Foileton, cartea „BLESTEMELE NAȚIEI ROMÂNE de Niculae Grosu, o tomografie sociologică” – Episodul 1

BLESTEMELE NAȚIEI ROMÂNE, o tomografie sociologică (1/17) (Editura Ecou transilvan, tel. 0744.15.29.00) ………………………………………………………………………. ÎN LOC DE PREZENTARE   „Am convingerea – pe care o exprim, asumându-mi toate consecinţele! –...
Inchirieri Auto Bucuresti

BLESTEMELE NAȚIEI ROMÂNE, o tomografie sociologică (1/17)

(Editura Ecou transilvan, tel. 0744.15.29.00)

……………………………………………………………………….

ÎN LOC DE PREZENTARE

 


Am convingerea – pe care o exprim, asumându-mi toate consecinţele! – că ne aflăm în faţa operei celui mai mare sociolog român de azi şi de ieri. De-ar exista un Premiu Nobel pentru sociologie, l-ar merita cu prisosinţă.”

 Fl. Constantiniu

 Istoric, membru al Academiei Române

 

„Această carte are o logică de fier şi este printre cele mai logice cărţi pe care le-am citit.”

 Dan Enăchescu

 Medic, profesor universitar,

 fost ministru al Sănătăţii

 

   (Aprecieri asumate olograf, pentru a se exclude contestarea.)

 

ÎN LOC DE PROLOG

 

Această carte este realizată pe suportul teoretic al cărților Tratat de sociologie și Chintesența sociologiei, dezvoltând într-un mod și mai deschis și tranșant fondul de idei al cărților amintite și al cărților România sub invazia mârlăniei și Dezbinarea românească, ea constituind a XXII-a abordare a subiectului. Și, pentru că abordează sociologic nenorocirile ce necontenit s-au abătut asupra societății românești, astfel de nenorociri coincizând semantic cu blestemele, am resimțit ca revelator titlul BLESTEMELE NAȚIEI ROMÂNE. În plus, pentru că masteranzii unei grupe de management medical au apreciat că „analiza realizată în această carte are profunzime de tomografie”, am considerat revelator ca lucrarea să aibă drept subtitlu o tomografie sociologică.

Cartea a fost gândită prin prisma exigenței non-redundanței, deci de a exprima ideile fără a folosi vreun cuvânt în plus, și a fost scrisă prin prisma: exigenței semantice, de a conferi frazei, alegând riguros cuvintele, virtutea preciziei; exigenței sintactice, de a conferi frazei, formulând riguros enunțul, virtutea clarității; exigenței eufonice, de a conferi frazei, urmărind riguros ritmicitatea, virtutea fluenței; exigenței logice, de a conferi frazei, derulând riguros raționamentul, virtutea adevărului.

În sinteza lor, cele patru virtuți asigură textului eleganță, dovada constituind-o sincronismul dintre dinamica citirii acestuia și ritmul respirației de repaus, astfel încât cititorul să simtă că textul i se derulează de la sine prin văz, ceea ce – conform aprecierii exprimate de conducătorul științific de la licență, profesor Gita Tulea – , conferă „unicitate inconfundabilă stilului”.

Exigențele prezentate se subsumează exigenței metodologice ca fiecare enunț să fie riguros în relativitate și relativ în rigurozitate, ceea ce înseamnă că trebuie să se bazeze pe generalizări, nu pe absolutizări, adică pe evidența că fenomenele analizate au avut sau au loc în majoritatea cazurilor, nu în toate, și că, deci, acceptă metodologic excepția. Tot metodologic, cartea redă escamotat (cu puncte-puncte) unele dintre cele mai izbitoare expresii de masă, ele fiind puse de fiecare dată în seama celor care le împroșcă și, deci, nu sunt însușite și emise de către autori.

Nivelul cărții rezultă din nivelul studiilor de specialitate, facultate și doctorat, la curs de zi, dar cu scutire de frecvență, activând ca ofițer de transmisiuni într-un comandament de mare unitate a Armatei, studii survenite după alți 4+2 ani de studii epistemic dure, cu tip de rigoare specific pregătirii matematice de inginer electronist și de fost șef de promoție. Nivelul cărții rezultă și dintr-o experiență de viață ce include în extreme umilința de copil sărac și conducerea, de la vârsta de 21 de ani, a sute de tineri; raționalitatea cunoașterii științifice și aberațiile „politicii de cadre a  partidului”; elevația muncii de cercetare și înjosirea corvezilor „patriotice”, ca necalificat în agricultură și salubritate.

La extrema absolută a experienței s-a situat o perioadă de 10 ani 3 luni și 11 zile de mutilare cazon-comunistă a personalității, prin impunerea – mai ales în anii de încazarmare, la discreția absurdă, brutală și vulgară a unor indivizi lipsiți de raționalitate intelectuală – a unor tipare de gândire, exprimare și comportare contrare modelelor din societate, cu efecte atât de blocare a procesului de maturizare socială, cât și de regresie a nivelului de maturitate. Mutilarea se pecetluia prin specificul instrucției cazone, aceasta constând în memorizarea mecanică a articolelor de regulamente, nu de studierea problematizantă a tratatelor, și, respectiv, în fixarea unor deprinderi de a reacționa automat, nu în stimularea gândirii de  a opera creativ, mutilarea denaturând afectiv, cognitiv și motoriu ființa spre prestații de factură androidă, de automat antropomorf, de robot biped.

La mutilarea cazon-comunistă se adăuga excluderea socială la care erau supuși ofițerii, pe considerente de tip „aștia sunt de-ăia cu patru clase”, „așa-ceva se fac doar sărăntocii, puturoșii și proștii”, „nu există copil cuminte, babă frumoasă și ofițer deștept”, „cu așa-ceva au de-a face doar servitoarele și curvele”, „ăștia sunt niște frustrați social, cu gândul numai la băutură și sex”, „așa ceva este o rușine socială”, subofițerii nefiind luați în seamă, deoarece ei nu erau „considerați oameni”.

La acestea s-a adăugat, timp de 10 ani, trauma cozilor comuniste de așteptare (fără a exista produsele căutate), așteptarea durând inclusiv de seara până dimineața, pe scăunele, cu fruntea sprijinită pe genunchi, acele interminabile ore de chin trasformându-se, deseori, în cadrul discuțiilor de grup, în adevărate dezbateri de filozofia absurdului, economia dezastrului, psihologia nebuniei și sociologia haosului.

În asemenea condiții, viața mi-a fost un șir de amăgiri și dezamăgiri. Și, cum dezamăgirea constituie – prin descoperirea neașteptată a răului sub masca binelui – o revelație, aproape tot timpul am trecut din revelație în revelație, condiționat să-mi însușesc învățămintele pe care fiecare le conținea, ajungând astfel să văd viața, oamenii, situațiile și evenimentele dincolo de aparență. Așadar, prin întreaga experiență parcă am fost predestinat să cunosc în extreme un număr semnificativ de medii instituționale, tipuri de personalitate, stiluri de conducere, situații și evenimente și, deci, să am posibilitatea ca, timp de decenii, să meditez, în toate sensurile și în fel și chip, asupra societății românești.

În acel context, am fost constrâns de viață, altfel neavând cum să-mi treacă prin gând, să scriu o carte de metodologia cercetării, cu un capitol și despre ipoteza științifică. Pe această bază, numai pe această bază, altfel fiindu-mi imposibil, după Revoluție, am putut să formulez, într-o carte de sociologie, o ipoteză privind etno-geneza poporului român, ipoteză pe care, conform metodologiei epistemice specifice, am demonstrat-o, într-un întreg capitol, exact ca în matematică.

În urma demonstrației a rezultat o concluzie, pe care academicianul Florin Constantiniu a apreciat-o, într-un articol publicat în Revista Română de Sociologie (nr. 3-4/2.000, pagina 382), așa cum se poate vedea la pagina 7, aprecierea fiind asumată și olograf, pentru a se exclude contestarea, probele de scris ale academicienilor aflându-se la Academie.

Și, cum o asemenea apreciere împovărează cu obligația de a confirma și de a evolua ca atare, m-am străduit ca prezenta carte să constituie o astfel de confirmare, al cărei mesaj, acesta fiind mesajul vieții mele, îl închin memoriei academicianului Florin Constantiniu și, în numele nemărginitei sale suferințe pentru soarta țării, îl dedic românilor de pretutindeni.

Nicolae Grosu (n.grosu@yahoo.com)

 

ÎN LOC DE PRETEXT

 

Gândul

Circuitul „pulimii” de la Oprescu la Năstase: „La mine la spital beneficiază de tratament egal şi VIP-urile, şi pulimea.” „Am spus pulime din respect pentru oameni… cred că i-a plăcut şi domnului Năstase, dacă-l foloseşte.”

Publicat la: 01.03.2009 16:11


În Dicţionar Urban: pulime, echivalent prostime.

 

 

ÎN LOC DE MOTTO

 

 Doi țărani, de pe o tarla pe alta:

– Băăă, Gheorghe, băăă, vii, băă, la înmormântarea lu’ Ion?

– Nu vin, băăă, nu vin, ce, el vine la a mea?

 Cam acestea fiind solidaritatea şi înţelepciunea în societatea românească.

 

ÎN LOC DE ARGUMENT

 

Din moment ce societatea românească supravieţuieşte, rezultă că are un anumit potenţial, adică are resurse, și umane şi materiale, dar din moment ce evoluează cu mult sub nivelul potenţialului, rezultă că nu şi-l valorifică în mod corespunzător şi că, deci, îi lipsește atât un ceva-anume, apt să o propulseze, cât şi un altceva-anume să o direcţioneze. Pentru descoperirea acestor determinanți, propunem cititorului să parcurgem împreună paginile ce urmează.

 

Banner 3
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole