În condițiile în care România își trădează constant valorile, m-am gândit să emigrez a doua oară

Interviu cu poetul Valeriu Borșan, vicepreședintele Uniunii Nationale pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor   Domnul Valeriu Borşan este vicepreședinte la UNISON (Uniunea Națională pentru Integrare Socială...
Viena

Valeriu Borșan

Interviu cu poetul Valeriu Borșan, vicepreședintele Uniunii Nationale pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor

 

Domnul Valeriu Borşan este vicepreședinte la UNISON (Uniunea Națională pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor (UNISON) unde lucrează ca voluntar. Pe lângă poezie desfășoară o constantă de traducător  și este pasionat de lumea radio, de tehnică în general și de informatica adaptată, în particular.

S-a născut în municipiul Galaţi, la 15 iunie 1967, a urmat clasele I-VIII la şcoala pentru deficienţi de vedere din Buzău, apoi și-a continuat studiile la Liceul Sanitar din Vatra Luminoasă, Bucureşti. După finalizarea studiilor liceale a devenit asistent medical, prin examenul de echivalare şi diploma aferentă.

În 1997 a intrat, în Spania, la Universidad Nacional de Educación a Distancia unde a urmat cursuri de psihologie la distanță. Câțiva ani la târziu, în 2006, a obţinut, prin intermediul secţiei Institutului Cervantes de pe lângă universitatea din Salamanca, o diplomă DELE (Diplomă del Español como Lengua Extranjera), de nivel superior la spaniola vorbită şi scrisă.

În prezent lucrează, part time, ca operator introducere și validare date la o firma de IT. Fiind un foarte bun cunoscător al limbii spaniole, după mai mulți ani petrecuți în nordul Spaniei, la Bilbao, a reușit să traducă în limba spaniolă câteva zeci de poezii din Eminescu.

În privința versurilor pe care le scrie, poemele sale au atras atenția criticilor și au fost apreciate la diferite concursuri literare precum concursul de poezie “Carmen Sylva”. Recent a fost inclus în volumul colectiv “Clepsidre înaripate : O antologie a autorilor cu dizabilități din România“, apărută la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.

 

 

Liliana Moldovan (L.M.) : – Fiindcă sunteţi un cunoscător al limbii spaniole şi aţi studiat psihologia în Spania, spuneţi-ne ce a însemnat pentru dumneavoastră experienţa spaniolă?

Valeriu Borșan (V.B.) : – Da, sunt un bun cunoscător al limbii lui Cervantes, am învățat acest idiom din pură pasiune și, bineînțeles, pe cont propriu. Despre facultatea de psihologie prefer să nu-mi amintesc prea multe, am fost un student eminent pentru că în oceanul acela de ignoranță nici nu era greu să fii, însă din anul al trei-lea, imprecizia, bâjbâiala acestei ramuri, mi-a împins pasiunea către alte orizonturi precum antropologia, și în special biologia, ca științe mult mai interesante și mai precise totodată.

Contactul cu limba, cultura și societatea de acolo, eu l-am luat mai mult ca un deziderat, ca pe ceva cu care te iei la trântă și pe care trebuie să-l răpui neapărat. În primii  cinci ani, vânzând ziare sociale timp de zece ore pe zi, șapte zile pe săptămână și mereu în picioare, bătând străzile principale ale orașului, în contactul direct cu oamenii, am exersat pe viu vorbitul în spaniolă, iar tot din vremea aceea, dorind să nu mă plafonez, să nu mă împotmolesc în jargonul celor câteva sute de cuvinte care îi sunt suficiențe oricui și în orice cod lingvistic pentru a se înțelege la nivel bazic, când aveam răgaz, în zilele mai liniștite de la sfârșiturile de săptămână, traduceam mai întâi mental, iar mai apoi și redactam pe calculator, atunci când mă întorceam serile acasă, versurile lui Eminescu.

Iată mai jos poezia lui Mihai Eminescu, “La steaua”. Din economie de spațiu, scriu în românește doar prima și ultima strofă, însă în spaniolă, avem, bineînțeles, poemul complet:

 

La steaua

 

„La steaua care-a răsărit,

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

……………………………..

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmărește încă.”

 

A la estrella

 

„A la estrella que brilló,

Tan largo hay camino,

Que muchos anos viajó

Su luz hasta que vino.

 

Esté, a caso, muerta ya,

Por su azul herrando,

Y sólo vemos ahora

Su rayo, viajando.

 

Su luz, así nos llegará

Como al vivir brillaba,

La vemos hoy, que no está,

Y no cuando estaba.

 

Lo mismo cuando el amor

Se va en la noche fría,

Su tan intenso resplandor

Te sigue todavía”.

 

L.M. : – Cât timp aţi stat în Bilbao şi de ce v-aţi întors în România?

V.B. : – Am stat la Bilbao, în nordul Spaniei, vreo 14 ani întregi și m-am întors acasă deoarece, în fapt, niciodată nu m-am rupt de rădăcini: simt românește, respir românește și iubesc românește, iar dacă este să acceptăm că Noam Chomski are dreptate când afirmă că în structura profundă a limbii stă numai idiomul cu care te naști, atunci și vorbesc cu adevărat doar românește. Totuși, ca o paranteză la acest punct, trebuie să arăt că, din cauza situației de maximă precarietate spirituală prin care trecem că națiune de ceva vreme încoace, mă gândesc, din ce în ce mai des, că e posibil să emigrez și a doua oară…

 

L.M. : – Pasiunea pentru poezie s-a născut înainte de interesul pentru limba spaniolă sau au apărut concomitent?

V.B. : – Pasiunea pentru poezie nu are nici o legătură cu limba spaniolă, primele mele versuri (epigrame și rondeluri), scriindu-le încă de prin anii de liceu. iată mai jos, întâiul meu catren scris în 1984:

 

Unui croitor

 

“Croia, ce-i drept, cu mult talent,

nimic de zis, le-avea ștrengarul,

și, mai ales, era atent

să-i iasă bine buzunarul”.

 

L.M. : – Lista scriitorilor spanioli care au intrat în patrimoniul  literaturii universale este destul de lungă. Aveţi vreun autor spaniol preferat?

V.B. : – Cum să nu, din literatură spaniolă, am autori preferați, și care scriu proză, și care scriu poezie. Traduc acum, doar câteva versuri din doi mari poeți foarte dragi sufletului meu, Gustavo Adolfo Bequer și Antonio Machado:

 

Volverán las oscuras golondrinas (Gustavo Adolfo Bequer)

 

„Volverán laș oscuras golondrinas, en tu balcón, los nidos a colgar,

Y otra vez, con el ăla en sus cristales, jugando, llamarán,

Pero aquellas que el vuelo refrenaban, tu hermosura y mi dicha al contemplar,

Esas que aprendieron nuestros nombres, esas no volverán! „

 

Vin iarăși rândunelele (Gustavo Adolfo Bequer)

 

“Vin iarăși rândunelele să-și prindă

Din nou, la streșini, cuiburile vieții,

Și iar zbătând aripa lor la grindă,

Te vor chema în joaca dimineții,

Dar cele ce-și încetineau zvâcnirea,

Ca să ne cheme pe-amândoi pe nume,

Tu, Frumusețea, iar eu, Fericirea,

Acelea, duse-s pe vecie în lume…”

 

Caminante, no hay camino (Antonio Machado)

 

„Caminante, no hay camino,

Se hace camino al andar,

Caminante, no hay camino,

Sino estelas sobre la mar…”

 

„Călătorule, nu există drum,

Drumul se face mergând,

călătorule, nu există drum:

Doar siaje pe mare brăzdând…”

 

L.M. : – Dar dintre autorii români ce preferinţe poetice aveţi?

V.B. : – De la marele Adrian Păunescu, poet care mi-a umplut adolescența de versuri simțite și cântate adecvat, spre autorii fini ai maturizării noastre precum Nichita Stănescu, de bună seamă că și din spațiul mioritic, mi-am găsit repere, mi-am format idei și mi-am tras seve.

 

Partaj (Adrian Păunescu-)

 

„Am fost o minune-n oglindă

Și ultimul zbor peste veac:

O aripă porți în valiză,

O aripă port în rucsac”.

 

Cezarina Adamescu (dedicate lui Nichita Stănescu)

 

“Și-am zis aripă de stea,

Moartea, Doamne, nu mă vrea,

Și-am zis aripă de zeu,

Moartea nu-i pe placul meu,

Și-am zis aripă de lut,

Moartea Doamne, nu m-a vrut.

Răsărit de soare nins,

Moartea însăși m-a respins.

Și-am zis asfințit de soare,

Moartea asta e-o-ntâmplare.

Pace vouă, maștere,

Moartea-i simplă naștere.

În caii cei mâncați de lupi

Când încă mai mă ninge

Un cer de stele care-l rupi

La mine pe meninge.

 

Vis vegetal (Magda Isanos)

 

„Vreau, suflete, să mă dezbăr de tine

Și să trăiesc ca pomii de pe vale,

Cu flori în locul zbaterilor tale,

O viață fără rău și fără bine…”

 

Mariana și Valeriu Borșan

L.M. : – Cum se construiesc poeziile pe care le creaţi, de unde vă inspiraţi?

V.B. : – Poeziile pe care le creez se construiesc pur matematic și aproape ele singure, însă inspirația mea își trage relativa vigoare doar din stările de spirit pe care le voi fi încercat la un moment dat. Rețineți așadar: am afirmat că versurile mele se alcătuiesc tehnic, însă când ne referim la sursele care mă inspiră, acestea sunt întotdeauna experiențe, trăiri, cu un grad mai mic sau mai mare de implicare sufletească, iar nu doar sărmane deducții logice, în binar – ca să zic așa.

 

L.M. : – Pentru publicul larg pare neobişnuit ca un nevăzător să fie pasionat de tehnică şi de lumea calculatoarelor. La ce vârstă aţi intrat în universul informaticii şi cine v-a învăţat să folosiţi un calculator adaptat?

V.B. : – În vacanța de iarnă a lui 1983, la 16 ani, părinții mi-au cumpărat primul magnetofon: era un Kashtan, iar primele audiții cu adevărat stereofonice și la o dinamica fascinantă a sunetului, m-au făcut prizonierul lor sempitern și necondiționat. așadar, muzica este cea care m-a apropiat de tehnică pentru că era nevoie să-mi repar aproape mereu singur dispozitivele de redare atunci când ele se defectau. Mai târziu, pe la începutul anilor 2000, odată cu intrarea masivă pe piață a calculatoarelor, orbi ori nu, a trebuit să ne adaptăm cu toții la apariția noilor și uluitoarelor tehnologii care, în fapt, veneau să ne ajute, să ne stea, chiar dacă un pic în alt mod, la îndemână. Astfel, și tot de unul singur precum și în cazul limbii spaniole, pe la 35 de ani, am prins să mă apropii de logica binară a computerelor: în definitiv, chestii de doi…biți – am putea spune în glumă. Așa am început să înțeleg ce sunt acelea soft-urile, cum, procesoarele își măsoară puterea în nuclee și megahertzi, iar talia, suplețea, în nanometri, de ce e nevoie de sistemele de operare, etc, etc… În privința tehnologiilor asistive, acestea îi ajută în mod particular pe deficienții de vedere să aibă acces la informatică. Bineînțeles că, atât în Spania cât și aici, am urmat și cursuri adaptate la maniera specifică de lucru cu ordinatoarele, a nevăzătorilor.

 

L.M. : – Ce atribuții aveți în calitate de președinte la Uniunea Națională pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor și  care ar fi cele mai importante 5  proiecte  realizate de această asociație în ultimii ani?

V.B. : – În calitate de vicepreședinte la UNISON (Uniunea Națională pentru Integrare Socială și pentru Ocupare a Nevăzătorilor), dorind din răsputeri ca măcar unii dintre dizabilii vizual din țara noastră să aibă acces pe piața muncii, preponderent în anii din urmă, am redactat nenumărate proiecte și propuneri legislative, care însă, în marea lor majoritate, mucegăiesc prin sertarele ministerelor sau ale guvernului:

 

  1. Proiectul unde UNISON propune SNCFR mecanismul prin care, în toate trenurile de călători de la noi, să fie anunțate gările din parcurs. În cel mai bun caz, acesta zace și acum pe la  Ministerul Transporturilor.
  2. Proiectul CTAE (Centrul pentru Tehnologii de Acces Explicate), înmânat domnului senator Durbacă în persoană, deoarece, acesta, în mod expres, a dorit să-l ducă în parlament pentru a  intra în procesul de legiferare. În baza acestui proiect, una sau două persoane cu dizabilități  în fiecare județ, ar fi urmat să aibă măcar jumătate de normă cu ajutorul respectivelor  primării… Așteptăm și astăzi.
  3. Proiectul UMI (Universal Museum of Information), înregistrat și la OSIM pe bani din buzunarul propriu, își propune crearea de locuri de muncă pentru ghizi persoane cu handicap,  într-una sau mai multe secții muzeale din teritoriul României, locații în care, informația,  suporturile acesteia, dar și mecanismele lor purtătoare, să fie toate expuse oranizat și  corespunzător explicate… Suntem la stadiul în care, de câțiva ani, miniștrii care se tot perindă  pe la cultură, nici măcar nu înțeleg despre ce e vorba.
  4. Proiectul Pont TV, prin care, organizația noastră cheamă atât ministerul culturii de la noi, cât și pe cele 5 ambasade ale țărilor din spațiul pontic (Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia și Ucraina),  să pună umărul la o uriașa și documentata inițiativă cu anvergură etnologică, cu cel puțin  interesante proiecții antropologice, culturale în general… Ne confirmă gradul lor mai mic sau  mai mare de implicare în proiect, două ambasade, dar Ministerul Culturii nici măcar nu  reușește să se pună de acord asupra unei date din calendar, la care să stăm față în față și să  detaliem legat de acest frumos și util demers.
  5. Proiectul legislativ privind Legea 448 din 2006, proiect care se referă la emiterea de carduri de către Direcția generală de Asistentă Socială și Protecția copilului  (DgASPC), carduri conținând cele 12 călătorii anuale gratuite de care dispune o persoană cu  handicap, eliminându-se astfel, actualele foi de drum care nu fac decât să complice situația  persoanelor vizate, în absolut toate aspectele ce rezultă din promovarea în continuare a  actualului sistem: astfel, s-ar elimina cozile de la ghișee, posibilitățile de fraudă prin  vânzarea la terți a acelor bilete fizice, dar și multe altele… În comisiile de lucru cu ONG-urile  dizabilităților, chiar la senat, am înmânat personal domnului Orlando Teodorovici,  documentația argumentată în această direcție, însă cele aproximativ 700 de mii de persoane  cu handicap din România, până spre următoarele alegeri, se vede treaba că nu se constituie  într-o masă electorală critică pentru actualii guvernanți.

 

L.M. : – La finalul interviului, dezvăluiți-ne, vă rog,  ce proiecte personale doriți să realizați în viitor?

V.B. : – În condițiile în care, în prezent, la 100 de ani de la Marea Unire, România își trădează nu doar în mod consecvent, ci și cu asiduitate, valorile sale cele mai spirituale, aproape că îți este rușine să vorbești despre proiectele tale de viitor: când țara piere la propriu, chiar dacă baba continuă să se pieptene și să-și împletească frumoase cosite, tot n-ar mai fi nimeni dispus să se oprească în loc și să o admire…

Am sărit cu parașuta de la 4.000 mii de metri, însă acesta nu a fost un proiect, ci mai bine zis, o dorință. Am coorganizat și am participat la Marșul Speranței (400 de km pe jos, de la Cluj la București în perioada 10-20 ianuarie 2018), am organizat Marșul Unirii, 150 de km pe care i-am străbătut pe jos, de la Iași la Chișinău în perioada 20-25 martie anul curent, voi participa la Marșul Centenarului, 200 de km între Bistrița și Albă Iulia în perioadă 25 noiembrie 1 decembrie, dar nici acestea nu au fost și nu sunt proiecte de suflet și de viitor. Trăim, așa cum am spus, vremuri tulburi, iar aceasta, vrând nevrând, se răsfrânge cu nebănuit impact asupra conștiințelor noastre, asupra fibrei noastre sufletești. Dacă ar fi totuși să menționez măcar una din năzuințele mele, măcar una din dorințele mele cele mai insistente, aceea ar face referire la desăvârșirea procesului de învățare a limbii ruse. Dar mai bine să încheiem cu un fragment poetic:

 

“Și totuși, un vis mai e treaz,

Impuls al sinapselor noastre,

Săltând mesager pe talaz,

Mereu mai aproape de astre…” (Valeriu Borșan : “Și totuși”)

—————————————-

LILIANA MOLDOVAN

Munchen
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole