Însemnele nopții (Sonete) – de Adrian Erbiceanu (1)

  Sonetul   Risipitori, ca tot ce stă sub soare, Ni-e tihna tot mai prinsă în arsură, Un zbor de ne-ncetată aventură, Un vis în vis; o tainică chemare....
Inchirieri Auto Bucuresti

 

Sonetul

 

Risipitori, ca tot ce stă sub soare,

Ni-e tihna tot mai prinsă în arsură,

Un zbor de ne-ncetată aventură,

Un vis în vis; o tainică chemare.

 

De câte ori, încinși de-alergătură,

Ne revoltăm, cuprinși de-nfiorare,

La văzul bărcii – prag către uitare –

C-un ban, zălog, ca ultimă procură,

 

Zadarnic invocăm străvechea Lege,

Anume ziduită în cofrete,

Să n-o mai poată nimeni s-o dezlege.

 

Dar când simțim chemarea de “pecete”,

E timpul copt de a ne reculege

Și de-a ne răzbuna, scriind Sonete!

 

Cumpănire

  

“Privește, cât mai sus, la Carul Mare

– Mă-nvăluia, din stânga, o simțire –

Să-ți regăsești uitata ta iubire,

Descindere din vechile amnare.”

 

“Nu te supune, cu nesocotire,

Unor cuvinte fără-nvelitoare;

Lumina e în dragoste…  și-n Soare!” –

Din dreapta, mă strunea o nălucire…

  

Ca vrejul, răsucit din stânga-n dreapta,

– Crezând că pân’ aici mi-a fost norocul –

Îmi cântăream, neîntinată, fapta!

 

Și tocmai când voiam să mântui jocul,

Din umbre m-a cuprins, în tremur, șoapta:

“Ia, să-ți ghicească, baba, cu ghiocul!”…

 

Din umbră

 

Lovind metodic malul plin de soare,

Ritmic se zbate apa tremurândă

Supusă parcă, parcă rugătoare,

Pe cât de nouă, pe atât de blândă!

 

Te-aşezi pe mal, ca între flori o floare,

De parc-ai sta privind cum se perindă

Pletele unei sălcii plângătoare,

Cercând, în reverii, să te cuprindă.

 

Surprinsă, pari atât de bucuroasă

Că apa-n mantii reci, diamantine,

A izbutit în mreje să te prindă

Scăldându-te în ea… și ea în tine…

 

Privind, din umbră, salcia pletoasă

Ce nu aș da să știu că-ți sunt oglindă?!…

 

Când te-am văzut

 

Când te-am văzut urcai pe scări spirale
Ţinându-te cu mâinile-amândouă.
Un vânt sufla-n tangaje triviale
Făcându-mi vechea pestilenţă, nouă.

 

C-un simţ arid, avid cerşeam să plouă,
Conturul ud – abisuri sculpturale –
Clipa s-o facă, despicată-n două,
Să-nțelenească-n lumi atemporale.

 

Stârneai un vânt cu tonuri de furtună,
Predominant, adus la exaltare
De muta, implacabila chemare…

 

La baza scării, gânduri când se-adună,
Privirea ta căzu, inoportună :
La ce te-aştepţi? Nimic nu-i nou sub soare!

 

————————————————————

de Adrian ERBICEANU

Banner 3
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole