Masoneria?

Scris de Aşii Români Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 13:00

- Care este poziţia Masoneriei faţă de proiectul Roşia Montana? -

Domnule profesor ION COJA, pe Internet a fost reactivată înregistrarea unei vechi intervenţii a dumneavoastră la OTV, pe tema masoneriei, cu titlul „Ion Coja laudă masoneria”. Chiar aţi lăudat-o?

Am vizionat şi eu acea înregistrare. Nu este o laudă adusă masoneriei! Intervenţia mea, de câteva minute, avea o motivaţie destul de naivă, nu doream să laud masoneria, ci să reclam un furt, o escrocherie, al cărei autor erau doi masoni. Fusesem atras într-o afacere cu aparenţă onestă, o combinaţie în care ceilalţi doi parteneri mi-au fost prezentaţi de domnul Diomid Perciun ca fiind masoni. Iar eu am luat acest detaliu ca pe o garanţie de seriozitate. Şi mă înşelasem. M-am înşelat şi a doua oară, intervenind în emisiune şi sperând că făcând publică situaţia respectivă, se va auto-sesiza vestitul tribunal masonic, despre care auzisem că ar judeca toate abaterile fraţilor masoni de la morală, de la comportamentul onorabil etc. Încă mai sper, drept să-ţi spun. Aşa cum am sperat şi de la organele justiţiei „laice”, dacă o pot numi aşa, unde am reclamat malversaţia, dar fără niciun rezultat. În fapt, cunosc doar câţiva masoni, unul fiind domnul Viorel Danacu. Am intervenit în emisiune şi pentru a spune câteva cuvinte despre domnul Danacu! Am fost coleg de partid cu dînsul în PDAR, un om cu totul onorabil, atacat pe nedrept în acea emisiune. Poate şi din pricina dlui Danacu am avut încredere în cei doi masoni! Aşa zis „fraţi” masoni! Frate frate, dar mi-au băgat mâna în buzunar! Repet: încă mai sper că m-am înşelat numai în privinţa celor doi escroci, nu şi în privinţa masoneriei. Om vedea!

În concluzie: ce părere aveţi despre masonerie? Îi daţi notă de trecere?

Simona Bratu, medic, "pionier" SMURD: Ne "lua gâtul" Arafat dacă primeam ceva de la pacienţi!

Scris de Aşii Români Vineri, 20 Ianuarie 2012 16:31

INTERVIU

Să începem cu "începutul"! Târgu- Mureş, 1990, povestea SMURD.

În 1990 a venit doctorul Arafat, era rezident, eu eram în anul şase de facultate, şi la terapia intensivă - materia pe care ne-o preda domnul profesor Chioreanu, care a fost unul dintre promotorii SMURD în judeţul Mureş - ne-a prezentat cum vede dânsul dezvoltarea sistemului de urgenţă în România. În acel moment nu exista specialitate de medicină de urgenţă - mă rog, mi s-a părut foarte atractivă ideea cu prespitalul, spitalul, dezvoltarea camerelor de reanimare, serviciul de urgenţă separat. Eram atrasă de partea asta mai "dură" a medicinei... Eram mai mulţi, am format o echipă de voluntari care mergeam cu maşina dânsului, maşina personală, micuţă, un Opel Kadet cu inscripţia "medic de urgenţă" - ceva ciudat pentru anul 1990. Era înghesuială mare să ieşim, toţi ne doream să fim medici de urgenţă. Nu prea ştiam noi cum o să evolueze treaba, cert este că a fost fascinant... Pe lângă ore şi alte probleme, ca studenţi, ne continuam munca de voluntari. Între 1991 şi 1992 ne-am făcut stagiatura, după care am luat rezidenţiatul pe medicină generală, continuând să ne facem gărzile voluntare la SMURD. Apoi, după crearea sistemului de urgenţă, am mai dat un examen, fiind prima generaţie de "urgentişti".

Aşadar, până atunci, după serviciul în spital, urma "terenul", tot ca voluntari. Eraţi plătiţi pentru munca suplimentară?

Nu ne-a plătit nimeni până în 1996. Atunci a fost prima dată când s-au făcut angajări oficiale la SMURD. Până atunci, fiecare lucra pe secţie, în spital cu o normă şi făceam gărzi prin rotaţie, fiind 4-5 medici în serviciul de urgenţă. La început am fost patru medici voluntari care ieşeam la caz, apoi şase, opt şi tot aşa... Voluntarii ceilalţi erau o armată: studenţi şi asistenţi. Apoi am făcut prima cameră de reanimare la Spitalul Judeţean, cu ajutorul celor de la spitalul Royal din Edinburgh, care au venit cu toată dotarea.

AŞII ROMÂNI-Nürnberg, selectaţi pentru a doua oară la Proiectul „ IDEI, INIŢIATIVE, VIITOR”

Scris de Aşii Români Joi, 19 Ianuarie 2012 20:37

La fel ca şi anul trecut, Platforma Culturală AŞII ROMÂNI a fost selectată să-şi prezente în incinta magazinului DM din „Röthenbach- Schweinau”, între 1 şi 14 februarie activitatea.

Anul acesta, aceasta a optat pentru prezentarea Platformei MEDIA, respectiv: Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI- una din cele două din lume destinată în mod exclusiv românilor din Diaspora, a ziarului în limba română VOCEA TA- singura publicaţie lunară în limba română din Germania şi Radio R România, stream on line.

Cei care doresc să cunoască Trustul de Presă DACIA, au ocazia ca în perioada mai sus amintită să poarte o discuţie directă cu fondatorii acestuia.

Ca şi anul precedent, acest proiect poartă numele: „ IDEI, INIŢIATIVE, VIITOR” şi se desfăşoară la nivel naţional, acesta fiind susţinut de lanţul de magazine DM şi UNESCO Germania.

La final, toate proiectele câştigătoare vor primi premii remunerate.

Ionela van Rees- Zota

La multi ani 3

Ultima actualizare în Luni, 16 Ianuarie 2012 17:58 Scris de Așii Români Duminică, 15 Ianuarie 2012 20:45

Atunci când mi-e dor...

În ultimii 3 ani, când mi-e dor de voi, știu unde să vă găsesc: pe Agenția de Presă AȘII ROMÂNI! Se întâmplă să-mi lipsiți, să mă întreb ce mai faceți, cum vă mai distrați, ce ați mai inventat, cu ce sunteți preocupați, ce vă doare...în fine, ca între românii de pretutindeni. Vă caut mai mereu, din Australia, America, Canada, până în R. Moldova, vă urmăresc prin toată Europa, învăț de la voi și vă spun noutăți din țara lui Homer. Ultima noutate despre Epoca de Aur a lui Pericle este că....era a lui Periclis. De-atunci încoace...e din ce în ce mai greu.
N-am știut, la început, ce vor să facă Ionela van Rees-Zota şi Berthold Staicu, fondatorii și directorii Așii Români, mai ales pe 15 ianuarie...Cu toții știm că este ziua Poetului Nepereche, dar, dacă ne gândim bine, el este acel care a scris....Mai am un singur dor... Iar eu, când mi-e dor...vă caut pe Așii și de-aș vrea să se mai întâmple ceva... ar fi ca într-o zi, măcar pentru puțin...să fim iar acasă toți, împreună, ca mai demult...ca să nu-mi mai lipsiți atât și....ca să nu ne mai căutăm. La Mulți Ani! Colegilor felicitări, cititorilor mulțumiri și pe toți....Eminescu să ne judece!

Ioana Diaconu

INTERVIU CU LUMINIŢA DOBRESCU

Ultima actualizare în Luni, 16 Ianuarie 2012 21:06 Scris de Aşii Români Luni, 16 Ianuarie 2012 21:06

„Eram un mare nume în România

şi totuşi am preferat exilul”

Luminiţa Dobrescu

„Şi acum, Cerbul de Aur – Luminţa Dobrescu, România!” - aşa suna prezentarea făcută de prezentatorii de atunci, Silviu Stănculescu şi Sanda Ţăranu, câştigătoarei „Cerbului de Aur”, ediţia 1969, desfăşurată la Braşov şi transmisă de 25 de televiziuni din toata lumea. Prima câştigătoare româncă a festivalului „Cerbul de Aur” (în 1969, cu piesa „Of, inimioară”, a compozitorului Edmond Deda), era o tânără  frumoasa, de 22 de ani, cu doi ochi negri, mari şi luminoşi, ca de caprioară, care în aplauzele furtunoase ale celor prezenţi, la Sala Teatrului Dramatic, a luat Cerbul de Aur de coarne, la propriu, dar şi la figurat; în acea zi de 10 martie 1969 se născuse o stea, o stea care, din pacate nu a apucat să strălucească prea mult pe tărâmurile mioritice, deoarcece, peste numai un an, Luminiţa avea să aleaga drumul străinătăţii cu destinaţia – Berlin, Germania!

Luminiţa Hortenzia Dobrescu – da, o mai cheama şi Hortenzia, pentru că, în ziua în care s-a născut, tatăl ei a venit la spital cu un buchet de hortensii –se pare că a găsit elixirul tinereţii şi a reuşit să încetinească evoluţia nemiloasă a timpului… A rămas, în ciuda anilor care au trecut, o femeie deosebit de frumoasă şi şarmantă, şi, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, pozele recente pe care le-am ataşat acestui interviu, sigur vă vor convinge şi vor sta mărturie afirmaţiei mele deloc politicoase, ci una plina de adevăr.

Luminiţa Dobrescu, în opinia mea, are un loc de cinste în panteonul muzicii româneşti şi  va rămâne un nume de referinţă în lumea muzicală românească, un nume care va fi asociat „forever” cu Cerbul de Aur – prima cântăreaţă din România câştigătoare a prestigiosului trofeu. Artista trăieşte acum la Stressa, în vestul lui Lago Maggiore, care se află în nordul Italiei, chiar pe graniţa cu Elveţia, un mic colţ de rai. Am avut  deosebită plăcere să stau de vorbă cu dânsa şi am aflat lucruri foarte interesante şi inedite, aşa cum vă veţi convinge şi voi, stimaţi cititori, din interviul de mai jos.

Agenţia de presă AŞII ROMÂNI sărbătoreşte 3 ani de activitate!

Scris de Aşii Români Duminică, 15 Ianuarie 2012 17:29

Iubim începuturile de an şi vremea urărilor de bine pentru avalanşa de optimism şi gânduri bune pe care le primim de la prieteni, cunoscuţi sau diverşi colaboratori. Îndrăgim primele zile ale lui ianuarie, fie pentru că ne motivează să facem planuri de viitor, fie pentru că ne oferă ocazia să facem bilanţuri să ne gândim la frumoasele şi rodnicele realizări din trecut. O asfel de realizare, a fost înfiinţarea Agenţiei de Presă „Aşii Români”, inaugurată, nu întâmplător într-o zi de 15 ianuarie, când se serbează naşterea marelui poet Eminescu.

Interviu cu Marius Lazurcă, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Chișinău

Scris de Aşii Români Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012 18:02

Marius Lazurcă: Nicio o altă țară din lume în afara României nu se găsește într-o relație atît de intimă cu Republica Moldova

Interviu acordat portalului HotNews.md de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Lazurcă.

1.Excelentă, stim cu toții că diplomatia este un instrument de politică extrnă. Cât de ”externă” este politica României față de Republica Moldova.

În cazul oricărei țări, există o legătură clară între politica sa internă și diplomația pe care o practică. Orice țară își definește în plan intern, în dinamica dezbaterii politice și publice, prioritățile de politică externă, iar România nu face nici ea excepție. În acest sens, Republica Moldova este o temă esențială pe agenda publică internă din România și, deloc surprinzător, și pe agenda noastră diplomatică. Motivele sunt numeroase și nu le pot enumera pe toate.

Voi aminti aici doar că, din cei 800000 de refugiați basarabeni în România, fugiți din calea comunismului sovietic, peste 120000 sunt încă în viață, iar mulți au funcții importante în Statul Român. De pildă, toată lumea știe, cred, că Președintele Emil Constantinescu e născut la Tighina. Mai multe milioane de români au rădăcini basarabene, cum e de exemplu cazul ministrului nostru de externe, Teodor Baconschi.

Cred că nicio o altă țară din lume în afara României nu se găsește într-o relație atît de intimă cu Republica Moldova. Iată de ce Republica Moldova va fi mereu, așa cum spunea Președintele Traian Băsescu, ”un proiect de suflet” pentru noi.

"Nu vreau ca tatăl meu să orbească"

Scris de Aşii Români Joi, 12 Ianuarie 2012 14:52

Ma numesc Horatau Andreia, am 16 ani, sunt eleva la liceu si invat destul de bine. Locuiesc in Arad, intr-un apartament micut din centrul orasului, impreuna cu fratele meu de 13 ani si tatal meu. Necazul nostru cel mai mare este ca tatal meu este grav bolnav si este pensionar pe caz de boala.
Are probleme mari cu ochii. In urma cu trei ani, din cauza efortului depus la locul de munca, s-a trezit cu o ameteala si o durere mare de cap, iar cu ochiul drept nu a mai vazut deloc. A fost la medic si i s-a spus ca are o dezlipire de retina si trebuie operat de urgenta. Cu ajutorul bunicilor, al fratilor si al catorva prieteni, tata a plecat la Bucuresti pentru operatie. De atunci, a mai facut inca 6 interventii, si s-ar putea sa-si piarda vederea. Si cum un necaz nu vine niciodata singur, va spun cu durere in suflet ca mama noastra ne-a parasit.

INTERVIU CU LIANA SAXONE-HORODI

Scris de Aşii Români Luni, 19 Decembrie 2011 21:16

Liana Saxone-Horodi s-a născut la Bucureşti pe 11 septembrie 1940. La vârsta de 8 ani a început să înveţe pictura cu Riza Propst-Kreid. A absolvit Liceul „Central” din Bucureşti în 1957. A învăţat pictura în particular cu Rudolf Schweitzer-Cumpăna. Tatăl ei, avocatul Valentin Saxone a fost închis din 1959 până în 1963, fiind acuzat de uneltire contra regimului comunist. După eliberarea tatălui din închisoare, în 1964, a emigrat în Israel. În 1966 a urmat cursuri de pictură la Şcoala „Avni” din Tel Aviv. În acelaşi an a avut prima expoziţie personală la Beit Sokolov din Tel Aviv. Din 1973 locuieşte La Haifa. A primit premiile Fondului Cultural „Haim şi Sara Ianculovici” pe anul 2001 şi a Fondului de Creaţie „Nicu Palty” pe anul 2003. Este laureată a premiului „Herman Struck”, decernat de Primăria Municipiului Haifa pe anul 2004.Este membră a Uniunii Pictorilor şi Sculptorilor din Israel din 1992.

Viorel Maier (VM): Când şi cum v-aţi descoperit atracţia pentru pictură?

Liana Saxone-Horodi (LS): Din copilărie. Îmi amintesc că la vârsta de 8 ani i-am făcut portretul tatălui meu. Cum părinţii au observat că am talent la desen, m-au înscris la cursul de desen şi pictură a vecinei noastre, pictoriţa Riza Propst Kreid şi, aşa cum i-am declarat mai târziu plecam acasă plângând. Tuturor le făcea observaţiile cuvenite, numai mie nu-mi dădea nici-o atenţie. Mulţi ani mai târziu, când ne-am revăzut în Israel, i-am povestit şi mi-a explicat atitudinea ei, scriind intr-una din cronicile ei de artă: „era prea mică, o lăsam să deseneze în voie – mă temeam că o îndrumare să nu o scoată din lumea ei de copil (...) Şi apoi, ştiam că un talent atât de timpuriu, de multe ori, în adolescenţă se pierde de parcă nici n-a fost. Câteodată însă rămâne. La Liana Saxone nu numai că a rămas şi s-a dezvoltat, dar este chiar miezul vieţii ei”.

Adrian Enache: "M-am simţit întotdeauna un răsfăţat al publicului…"

Scris de Aşii Români Sâmbătă, 17 Decembrie 2011 18:16

În anul 1990, debutul său muzical, ca solist solo, a fost un succes câştigând premiul II la Festivalul Naţional de Muzică Mamaia. Adrian Enache este un  showman care poate aborda atât muzică uşoară, cât şi muzică pop sau rock.  Este un tip cu o vitalitate debordantă, care deşi este foarte exaltat, poate fi şi un cântăret sensibil cu o emotivitate foare mare.

În anul 1996, îşi lansează primul album, "E o nebunie", sub egida Intercont Music, ocazie cu care presa de specialitate l-a numit sex-simbolul muzicii româneşti.  Copilul teribil al muzicii româneşti, cum i se mai spune în branşă,  devine din ce în ce mai apreciat în muzica românească, datorită dinamismului, dar mai ales stilului său şarmant şi cool pe care îl etalează pe scenele unde îşi face aparitia. "Nebunia" continuă în anul 1999 cu lansarea celui de-al doilea album, cu un titlu sugestiv -„Nebun după Fe.Me.i", ocazie cu care este declarat solistul anului.

Adrian Enache este pe val şi în anul 2002, când dă lovitura la festivalul naţional Mamaia câştigând trofeul cu melodia „O singură noapte" pe muzica lui Andrei Kerestely. Este şi un foarte bun actor, de acest lucru convingând publicul, mai ales în anul 1999, când debutează ca actor la Teatrul Constantin Tănase din Bucureşti, cu un rol principal în muzicalul "Nota 0 la purtare", piesă care a avut un mare succes şi în care veleităţle de showman ale lui Adrian  Enache au fost puse în evidenţă.