Expoziția de fotografie ”Un israelian în România, un român în Israel” semnată de Yoel Harel, 4 aprilie – 12 mai 2017, sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduieşte la sediu în perioada 4 aprilie – 12 mai 2017 expoziția de fotografie ”Un israelian în România, un român în Israel”...
Inchirieri Auto Bucuresti

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduieşte la sediu în perioada 4 aprilie – 12 mai 2017 expoziția de fotografie ”Un israelian în România, un român în Israel” semnată de artistul israelian de origine română Yoel Harel.

Expoziția include lucrări fotografice care suprind instantanee de viață socială și familială din România și Israel, cu scopul de a reliefa ambivalența identitară și dubla apartenență culturală și socială.

În cadrul expoziției, publicul va avea ocazia să descopere locuri și momente inedite din viața cotidiană a celor două țări, aspecte definitorii ale scenei sociale și culturale din România și Israel. În același timp, artistul reliefează caracterul și legătura sa puternică cu România precum și relația specială cu Statul Israel pe care israelienii originari din România le au prin procesul de alyia.

Vernisajul expoziției, în limbile ebraică și română, va avea loc în data de 20 aprilie 2017, ora 17:00.

Participanți: Yoel Harel, fotograf, Amb.Tsvi Mazel, fost ambasador al Israelului în România, Michel Mazel, scriitoare, şi Lucian Sabados, directorul Teatrului ”Maria Filotti” din Brăila.

Programul va include prezentarea romanului ”Un pact cu diavolul” semnat de Michelle Mazel și publicat în limba română la Editura Scrisul Românesc în 2016, precum și un moment muzical susținut de Dr. Amira Dor în limbile română, ebraică și idiș.

”De la început am știut că percepția mea asupra lucrurilor care mă înconjoară este diferită și oferă o perspectivă inedită. Am extras din obiectele simple simbolurile vizuale pe care acestea le conțin. Le-am văzut frumusețea care nu se afla la suprafață. De-a lungul activității mele fotografice, am învățat că este posibil să comunici cu oamenii fără cuvinte, folosind doar limbajul universal al vizualului, pe care toți îl înțelegem.” (Yoel Harel)

Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, de luni până joi între orele 10:00 – 16:00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.

Născut la București, Yoel Harel este supraviețuitor al Holocaustului din România. A emigrat în Israel in 1951, împreună cu părinții săi, în urma persecuțiilor suferite în perioada 1941-1944 în București de către autoritățile regimului totalitar. Membru al Asociației Fotografilor Israelieni, Yoel Harel activează în domeniul artei fotografice din 1954 și a participat la numeroase expoziții solo și de grup, în Israel, Germania, Olanda și Suedia. În prezent trăiește și crează la Eilat și la Raanana.

Folosind ca sursă de inspirație viața cotidiană, locurile familiare, elemente triviale ale societății umane, Yoel Harel relevează aspecte artistice inedite și construiește caracterul unic al fiecărui moment suprins. În fotografiile sale care includ personaje umane, artistul reușește să prezinte esența nealterată a acestora.

Mai multe detalii despre lucrările lui Yoel Harel : http://www.artphoto.co.il/

ICR

 

Banner 3
Categorii
Israel
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole