În Liga I de futsal: Ca la „teatru” în meciul Imperial Wet Miercurea Ciuc – CSM Poli Iaşi

În debutul etapei a treia din Liga I de futsal, sâmbătă, pe 16 septembrie 2017, s-a disputat partida Imperial Wet Miercurea Ciuc – CSM Politehnica Iaşi, scorul final fiind...
Inchirieri Auto Bucuresti
În debutul etapei a treia din Liga I de futsal, sâmbătă, pe 16 septembrie 2017, s-a disputat partida Imperial Wet Miercurea Ciuc – CSM Politehnica Iaşi, scorul final fiind ca la „teatru”, adică 4-4, după ce gazdele au condus cu 2-0 la pauză şi mai apoi cu 4-1. Ieşenii au avut o repriză a doua foarte bună şi au egalat la 4-4, prin golurile reuşite de Mario Şchiopu – 2 (1 din lovitură de pedeapsă de la 10 metri), spaniolul Jodas Vives Antoni „Toni” şi Liviu Ruxandari.
Moldovenii puteau pleca chiar victorioşi din Sala Sporturilor de la Miercurea Ciuc, dar Radu Guţu a ratat o lovitură de pedeapsă de la 10 metri, iar Mario Şchiopu şi Jodas Vives Antoni „Toni” au expediat balonul în bara porţii gazdelor!
În meciul de la Miercurea Ciuc, pentru CSM Poli Iaşi au evoluat jucătorii: George Pădure – Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Andrei Despan (căpitan de echipă), Mario Şchiopu, apoi Ioan Grigoraş – Robert Mircia, Andrei Nistor, Joel Rios Oliva „Joel”, Jodas Vives Antoni „Toni”, Valentin Pricop. Antrenor: Nelu Stancea. Maseur: Marian Sărbătoare. Director Sportiv: Ştefan Tudorache. Team-manager: Ionel Popa. În tribune s-a mai aflat şi jucătorul ieşean Alexandru Pricop, care nu a putut evolua fiind accidentat, la fel ca şi internaţionalul Radu Pisică, care nici nu a efectuat deplasarea.
Au arbitrat Ionescu Georgian (Buzău) şi Balaban Dumitru Bogdan (Galaţi), rezervă fiind Carp Marian (Galaţi), iar observator federal Capţan Sebastian (Galaţi).
La finalul disputei, directorul sportiv al echipei din Dealul Copoului, Ştefan Tudorache, ne-a declarat: „Este primul punct câştigat de noi în acest sezon şi este un început. Am recuperat de la 1-4 şi am avut un final de partidă în care puteam şi câştiga! E bun şi acest punct, el poate conta mult la finalul sezonului regulat!”.
De menţionat că meciul de futsal Imperial Wet Miercurea Ciuc – CSM Poli Iaşi se poate viziona, în reluare, aici: https://www.youtube.com/watch?v=Rw5MFj3GUWU&feature=youtu.be
Celelalte partide ale rundei cu nr. 3 sunt:
– Sâmbătă, 16 septembrie: Dunărea 2005 Călăraşi – Spicom Sfântu Gheorghe (ora 18:00).
– Luni, 18 septembrie: Muncitorul Reşiţa – CITY’US Tg. Mureş (ora 16:00), CS United Galaţi – Autobergamo Deva (ora 18:00) şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Informatica Timişoara (ora 20:00).
În etapa a IV-a, după meciul retur de baraj pentru calificarea la turneul final de la EURO 2018, Georgia – România (din 26 septembrie, de la Tbilisi, după ce în tur, la Deva, scorul a fost 2-2), CSM Poli Iaşi va întâlni pe teren propriu puternica formaţie Informatica Timişoara. Meciul ar putea avea loc sâmbătă, pe 29 septembrie, la Sala LPS din Dealul Copoului, deoarece Sala Polivalentă intră în „refacere”, prin montarea parchetului strict necesat pentru meciurile de baschet din Liga Naţională.
DAN TEODORESCU
Banner 3
Categorii
Sport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole