Expoziţie: Double Heads Matches la Új Budapest Galéria

Vineri, 16 februarie, ora 18.00, la Új Budapest Galéria (1093 Budapest, Fővám tér 11–12. – Bálna Budapest) are loc vernisajul expoziției Double Heads Matches. Expoziția este organizată de Új...
Inchirieri Auto Bucuresti

Vineri, 16 februarie, ora 18.00, la Új Budapest Galéria (1093 Budapest, Fővám tér 11–12. – Bálna Budapest) are loc vernisajul expoziției Double Heads Matches. Expoziția este organizată de Új Budapest Galéria în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Budapesta în perioada 16 februarie – 27 mai 2018. Expoziția prezintă o selecție de lucrări de artă contemporană din patru colecții particulare din România.

Titlul inspirat din opera lui Mircea Cantor sugerează mai multe narațiuni pe care le poate elabora arta românească, având în vedere o cronologie comprimată care va fi descoperită fie prin sfârșitul istoric al acestei linii, fie prin cea mai recentă producție de artă a scenei tinere și dinamice. Expoziția – un decupaj al terenului vulcanic, încă necartografiat în întregime, cuprinzând cele mai impresionante producții vizuale din ultimele decenii – oferă o oportunitate de a relua legăturile conceptuale, povestirile invizibile, inspirația comună și prieteniile relevante dintre artiștii selectați.

Lucrările prezentate în expoziție au fost selectate din patru colecții particulare românești importante – colecțiile lui Mircea Pinte, Ovidiu Șandor, Răzvan Bănescu și Fundația Plan B – din trei orașe: Cluj, Timișoara și București. Selecția, realizată cu ajutorul curatorului Diana Marincu, oferă o secțiune transversală cuprinzătoare și densă la nivelul informației a artei românești contemporane; deși include și exemple de lucrări neo-avangardiste românești, care sugerează că, deși fiecare generație are propriile percepții și răspunsuri, creatorii și consumatorii artei pot crea poduri între generații.

Colecțiile se mândresc cu opere emblematice ale unor artiști români renumiți, cum ar fi Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Ioana Nemeș, Șerban Savu și Mircea Suciu, care au devenit faimoși pe plan internațional în timpul formării colecțiilor în discuție. În același timp, interesul colecționarilor pentru tinerele generații de artiști, cum a fi Mi Kafchin, Alex Mirutziu și George Crîngașu, extinde accentul pe o varietate de medii și subiecte.

Deși există numeroase suprapuneri între aceste colecții, fiecare ansamblu de lucrări are propriul său caracter distinctiv și concentrare geografică, fiecare reflectând un interes unic. Această expoziție încearcă să ofere o perspectivă asupra gusturilor personale ale acestor colecționari pasionați, pentru care colecția de artă, așa cum remarca pertinent Răzvan Bănescu într-un interviu, nu este doar un hobby, ci un model de viață. Patronajul lor a contribuit la integrarea artei românești contemporane în spațiile publice și pe scena internațională de artă. Expoziția poate constitui o platformă pentru inițierea unor comparații semnificative între colecția privată de artă din Ungaria și România.

 

Expoziția include lucrări ale artiștilor:

Dragoș Alexandrescu | Apparatus 22 | Ion Bârlădeanu | Ioana Bătrânu | Marius Bercea | Ștefan Bertalan | Dan Beudean | Rudolf Bone | Geta Brătescu | Michele Bressan | Corneliu Brudașcu | Andre Cadere | Mircea Cantor | Andrei Chintilă | Radu Cioca | Radu Comșa | Roman Cotoșman | George Crîngaşu | Oana Fărcaș | Adrian Ghenie | Teodor Graur | Ion Grigorescu | Simon Cantemir Hauși | Gheorghe Ilea | Mi Kafchin | Iosif Kiraly | Ana Lupaș | Alex Mirutziu | Gili Mocanu | Ciprian Mureșan | Vlad Nancă | Paul Neagu | Sorin Neamțu | Ioana Nemeș | Miklos Onucsan | Dan Perjovschi | Cristi Pogăcean | Gheorghe Rasovszky | Cristian Rusu | Șerban Savu | Mircea Suciu | Supernova | Roman Tolici | Doru Tulcan | Gabriela Vanga

 

Curatori:

Diana MARINCU, Zsuzsanna SZEGEDY-MASZÁK

http://budapestgaleria.hu/uj/2018-kiallitasok/ketfeju-gyufa-valogatas-negy-mai-roman-magangyujtemenybol/

ICR

Banner 3
Categorii
Diaspora
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole