Interviu cu artistul Marius LUPU

   ”…iubitorul de artă simte același lucruri ca și artistul…”   S-a născut în 9 martie 1966 la Bârlad. Începe studiile de artă în anul 1975 la Școala de...
Casa cu mansardă
Viena

 

Marius LUPU

 ”…iubitorul de artă simte același lucruri ca și artistul…”

 

S-a născut în 9 martie 1966 la Bârlad.

Începe studiile de artă în anul 1975 la Școala de Muzică și Arte Plastice din Bârlad, cu profesorul Aurel Istrate.  Absolvent al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, licențiat în design și membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Artist vizual polivalent, activitatea profesională este bogată și eclectică, sub semnul călătoriilor, și se reflectă în lucrări de pictură și grafică de șevalet, grafică publicitară și design interior. Din 1990 lucrează la Istanbul câțiva ani, iar în perioada 2005 – 2017 la Roma, în Italia, având însă proiecte și în România.

Are opere în colecții particulare din România, Turcia, Italia, Marea Britanie, Germania și Canada.

 

Adalbert GYURIS (A.G.): – A fost cineva în familia ta cu aptitudini la desen și cum a început pasiunea ta pentru pictură?

Marius LUPU (M.L.): – Părinții mei au fost învățători. Tata avea talent la scris, iar mama înclinații spre desen, pictură, arte aplicate și muzică. I-am moștenit pe amândoi și astfel am oscilat, în adolescență (și chiar mai târziu), între literatură, muzică și artele plastice. Drumul s-a hotărât odată cu înscrierea mea la Școala de Arte în clasa a cincea, la profesorul Aurel Istrate, dar pasiunea cea reală, a venit mult mai târziu. Cred că arta adevărată provine din suferință, ori eu n-am suferit cine știe ce până pe la 20-25 de ani, chiar dacă perioada asta am trăit-o pe timpul lui Ceaușescu.

 

A.G.: – Când lucrezi la o lucrare, cât timp îți trebuie, depinde de tehnica folosită, mărime sau ține și de alte condiții?

M.L.:  – Pentru creație nu există un timp standard.  Foarte mult timp, uneori, îmi ia documentarea despre subiect. Spre exemplu, la ultimul proiect – o serie de portrete de muzicieni rock care au murit la 27 de ani, faimosul Club 27 – procesul s-a desfășurat așa: am citit biografii și articole despre artist, am selectat fotografii, am vizionat documentare și interviuri, am ascultat discografia completă… în fine, tot ce a fost nevoie pentru a prinde ”vibrația” lui și a intra în starea potrivită creației portretului. Lucrările din acest proiect au cerut până la 10-12 zile fiecare.

Dacă mi se comandă o lucrare, pe de altă parte, de obicei există un termen și atunci se schimbă situația, el trebuie respectat cu orice preț.

A.G.: – Azi se lucrează diferit față de trecut?

M.L.: – În planul psihic (spiritual, creativ…) nu-i nicio diferență, nevoia actului artistic este aceeași.  Tehnic s-au schimbat multe lucruri, desigur – apar mereu materiale și unelte noi, iar artiștii inventează continuu moduri noi de exprimare, de multe ori în zona de confluență a mai multor arte.

 

A.G.:  – Care crezi că este diferența dintre un amator și un profesionist?

M.L.: – Sunt mai multe asemănări decât diferențe. Oficial, profesionistul a făcut studii de specialitate, de obicei este înscris într-o uniune de creație și trăiește din arta sa. Amatorul este un profesionist în devenire, dar calitatea lucrărilor sale poate fi înaltă, dacă trăirea lui artistică este reală și stăpânește tehnica în care lucrează.

 

A.G.: – Ce reprezintă arta pentru tine și mai ales pictura?

M.L.: – Arta în esență este catharsis, este sublimarea suferințelor existențiale, a neliniștilor, fricilor și a întregului arsenal de energii negative. Ideal, iubitorul de artă simte același lucruri ca și artistul, dacă arta este sinceră.

 

A.G.: – Ce ai descoperit prin pictură?

M.L.: – Prin pictură mă descopăr pe mine, în primul rând. Fiecare lucrare este, în sensul acesta, un autoportret.

 

A.G.: – Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care le-ai făcut până acum, pe plan profesional?

M.L.:  – 1. În 1987 mi-am dat demisia din fabrica de rulmenți, după câteva luni de muncă în trei schimburi și m-am dus să lucrez în atelierul de reclame din Bârlad al pictorului Rascenko. În scurt timp, vitrinele mele erau premiate la concursuri naționale.

  1. Am fost printre fondatorii Mișcării Ecologiste din România și realizatorul imaginii de campanie a ecologiștilor bârlădeni în anii ’90. MER ocupa, în acei ani, locurile 4-5 în topul forțelor politice din România.
  2. În 2000, după diverse aventuri, am decis să-mi reiau studiile. Am intrat primul pe listă la Universitatea de Arte Iaşi, secția Design. Aveam 34 de ani, ca student mi se părea că sunt bătrân… însă am ținut steagul sus și, după patru ani, mi-am luat și licența – printre primii, din nou. Una din ”consecințe” este că astăzi sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

A.G.: – Ce proiecte ai? Unde te vezi peste 5 ani?

M.L.: – Am foarte multe proiecte; ca orice artist/designer, sunt ”bolnav” de proiecte. Unele se realizează, altele – prea multe, din păcate – rămân în sertar; poate și din cauza anumitor ”calități” ale spațiului latin unde am activat până acum, în România și Italia. Probabil că foarte curând îmi voi încerca mâna și în spațiul anglo-saxon.

 

A.G.. – Ești mulțumit de ceea ce faci acum? Ce te-ar motiva să schimbi ceva?

M.L.: – Sunt mulțumit de meseria pe care o fac, n-aș schimba-o, dar sunt nemulțumit de anvergura redusă a unor proiecte la care sunt chemat, iar asta duce la lipsă de motivație. Paradoxal, lipsa de motivație te poate motiva să schimbi ceva. De exemplu, mediul sau țara în care lucrezi.

 

A.G.: – Care sunt, în opinia ta, cei mai importanți oameni din lume? Dar din România? De ce?

M.L.: – Cei mai importanți oameni din lume sunt cei care acționează pentru binele lumii.

 

A.G.: – Îți este dor de orașul natal? De ce? De cine îți este cel mai dor?

M.L.: – Mi-e dor de părinți și de doi-trei prieteni rămași acasă. Oricum, eu chiar după atâția ani mă consider încă ”în deplasare” (prelungită un pic, ce-i drept), așa că mi-e dor de acasă ca și cum aș fi detașat undeva, la Târgu Jiu sau la Oradea și nu ca unuia ”plecat afară” sau emigrat. Revin periodic la Bârlad și sper ca într-o bună zi deplasarea să se încheie și să mă întorc definitiv. Mi-ar plăcea să pot lucra din nou în orașul meu – și pentru orașul meu.

 

A.G.: – Ce părere ai despre diaspora românească?

M.L.: – O părere bună. Spațiul românesc este, a fost întotdeauna (tradițional, aș putea spune) printre marii furnizori de talente și valori către alte societăți, în multiple domenii. Românii se adaptează rapid în țările-gazdă și devin, deseori, cetățeni model ai acestora.

A.G.: – Dragă Marius îți doresc să ai parte de bucurii și sunt convins că vei continua pe acest drum, deja bătătorit și că vei ajunge acolo unde îți dorești și de fapt îți este locul.

A consemnat cu prietenie,

Adalbert GYURIS

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole