ICR Londra lansează mâine programul aniversar „100 de ani muzică românească”

Mâine seară, 1 februarie, va fi inaugurat, ca parte a popularei Serii a „Concertelor Enescu” pe care Institutul o derulează neîntrerupt de mai bine de un deceniu, un program...
Viena

Mâine seară, 1 februarie, va fi inaugurat, ca parte a popularei Serii a „Concertelor Enescu” pe care Institutul o derulează neîntrerupt de mai bine de un deceniu, un program de patru concerte speciale menite să reconstituie, pentru melomanii britanici, 100 de ani de creativitate muzicală românească, componistică și interpretativă. Fiecare dintre aceste evenimente, derulat în primitoarea sală de concerte camerale a ICR Londra (200 de locuri) este deschis printr-o scurtă conferință a unui muzicolog român, care va introduce publicul în contextul istoric și estetic al perioadei prezentate.

Primul dintre cele patru concerte este intitulat „Muzica Primului Război Mondial” și propune lucrări scrise în perioada tragică a Primului Război Mondial, în interpretarea unui trio format din muzicieni de mare precizie şi expresivitate: pianistul Cristian Niculescu, violonista Alexandra Paladi şi violoncelistul Rodin Moldovan. Concertul, din al cărui program fac parte rar cântatul Trio pentru pian, vioară și violoncel în la minor de George Enescu (editat de Pascal Bentoiu), Sonata pentru violoncel și pian, H. 125 de Frank Bridge, dar şi lucrări de Claude Debussy sau Zoltán Kodály, va fi prefațat de o expunere a muzicologului Mihai Cosma.

Celelalte trei evenimente, derulate de-a lungul întregului An Centenar, sunt „Muzica în România Mare” (aprilie), „Partituri dincolo de dictatură” (iunie) și „Muzica secolului XXI” (noiembrie), în care se vor reda, selectiv, o sută de ani de componistică românească, oferind auditoriului lucrări care n-au mai fost niciodată cântate la Londra, în interpretarea unora dintre cei mai buni muzicieni români.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk.

ICR

Munchen
Categorii
Marea Britanie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole