La doar 15 ani, tenismenul ieşean Răzvan Aghion câştigă un trofeu în întrecerea seniorilor

  Nu cu mult timp în urmă. „Balonul” de la arena de tenis CFR Iaşi, care cuprinde trei terenuri de tenis pe zgură, a găzduit turneul denumit „Cupa de...
Răzvan Aghion, de la CS CFR Iaşi
Viena

 

Nu cu mult timp în urmă. „Balonul” de la arena de tenis CFR Iaşi, care cuprinde trei terenuri de tenis pe zgură, a găzduit turneul denumit „Cupa de Iarnă a Iaşului”, în organizarea clubului Vergilius Iaşi, la mai multe categorii de vârstă. Directorul de turneu a fost Raluca Aghion, iar arbitrul principal Cătălin Costaş, ambii din Iaşi.
La categoria seniori s-a impus Răzvan Aghion (care a împlinit de-abia 15 ani pe 11 decembrie 2018, de la clubul CFR Iaşi, locul 10 în clasamentul naţional FRT la categoria 16 ani), care a cucerit trofeul pus în joc după trei victorii consecutive: 6-2, 6-0 cu Daniel Florenţa (20 ani, de la CS Dacia Galaţi), 7-6 (5), 6-1 cu Ioan Carp-Cărare (17 ani, de la CS Axis Iaşi) şi 6-0, 6-0 (WO) cu Teodor Leahu (24 ani, de la CS Pro AS Sibiu).
Ceilalţi câştigători ai turneului ieşean au fost:
– 10 ani masculin: Karlo Piticaru (AS Club Sportiv Tenis Nord Bucovina Sadova  – judeţul Suceava).
– 10 ani feminin: Narcisa Marcu (CSŞ Galaţi). În sferturile de finală a ajuns şi Elena Aghion (CS Vergilius Iaşi), sora mai mică a lui Răzvan Aghion.
– 12 ani masculin: Ştefan Vlad Secară (CS Tenis Club Coreco Iaşi).
– 12 ani feminin: Bianca Maria Pleşcan (CS Tenis Club Coreco Iaşi).
– 14 ani masculin: Daniel Penteleiciuc (CS Select Suceava).
– 14 ani feminin: Alesia Nicola Ispir (CS Tenis Club Coreco Iaşi).
– 16 ani feminin: Daria Maria Munteanu (CS Tenis Club Coreco Iaşi).

Începând cu 12 ianuarie 2019, la arena de tenis CFR Iaşi va avea loc Cupa de Iarnă – CS Vergilius, pentru categoriile de vârstă 10 ani, 12 ani şi 18 ani. De pe 16 februarie 2019 va avea loc „Cupa de Iarnă a Iaşului” (pentru 10 ani, 16 ani şi 18 ani), tot la arenele CFR Iaşi. Aceleaşi arene de tenis ceferiste ieşene vor găzdui, începând cu 16 martie 2019, „Cupa Vergilius” pe echipe, pentru categoriile de vârstă 10 ani şi 12 ani.
DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
Sport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole