Jurnal de bord: IOAN POPESCU (interviuri cu personalități – o carte care nu știu dacă va apărea vreodată)

Ing. Adrian Tudor Moroianu Geamăn, în trei ipostaze: arbitru de fotbal, politician, om de afaceri şi iniţiatorul unui proiect grandios: Complex Olimpic la Ploieşti  Date personale: născut în Ploieşti,...
Inchirieri Auto Bucuresti

Ing. Adrian Tudor Moroianu

Ing. Adrian Tudor Moroianu Geamăn, în trei ipostaze: arbitru de fotbal, politician, om de afaceri şi iniţiatorul unui proiect grandios: Complex Olimpic la Ploieşti

  •  Date personale: născut în Ploieşti, la 1 septembrie 1953, căsătorit cu Iolanda Camelia – medic primar, specialitatea obstetrică-ginecologie.
  • Studii: Universitatea Tehnică Cluj , Facultatea de Mecanică, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (promoţia 1977). Cursuri postuniversitare (1984-2007).
  • Experienţă profesională: inginer proiectant, inginer şef atelier proiectare (IM Plopeni), profesor specialităţi tehnice (Liceul „Nichita Stănescu”), inginer principal, şef atelier producţie (IM Plopeni), inginer principal, secţia mecano-energetic (Uzina ” 1 Mai” Ploieşti), administrator şi director general (SC CaIIiope SRL Ploieşti).
  • Funcţii şi apartenenţă la organizaţii patronale: preşedinte ADPR (Asociaţia Difuzorilor de Presă din România, preşedinte al UGIR -1903, filiala Prahova; ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii); PGFF (Patronatul Producătorilor şi Montatorilor de Geamuri, Ferestre şi Faţade).

Pasiuni: sportul, muzica, lectura şi călătoriile.

 

Noi, cei din generaţia a treia, îl cunoaştem pe Adrian Tudor Moroianu Geamăn doar ca inginer şi arbitru de fotbal, iar în ultima vreme ca deputat în Parlamentul României şi om de afaceri. O prezentare sumară, care se cere neapărat extinsă, deoarece dl Moroianu are o cu totul altă dimensiune în plan judeţean, naţional şi internaţional. Un interviu cu domnia sa nu a fost deloc uşor de obţinut, dar atunci când am prins o fereastră deschisă în activitatea sa, ne-a stat cu amabilitate la dispoziţie.

 

– Domnule Moroianu, în atenţia opiniei publice aţi intrat, mai întâi, ca arbitru de fotbal, fiind coleg de generaţie cu Porumboiu, Crăciunescu, Florin Popescu, Ilie Coţ, Gh. Biziniche, Silviu Pantelimonescu, Valentin Banu ş.a. Pe atunci, lumea fotbalului românesc era tot atât de agitată ca acum?

– În această lume – pe cât de nebună, pe atât de frumoasă şi de largă popularitate – am intrat pe când aveam 26 de ani, fiind cel mai tânăr arbitru divizionar C şi B! Saltul cel mare, la lotul A, l-am făcut în anul 1985, trecerea la această categorie fiind foarte greu de obţinut în acea vreme. Ca urmare a prestaţiilor mele, în anul 1991, am devenit arbitru cu ecuson FIFA. Până în anul 1995, aveam deja la activ 78 de meciuri  arbitrate.

 

– Atunci însă, în 1995, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, aţi renunţat la arbitraj, deşi regulamentul vă mai dădea voie până la 45 de ani.

– Cel care m-a făcut să iau această decizie, la 42 de ani (nimeni nu mai făcuse un asemenea gest de „abandon” până la mine), a fost preşedintele FRF, controversatul Mircea Sandu! Atunci, eu, împreună cu alţi colegi, am considerat că e cazul ca şi fotbalul românesc să se alinieze, din punct de vedere organizatoric, după sistemul italian şi spaniol, respectiv cu înfiinţarea unei comisii de arbitri independente şi observatori aleşi din rândul arbitrilor, precum şi a unor criterii clare de promovare sau delegare a arbitri lor în funcţie de valoare, experienţă şi formă sportivă. Dar Măria Sa, M.S., a tratat cu flit propunerea noastră. Probabil că nu a vrut să-i „deranjeze” pe noii conducători de cluburi, intraţi În fotbal pentru a se îmbogăţi şi mai mult pe seama truditorilor din teren, siliţi să le facă jocurile.

 

– A mai fost, însă, şi perioada de până la revoluţie, cu Steaua, Dinamo, Victoria, Scorniceştii şi Flacăra Moreni în prim plan. Era greu de arbitrat meciurile acestor echipe „ afiliate” regimului comunist?

– Fără Îndoială! Cel mai greu de arbitrat erau meciurile aranjate, când Scorniceştii (comuna natală a lui Ceauşescu¬n.a.), de exemplu, trebuia să bată cu orice preţ! Aranjamente se făceau, însă, şi de către alte echipe. Eu, ca arbitru, sesizam uşor acest aspect, dar ce puteam să fac! Pe lângă astfel de momente, am trăit şi bucuria de a arbitra meciuri corecte, mai ales cele internaţionale, unde am primit numai calificative bune. Îmi amintesc, de asemenea cu plăcere, de onoarea pe care mi-aţi făcut-o de a arbitra ineditul meci dintre ziariştii de la „Cheia succesului” – ziar al cărui patron eraţi – şi cei de la „Evenimentul zilei” (campioana Presei române), joc disputat pe „Ilie Oană”, la 31 iulie 1993.

 

– Ce părere aveţi de mocirla în care se află actuala elită a arbitrajului românesc, supusă mirajului euroilor şi a plăcerilor sexuale, oferite, la pachet, de către unii conducători de cluburi?

– Pe lângă aportul financiar benefic adus de către aşa-zişii finanţatori sau patroni de cluburi, aceştia au contribuit din plin şi la o degradare morală, cu rezultate din ce în ce mai proaste, mai ales în competiţiile internaţionale. Revenind la arbitrii aflaţi acum în vizorul DNA-ului, mărturisesc că nu a fost nicio surpriză pentru mine. O mare dezamăgire mi-a produs-o, însă, Sorin Corpodean, pe care-I consideram un talent în arbitraj! De neînţeles este şi Tudor, care alternează evoluţiile bune, cu cele condamnabile. La fel ca Ion Crăciunescu…

 

– Ce ar trebui întreprins pentru a şterge aceste pete ruşinoase de pe faţa fotbalului românesc, dar şi pentru revigorarea sportului românesc, în general, aflat în cădere liberă, cât şi la cel de performanţă?

– Sunt multe, foarte multe lucruri de făcut. Asta pentru că toate guvernele de până acum nu au avut o politică de sprijinire a activităţii sportive. Sporturi ca atletismul, gimnastica, înotul, canotajul, boxul, handbalul – care altădată ridicau tricolorul pe cel mai înalt catarg – au coborât în anonimat. Pe plan local, în calitatea mea de consilier judeţean, mă străduiesc să readuc plăcerea sportului în rândul copiilor, a părinţilor şi profesorilor. Există un program pe 12 ani, în care sunt prevăzute terenuri şi săli de sport, înfiinţarea a trei licee cu profil sportiv şi a unor şcoli private de fotbal, relansarea competiţiilor la nivel şcolar, sprijinirea cu echipament sportiv a echipelor de copii şi juniori, crearea de burse pentru copii talentaţi şi fără posibilităţi materiale. Asemenea programe avem şi în domeniul sănătăţii şi al învăţământului. Am convingerea că, beneficiind de sprijinul conducerii Consiliului Judeţean, personal al preşedintelui Mircea Cosma, o bună parte dintre aceste proiecte va demara şi finaliza chiar în actualul mandat.

 

– Municipiul nostru este, după părerea multora, un oraş trist, îmbâcsit, lipsit de personalitate. Practic, cu mici excepţii, nu are nimic atrăgător pentru turiştii ocazionali …

– Asta pentru că la conducerea administraţiei locale au fost primari preocupaţi mai mult de interesele personale şi de grup. În Ploieşti nu există parcuri şi locuri de joacă suficiente pentru copii, posibilităţi limitate de distracţie pentru tineri. Câinii vagabonzi, ţigani şi oamenii fără căpătâi sunt văzuţi inclusiv în zonele centrale şi aglomerate. Ca om de sport, remarc cu tristeţe faptul că Ploieştiul este singurul dintre marile oraşe care nu are un stadion corespunzător, bătrâna arenă „Ilie Oană” fiind  o ruină, gata să cadă.

 

– Când vorbim despre aceste neîmpliniri, ne gândim – vrem nu vrem – la oamenii politici din vârful piramidei. Timp de patru ani, şi dvs v-aţi aflat acolo, unde aţi ajuns prin votul ploieştenilor, care au văzut în Adrian Moroianu un luptător capabil să apere interesele alegătorilor ploieşteni. S-a remarcat asta încă din decembrie ’89, când aţi fost unul din principalii răzvrătiţi împotriva regimului comunist.

– Atunci, în 22 decembrie, am participat activ la revolta muncitorească de la „Uzina 1 Mai”. Îmi amintesc că, în acea zi, împreună cu alţi prieteni, am pregătit un prim ziar liber care, din păcate, nu a văzut lumina tiparului, din cauza vechilor ziarişti aflaţi În tipografie! Ambiţia de a face un ziar mi-a reuşit mai târziu, când am editat „Tinerama”, „Ziua de Prahova” şi „Şocul cotidian”. Am mai reuşit, de asemenea, să înfiinţez primul sindicat liber de la „1 Mai”, unde i-am avut alături pe Narcis Teodorescu, Dragoş Marinciu, avocat Mena Grigore (care ne-a redactat statutul) ş.a. Am creat, apoi, prima Federaţie locală a Sindicatului Liber „Concordia”, sindicat care, împreună cu alte sindicate, a format Confederaţia Naţională „Frăţia”. Spiritul meu combativ a fost interpretat greşit, din păcate, fiind etichetat ca duşman al poporului sau legionar!?! Scârbit, am părăsit Uzina şi m-am Îndreptat spre sectorul privat. La 1 iulie 1990, am înfiinţat SC „Calliope” SRL, prima firmă de distribuţie presă integrată, la nivel judeţean. Ulterior, ca asociat unic, am extins activitatea firmei, investind în producţie şi comerţ peste 2 milioane de euro.

 

– Care sunt principalele activităţi ale firmei Calliope?

– Activitatea de producţie şi cea de comerţ. În trei mari hale de producţie – cele mai moderne din judeţ -avem o linie de producţie geamuri termoizolante şi geamuri sablate, alta de producţie tâmplărie PVC şi a treia de producţie tâmplărie din aluminiu. De asemenea, executăm lucrări de termoizolare şi reabilitări termice la clădiri, bannere, panouri publicitare, casete luminoase şi click frameuri etc. În ceea ce priveşte activitatea comercială, aceasta se desfăşoară în magazine şi minimagazine (chioşcuri şi tonete închise), situate în aproape toate localităţile judeţului. În prezent, firma noastră are un număr de 470 de salariaţi şi o cifră de afaceri de peste 13 milioane de euro.

 

– CaIIiope SRL este o prezenţă notabilă în topurile naţionale şi judeţene, ea figurând în „Cartea de Aur” a UGIR-1903, precum şi în cele mai importante cataloage.

– Într-adevăr, ne mândrim cu patru locuri 1, în anii 2003-2006, şi două locuri II, în anii 2007-2008. Am primit, de asemenea, Distincţia de Excelenţă şi Trofeul Special al CCI Prahova pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea economică ajudeţului Prahova, precum şi Trofeul de Excelenţă, pentru prezenţa în fruntea Topului, pe o perioadă de 5 ani consecutiv.

 

– Câteva cuvinte, vă rog, şi despre activitatea dvs politică, începută, dacă nu mă înşel, în Piaţa Universităţii, 1990…

– Aceea a fost perioada romantică. Traseul meu politic a început cu Alianţa Civică (1990), apoi PAC (membru fondator) – partid rupt În două (PNL CD şi PNL), PL 93 (fuziunea cu PNLCD), PL şi ApR. În anul 2000, m-am retras din politică, până în 2007, când Marian Săniuţă m-a convins să intru În PSD. Ca deputat în Parlamentul României (1996-2000), în calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţiei, m-am zbătut pentru privatizarea cu firme româneşti a unor rafinării şi institute de cercetare prahovene. Am făcut, de asemenea, şi numeroase propuneri legislative în domeniul economic şi al activităţilor sportive (coautor la Legea sportului) sau accesul liber la dosarele Securităţii. În final, din politică, m-am ales numai cu duşmani!

 

– Ce aţi mai dori să spuneţi cititorilor la sfârşitul dialogului nostru?

– Că am o căsnicie fericită, alături de soţia mea, cu care am colindat lumea, iar în weekend-uri mergem la Buşteni, unde avem un apartament situat într-unul din blocurile de la poalele Caraimanului. Aici, în linişte şi la aer curat, ascult muzica anilor ’70-’80 sau lecturez o carte, ultima fiind o carte despre Ţara Sfântă, acolo unde nu am reuşit să ajung încă.

 

– În încheierea discuţiei noastre, vă propun să ne relataţi un moment vesel din viaţa dumneavoastră.

– Cu plăcere! Un moment hazliu s-a petrecut în timpul nunţii noastre, din 28 iunie 1988. La ora 18.00, bărbaţii au dispărut din sală! Motivul? La acea oră începea finala Cupei României la fotbal, dintre Steaua şi Dinamo, şi toţi bărbaţii au fugit să vadă meciul la TV, într-o cameră alăturată! Tot din fotbal, am şi o amintire mai puţin plăcută: faptul că atât eu, cât şi anumiţi fotbalişti din echipa de aur a Petrolului, nu am avut parte de o festivitate de retragere. S-a uitat prea uşor că eu, ca arbitru FIFA, am atins cea mai înaltă performanţă în arbitraj din judeţul nostru…

*

Ulterior dialogului nostru, omul de sport Adrian Moroianu, preşedintele UGIR Prahova, s-a lansat în gestionarea unui proiect nebunesc, o mai veche idee a sa: ridicarea unei uriaşe baze sportive olimpice la poarta de sud a Ploieştiului, pe un teren de 180 ha, plasat pe centura spre Cheia, în comuna Bărcăneşti, aproape de Mănăstirea Ghighiu, la 6 km de noua autostradă Bucureşti-Braşov şi la doar 3 km până la DN1. Contactat telefonic, domnia sa mi-a făcut următoarele precizări: “Este vorba despre o strategie de dezvoltare a oraşului, pe intervalul 2012-2020, în cadrul căreia am gândit ridicarea unui complex sportiv, unic pentru această parte a Europei.

 

-În condiţiile când nu mai sunteţi membru al vreunui partid politic şi nici în Consiliul local, cum credeţi că veţi realiza această minune sportivă, e vorba, desigur, de foarte mulţi bani?

– În decursul acestui an (2012 –n.a.), am avut deja întâlniri cu şeful guvernului şi federaţiile, toată lumea fiind încântată de idee. Marea problemă, finanţarea – circa 600 de milioane de euro – va fi asigurată din fonduri guvernamentale şi din bugetele locale, plus parteneriat public-privat. Referitor la gestionarea afacerii, s-a parafat deja contractul de asociere între Consiliul Judeţean Prahova – consiliile locale Ploieşti/Bărcăneşti – UGIR. Apoi, la solicitarea UGIR Prahova, Institutul de Arhitectură din Bucureşti – acelaşi care a contribuit şi la Naţional Arena şi Casa Olimpică de lîngă Arcul de Triumf – a realizat proiectele şi machetele viitorului centru olimpic. Intenţionăm ca, după alegerile parlamentare, să ne aşezăm la aceeaşi masă cu prim-ministrul şi cu reprezentanţii fiecărei federaţii care va putea beneficia de baza sportivă. Interesant şi benefic este faptul că există deja un interes evident şi din partea industriaşilor români pentru acest proiect, iar UGIR se va putea ocupa inclusiv de mediatizarea externă, spre a atrage consorţii dornice să participe la licitaţii internaţionale, pe care ne propunem să le organizăm în toamna acestui an şi apoi să se deschidă şantierul.

 

– Ce va cuprinde acest complex olimpic?
*stadion atletism – 6.000 locuri;  *sala polivalentă A – 10.000 locuri (gimnastică artistică/ritmică, lupte, handbal, baschet, volei, taekwando); *sala polivalentă B – 5.000 locuri (box, scrimă, tenis de masă, haltere); * patinoar acoperit – 4.000 locuri (hochei, curling, patinaj viteză pe pistă scurtă); *lac artificial + patinoar în aer liber (iarna) pentru agrement; * velodrom acoperit – 4.000 locuri (ciclism);* bazin olimpic – 4.000 locuri (înot, polo, sărituri în apă, înot sincron); *academia de fotbal – clădire administrativă, teren central (4.000 locuri), 8 terenuri adiacente; *teren hochei pe iarbă – 4.000 locuri (+ un teren adiacent); * academia de tenis – clădire administrativă, teren central (8.000 locuri), 6 terenuri adiacente (cîte 500 locuri);*sală concerte + teatru de vară – 8.000 locuri.

Tot aici se vor ridica locuinţe gen sat olimpic, parc distracţii după modelul Prater (Viena), clădiri administrative, 2 hoteluri, restaurante, parcări supra/subterane, grădiniţă, policlinică. De reţinut şi faptul că acest complex olimpic va crea peste 6500 de noi locuri de muncă!

Ioan POPESCU

Banner 3
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole