Evenimentele lunii august, dedicate Diasporei

  Aleşii locali au aprobat calendarul evenimentelor pentru luna august 2018. Manifestările vor cuprinde proiecte artistice, educaţionale şi culturale, destinate întăririi legăturilor dintre ieşenii din Diaspora şi oraşul de...
Viena

 

Aleşii locali au aprobat calendarul evenimentelor pentru luna august 2018.

Manifestările vor cuprinde proiecte artistice, educaţionale şi culturale, destinate întăririi legăturilor dintre ieşenii din Diaspora şi oraşul de unde au plecat.

Unul dintre evenimente va fi organizarea unei „Expoziţii de Ii şi cămăşi tradiţionale româneşti” (10 – 17 august), realizate manual de către ieşenii care participă în cadrul grupului informal „Şezătoarea Iaşi”.

O altă expoziţie va fi cea numită „Dialog cu Brâncuşi” (10 – 17 august), organizată de Centrul Difain şi completată de spectacolul de teatru coregrafic „Bucuria de a fi român”.

Tot în calendarul manifestărilor dedicate Diasporei este inclusă şi transmiterea unei emisiuni radio şi tv (10 – 11 august), cu interviuri stradale pentru cetăţeni, concepută şi realizată de către Radio Viva FM, prin realizatorii săi. Emisiunea va avea un caracter juridic – informativ pentru toate categoriile de public, fiind susţinută de specialişti în domenii de larg interes: justiţie, social, antreprenorial, economic, administrativ etc. De asemenea, formatul emisiunii va cuprinde şi intervenţii ale cetăţenilor, cu referire la subiectele care să acopere nevoile acestora.

O zi importantă va fi şi cea de 11 august, când Asociaţia EuroDEMOS şi Asociaţia Kasta Morrely vor invita ieşenii din Diaspora să ia parte la un flash mob care să pună în valoare sloganul campaniei iniţiate de Biroul Diaspora al Primăriei Municipiului Iaşi: „Iaşul este acasă!” Evenimentul va avea loc pe patinoarul din Complexul Palas, la ora 18.00, fiind urmat de un spectacol artistic.

Recitalurile de poezie organizate la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” şi piesele de teatru sau programele culturale desfăşurate la Ateneu vor completa calendarul evenimentelor lunii august.

Bugetul total al evenimentelor este de 18.200 lei.

Sursa: http://curierul-iasi.ro

Viena
Categorii
Diaspora
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole