Eveniment IEH: Centenarul și Ziua Naţională a României sărbătorite de românii/vlahii din Timoc, la Bor

  Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a desfăşurat în perioada 1-2 decembrie 2018, proiectul „Ziua Națională a României sărbătorită pe...
Viena

 

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a desfăşurat în perioada 1-2 decembrie 2018, proiectul „Ziua Națională a României sărbătorită pe Valea Timocului – Serbia”.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum” , Congresului Românilor din Serbia (C.R.S.) şi Protopopiatului  Ortodox Român al Daciei Ripensis din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Sâmbătă, 01 decembrie, a fost oficiată slujba de tedeum, pentru pomenire şi mulţumire soldaţilor căzuţi în războaie, la Mănăstirea Sf. Arhangheli din Malainița de către reprezentanți ai Protopopiatului  Ortodox Român al Daciei Ripensis. La finalul slujbei părintele Boian Alexandrovic, protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului a  ţinut prelegerea pe tema „Rolul bisericii în vremurile Marii Uniri și în vremea noastră.

Reprezentanţii Asociației pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”,  şi cei ai Congresului Românilor din Serbia au depus coroane de flori la Monumetul Eroilor din centrul oraşului Bor şi la statuia lui Pătru Radovanovici, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai românilor din Bor, un lider care a participat la ambele războaie balcanice şi la primul război mondial.

Conferință științifică sub genericul „Centenar 2018 – Românii timoceni la 100 de ani de la Marea Unire”s-a desfăşurat atât sâmbătă 01.12.2018, începând cu ora 15.00 în Sala Bibliotecii din Bor, cât şi duminică după-amiază, lânga Lacul Bor. Au participat la eveniment domnul Oliver Marius Dilof, Consul General al României la Zaicear, părintele Boian Alexandrovic, protopop al Daciei Ripensis, Zavisa Zurz- preşedintele Asociației pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum” coordonatorii Congresului Românilor din Serbia- Predrag Balaşevic şi  Duşan Pârvulovici,  dar şi alţi lideri ai românilor/vlahilor din Timoc, invitați din Țară, etnologi, reprezentanți ai mediului asociativ, jurnaliști.

În începutul conferinței a fost prezentat filmul documentar „Românii din Timoc la 100 de ani de la Marea Unire” realizat de Timoc Press și finanțat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Au urmat mesajele prilejuite de Ziua Naţionala a României către românii din Valea Timocului din partea Consulului General al României la Zaicear – domnul Oliver Marius Dilof, al părintelui Boian Alexandrovic, protopop al Daciei Ripensis, al reprezentantului Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, al domnului Zavisa Zurz , dar şi mesajul înregistrat şi trimis de către domnul senator Şerban Nicolae, care nu a putu fi prezent. Brana Filipovic, ziaristul scriitor, a ţinut o foarte interesantă prelegere despre  participarea romanilor din Timoc în cele două războaie balcanice şi în primul război mondial, despre cum sârbii au câştigat bătălii cu sprijinul românilor timoceni care erau foarte numeroşi.

Cu prilejul Zilei Naţionale a României şi a sărbătorii Centenarului Marii Uniri, am deosebita onoare şi placere să vă urez sincere urări de sănătate, de bunăstare şi de prosperitate. La 100 de ani de la Marea Unire, Ziua Naţională este un recurs la memorie, la memoria faptelor înaintaşilor noştri, o cuvenită reverenţă faţă de cei care au scris cu sângele lor paginile de istorie ale nemului nostru. (…)Românii din Serbia au avut o contribuţie majoră în dezvoltarea comunităţilor unde locuiesc ei, în calitate de cetăţeni loiali ai statului sârb. Aici, românii din Serbia au înţele să păstreze şi să transmită de-a lungul generaţiilor identitatea, limba, valorile, tradiţia şi obiceiurile moştenite de la înaintaşii lor. Românii din Serbia au contribuit şi contribuie la bogăţia culturală a comunităţilor unde trăiesc şi muncesc, dar şi la patrimoniul cultural român. Să nu uităm că unitatea, limba strămoşilor pe care o vorbim oriunde ne-am afla noi, românii, solidaritatea şi consecvenţa reprezintă viitorul nostru. Dragi romani, la multi ani! La multi ani României! ” – Oliver Marius Dilof, Consulului General al României la Zaicear

La 1 decembrie s-a mărit Ţara Mamă a noastră, s-a întregit regatul României, dar s-a făcut şi regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Ţara în care am trăit noi din păcate nu mai este.(…) În zilele aceste noi nu trebuie să-i uitam nici pe ai noştri care au pierit, care au dat vieţile lor pentru ţările acestea. Eu văd ziua  asta naţională a românilor din întreaga lume ca o zi care poate fi sărbătorită în două feluri: într-un fel de mare bucurie, cum se face în România, şi într-un fel de bucurie tristă, din partea noastră, a românilor care nu am plecat din România, ca altă diaspora. Noi, ca o comunitate istorică, am rămas în afara României. De aceea bucuria unui român din Romania este mai mare decât a noastră. La noi e o bucurie mai tristă. Ne bucurăm că s-a făcut Ţara Mamă şi că poate să ne sprijine şi ajute, dar avem un fir de dor şi de tristeţe în suflet că noi am rămas afară.” – părintele Boian Alexandrovic, protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis

Zavisa Zurz , preşedintele Asociației pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum, a punctat din nou asupra situaţiei actuale a românilor din Serbia, întrucât statul nu îi recunoaşte ca  români şi nu le dă drepturi. Totuşi, se pare că există speranţe pentru copii, care au început să studieze limba română, desi orele de studiu nu sunt tocmai potrivite (de la 18.00- 19.30 şi de la 19.30-21.00). Cu toate acestea, un lucru inedit este prezenţa la aceste cursuri a doi copii sârbi, care vor să înveţe româneşte. De asemenea, domnul Zurz a reamintit despre numele înscrise pe Monumentul Eroilor din centrul oraşului, devenind evidentă contribuţia românilor timoceni în război la simpla citire a unor nume de origine românească precum : Brânzan, Muntean, Ianoş, Grama sau Gorneac.

După conferinţă, Corul Bisericesc „Sf. Ioan Valahul” al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis a interpretat emoţionante cântece patriotice româneşti. De asemenea, a avut loc şi un recital de poezii patriotice susținut de copiii români timoceni. La manifestație, elevii din Timoc care învață limba română literară au primit ghiozdane și materiale didactice oferite de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Dumincă, la Lacul Borului, conferinţa a continut cu prelegerile doctorului în istorie Traian Gatovic, a domnilor Predrag Balasevic şi Duşan Pârvulovici. Totodată s-a pus în discuţie rezoluţia despre situaţia actuală a comunităţii dar şi despre trecut, despre ce a făcut statul sârb pentru asimilarea românilor în peste 100 de ani. Rezoluţia are 20 de puncte dar cele mai importante vizează problema limbii române.

Proiectul a avut drept scop cultivarea sentimentului de apartenență la neamul românesc și al simțului de unitate în rândul etnicilor români/vlahi din Valea Timocului prin organizarea unui eveniment concomitent cu românii din întreaga lume, care sărbătoresc Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri. De asemenea, organizarea evenimentului reprezintă un bun prilej de valorificare și promovare a culturii tradiționale în comunităţile românești din regiunile istorice.

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie subordonată Ministerului Românilor de Pretutindeni, desfăşoară proiecte dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri în toate comunităţile istorice românești: „Ziua Naţională a României în Voievodina”-28.11.2018, „Ziua Națională a României sărbătorită pe Valea Timocului – Serbia”- 01 şi 02.12.2018, „Ziua Națională a României în Sudul Basarabiei: Uniți în cuget și simțiri”- 01.12.2018, „Ziua Națională a României în Republica Moldova”- 03-05.12.2018.

03 decembrie 2018

Departamentul de Comunicare

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni

Ministerul Românilor de Pretutindeni

Telefon   004 021 310 26 98

Fax         004 021 310 15 36

Email comunicare.ieh@gmail.com, comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro

www.ieh.ro

Viena
Categorii
Serbia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole