Incredibila Indie – Insula Elefanta și Dabbawalla – partea a 4-a

Am plecat iarăși la ora 10:30 cu gândul că astăzi trebuie să vedem vestiții Dabawalas. Se spune că nici mersul trenurilor din Japonia, nici ceasurile elvețiene, nici cele mai...
Inchirieri Auto Bucuresti

Am plecat iarăși la ora 10:30 cu gândul că astăzi trebuie să vedem vestiții Dabawalas. Se spune că nici mersul trenurilor din Japonia, nici ceasurile elvețiene, nici cele mai eficiente sisteme nu au reușit să îi egaleze perfecțiunea.

200 000 de livrări și 400 000 de tranzacții în fiecare zi și o singură greșeală la 16 milioane de livrări!

Meet the Dabbawallahs (în traducere liberă, cel care transportă cutia, în engleza – omul care livrează sufertașul cu mâncare), micii antreprenori care hrănesc orașul Mumbai la fiecare prânz.

Sunt celebri în toată India și în lumea mare, Prințul Charles a apelat la serviciile lor și au devenit ”minunea din Mumbai”, locul unde în fiecare zi, înainte de ora prânzului, îi vezi pe biciclete și în tren (e un serviciu 100% eco, nici o livrare nu este făcută cu mașina), purtând cu ei mâncarea gătită de la casa unei gospodine sau de la restaurant, apoi returnând responsabil cutiile și recipientele.

Mecanismul – atât de complicat și incredibil de eficient – a fost inventat acum aproape 125 de ani și este aplicat exact după aceleași reguli și azi. Cutiile sunt însemnate cu niște coduri: cu abrevieri care arată punctele de colectare, cu un cod de culoare ce arată locul de unde pornește, cu un număr pentru stația de destinație și alte litere și cifre pentru locul unde trebuie să ajungă cutia, clădirea și etajul.

Oameni agitați, cred că sunt singurii indieni pe care i-am văzut  ”mai stresați” de când sunt aici. Citeam pe chipurile lor hotărârea de a ajunge la destinație la timp. Sortau cu precizie fiecare porție de mâncare știind exact unde trebuie pusă și trimisă. Abia dacă reușeai să îi prinzi într-o fotografie. De a-i inmortaliza alături de tine, era și mai greu!

De aici am plecat spre Insula Elefanta. Elephanta este o insulă în statul federal Maharashtra, India. Insula este împădurită având o suprafață de 5 km², ea fiind amplasată într-un colț liniștit din golful Mumbai, (numele actual al portului Bombay). Locuitorii insulei trăiesc într-un sat mic ocupându-se cu pescuitul. Peșterile de pe insulă sunt declarate în anul 1987 patrimoniu mondial UNESCO.

Insula liniștită contrastează cu viața tumultoasă din portul Mumbai. Numele inițial al ei fiind ”Gharapuri”, ”Orașul preoților Ghara”, denumire schimbată în secolul XVI -lea în ”Insula Elefanților de piatră” de coloniștii portughezi. Sculpturile se pot vedea și azi în Mumbai. În templul din peștera de pe insulă există o sculptură care prezintă trinitatea ”Trimuti”, zeul Shiva cu trei fețe din religia hindusă.

Am mers de la Poarta Indiei cu un vaporaș spre insulă aproximativ o oră . L-am luat cu noi și pe șoferul nostru, care s-a bucurat tare mult atunci când a văzut că ne face plăcere să ne fie alături. Pot spune că am avut noroc cu el, ne-a ajutat la căratul căruțului pentru copil, dar și a rucsacului atunci când a trebuit să urcăm vreo 120 de trepte.

Căldura mare! Cred că erau în jur de 40 de grade . Când am ajuns pe Insulă, primul lucru pe care piticul nostru l-a remarcat a fost că trenul care te duce de la vaporaș la poalele muntelui seamănă cu trenul lui de acasă, Thomas! Câtă încântare pe el că are ocazia să se plimbe chiar cu ”eroul” lui preferat!?

Știam că pe insulă sunt maimuțe, așa că am cumpărat câteva fructe ( mango și banane) pentru a le hrăni și am plecat la drum.

Pe de o parte și alta numai vânzători de suveniruri care te invitau să cumperi din produsele ce le aveau expuse. Și numerar puțini! Cred că tot traseul de jos până sus este cam de aproximativ doi kilometri. Vânzătorii ambulanți, unul lângă altul te rugau să le vizitezi standul.

Chiar am primit și câteva cadouri, spunându-mi că la întoarcere să nu le uit numărul standului unde erau, oferindu-mi un preț bun.

Cel mai frumos moment a fost când fiul meu cel mic, încântat de maimuțele din jurul lui le-a hrănit cu mango și banane. S-a amuzat copios când a văzut ce nostime erau când veneau până în dreptul lui (unele cu maimuțele atârnate de ele) luând bucățica de fruct.

Azi, a fost prima dată când am mâncat la un ”restaurant” clasic, acel imbis care îți dă mâncarea servită în farfurii de plastic.

Ne era foame! Văzând că șoferul nostru ne-a zis că totul este în ordine, ne-am încumetat să mâncăm.  Am comandat orez și pui. Clar că am cerut să nu fie iute, dar așa cum auzisem, la unii ”a nu fi iute”  înseamă totuși un iz de iuțeală! Cert este că fiul meu nu a putut mânca nimic . Pentru mine a fost în ordine, doar că ne-am minunat când am văzut cât de iute pot mânca unele persoane.

Șoferul nostru (după ce că mâncarea era destul de iute ), și-a mai turnat o perie bună de masalla (sos special făcut de indieni -iute ). Am încercat și noi, dar ne-a fost suficient să punem un vârf de linguriță pentru a simți iuțeala mai bine de jumătate de oră….

Am plecat spre Mumbai. Același traseu, obosiți morți!

A mai trecut o zi. Am început să ne obișnuim cu privirile indiscrete, cu atingerile și fotografiatul nostru, cu zâmbetele primite de la toată lumea, dar nu în ultimul rând cu faptul că toți așteaptă să cumpărăm ceva de la ei…

 

Ionela van Rees -Zota 

 

Banner 3
Categorii
DiasporaExclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole