşti este un motiv suplimentar al menţinerii filonului naţionalismului adevărat, iar unirea acestor două state ar duce la sporirea naţionalismului.

            4) Este nevoie de o persoană providenţială pentru a reface forţa naţionalismului din perioada interbelică?

            Întrebarea ne întoarce la problema „Rolul personalităţii şi al maselor în fărirea istoriei”. Dacă înainte de 1989 era preponderent rolul maselor, acum este invers. Personalităţile sunt create de epocă, de contextul social-economic, „umflate” de mijloacele de comunicare în masa, în special televiziunea („Cu Televizorul aţi minţit Poporul”! este o crudă realitate, care, în anumite condiţii, ar putea da câmp de desfăşurare şi naţionalismului demagogic, de operetă).

Deci, o personalitate cu carismă (nu cred în „persoane providenţiale”) ar contribui la refacerea forţei naţionalismului, dar, cred că, deocamdată, „piaţa” nu o cere!

            5) Fără naţionalism, România are şanse de a se menţine în aceleaşi hotare?

            Nu!... Dacă integritatea teritorială a României ar fi pusă în pericol în mod real naţionalismul se va manifesta foarte puternic. Sper că „Lecţia Iugoslaviei” i-a învăţat ceva pe români, chiar dacă, într-o oarecare măsură, „Comparaison n’ a pas raison!”.

Dar, peste 100 de ani, se va pune altfel problema graniţelor ţărilor Uniunii Europene, care vor fi doar formale. Nu pot să-mi închipui ce va fi însă peste 500 de ani!

            6) Vor învinge Statele Naţionale în faţa omogenizării?

            În Europa, da, în următorii 500 de ani, chiar dacă există „cetăţenia europeană” (ca rezultat al unificării pieţei economice), dar nu-mi pot da seama ce va fi în Lume peste 1.000 de ani – s-ar putea ca progresul tehnologic să fie atât de mare încât să se ajungă chiar la o Uniune... Mondială, în care statele naţionale să fie doar simbolice, pentru asigurarea unei diversităţi care înlătură omogenitatea plicticoasă. Specificul naţional se va menţine „în cuget şi-n simţiri” şi peste 1.000 de ani, chiar dacă va exista o... „cetăţenie mondială”!

            7) Credeţi în viitorul ecologic al Planetei?

            Parafrazându-l pe André Malraux, pot spune: „Planeta va fi ecologică sau nu va fi deloc!”.

            8) Credeţi că Diaspora poate să ajute la redresarea României?

            Desigur, dar, deocamdată, într-o mică măsură, ea fiind mai divizată decât conaţionalii din Patrie.

            Atitudinea Diasporei române faţă de România se va schimba sensibil când se va rezolva integral problema retrocedării proprietăţilor, dar şi când va dispărea vechea generaţie de emigranţi politici români.

            Discuţii libere – adăugiri pe aspecte neincluse în setul de întrebări:

Şansele naţionalismului extremist

            Întrebarea care se poate pune este: „Sunt şanse să apară naţionalismul extremist, fie de Dreapta, gen „Garda de Fier” (din România interbelică), fie de Stânga, gen „Brigăzile Roşii” (din Italia postbelică)?

            Ne va salva apartenenţa la UE şi NATO de apariţia organizaţiilor naţionaliste extremiste, s-a schimbat cadrul economico-politic naţional şi european atât de mult încât nu mai poate apărea o Gardă de Fier ca aceea interbelică?

Sunt suficiente motive să credem că sărăcia va naşte în România forme de extremism naţionalist, pe un fundal al corupţiei generalizate şi instituţionalizate, recunoscută public chiar şi de către şeful statului român. Nivelul de instrucţie şi cel de educaţie scad, iar împreună cu nivelul de trai scăzut pot genera cocteilul din care va exploda naţionalismul extremist, potenţat de sentimentul unei frustrări – cel al „vinderii ţării” către capitaliştii străini. În Franţa şi în Italia există partide extremiste (ca să nu mă refer şi la cele secesioniste din Marea Britanie, Spania şi chiar Franţa) există şi un fel de organizaţie internaţională a unor astfel de partide extremiste, deci există un sprijin moral european, ce poate oferi, la o adică, şi un ajutor material-financiar. E drept, că atât timp cât conducerea politică este civilă, aceste partide nu au şanse să ajungă la Putere, dar ar putea acţiona în manieră gardistă, numită astăzi „terorism”. Cadrul politic european şi cel militar euro-atlantic nu vor permite accesul la Putere în România, indiferent pe ce cale, a unui partid naţionalist extremist, dar nu vor putea împiedica apariţia unor forme de „gherilă urbană”, ci pot contribui doar la suprimarea acestora!

Din moment ce în Italia postbelică au putut apărea „Brigăzile Roşii”, care l-au asasinat chiar pe liderul partidului de guvernământ (aflat în „încrengătură” cu Mafia), de ce n-ar putea apărea şi în România un astfel de fenomen? Ne lipseşte Mafia?... Lipseşte oficial, dar la nivelul conştiinţei comune este bine înrădăcinată ideea că există „Mafia securisto-comunistă”, formată din eşaloanele 2 şi 3 ale Securităţii şi ale PCR...

Dar, dacă, până la urmă, chiar această aşa-zisă Mafie (care este, de fapt, o oligarhie) va genera o organizaţie extremistă, mai mult sau mai puţin naţionalistă, pentru a-şi proteja interesele?!... Iar naţionalismul este cea mai bună etichetă de acoperire a adevăratelor intenţii (interese), mai ales că şi l-au însuşit temeinic în cadrul învăţământului politic, în tinereţe, şi le poate servi drept solid toiag la bătrâneţe!    

 Ionela van Rees- Zota