La Iaşi a debutat ediţia a cincea a Festivalului Teodorenii

  În perioada 6-8 decembrie 2018, Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi din Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Literară Păstorel Iaşi (ALPI) organizează ediţia a V-a a Festivalului Teodorenii. În seara...
Viena

 

În perioada 6-8 decembrie 2018, Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi din Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Literară Păstorel Iaşi (ALPI) organizează ediţia a V-a a Festivalului Teodorenii. În seara zilei de joi, 6 decembrie, în sala de lectură de la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” Iaşi au avut loc vernisajele expoziţiilor de carte editată sub egida ALPI şi de caricatură a lui Costel Pătrăşcan.
Au fost expuse şi tablourile de artă naivă ale pictorului Calistrat Robu, preşedintele Uniunii Creatorilor de Artă – Sucursala Iaşi, dedicate acestui eveniment cu tentă umoristică.

Moderatorul evenimentului a fost scriitorul şi comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniţă (directorul ALPI), cuvântul de deschidere fiind rostit de Dan Doboş – directorul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” Iaşi, care a menţionat: „Universul familiei Teodoreanu – Ionel şi Păstorel – este o pasiune de-a mea încă de la 13-14 ani, pe când frecventam biblioteca la care acum sunt director! Vă urez bine aţi venit şi mult succes în activitatea dumneavoastră umoristică!”.

Iar „Supersonicul MBB” a mai menţionat: „Ambele activităţi din viaţa mea, de pilot pe avioane supersonice şi de scriitor de umor mi-au marcat frumos viaţa!”.

În continuare, Mihai Olaru a delectat publicul cu trei colinde de Crăciun şi Anul Nou, în aplauzele publicului numeros aflat în sala de lectură, mulţi dintre cei prezenţi fiind membrii ai Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi.

După prezentarea obiectivelor şi programul festivalului pentru zilele de vineri şi sâmbătă, Mihai Batog-Bujeniţă a nominalizat epigramiştii din ţară prezenţi în sala de lectură, oaspeţii Festivalului Teodorenii fiind prof. dr. Elis Râpeanu (Bucureşti – care a prezentat şi salutul preşedintelui UER – George Corbu), Mihai Frunză (Brăila), Dan Norea (Constanţa) şi Nichi Ursei (Rm. Vâlcea) – toţi în prezidiul manifestării, apoi Alexandru Hanganu, Costel Pătrăşcan, Petru Brumă, Ion Ruse, Ionuţ Ţucă, Grigore Marian Dobreanu, Any Drăgoianu, Ion Drăgoianu, Florentina Anghel.

Spre deliciul publicului, a avut loc apoi şi un duel epigramistic pe tema „Bine aţi venit – Bine v-am găsit!”, la care au participat ieşenii din „ALPI” şi oaspeţii veniţi din ţară.

Au citit epigrame cu tâlc sau au prezentat scurte povestiri cu nuanţe umoristice, următorii: Any Drăgoianu, Gheorghe Bălăceanu, Doina Toma, Angela Pistol, Ion Ruse, Nichi Ursei, Mihai Frunză, Alexandru Hanganu, Dan Norea (care aduce şi salutul umoristului Ananie Gagniuc), Eugen Deutsch, Florentina Anghel, Elis Râpeanu, Grigore Marian Dobreanu, Vasile Larco, Ionuţ Ţucă, Mihai Caba, Mihai Batog-Bujeniţă, Dumitru Ivas.

Ieşeanul Mihai Haivas, secretarul general al ALPI, a mai prezentat şi primul volum al cărţii „Cel mai iubit dintre epigramişti – Păstorel”, aşteptând în continuare materiale pentru editatarea celui de-al doilea volum.
Tot în prima zi a Festivalului Teodorenii, au mai avut loc alte evenimente reprezentative, la mai multe sedii ale Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” Iaşi, precum:

– Un program artistic pregătit de grupele mari, de la Grădinița cu program prelungit nr. 25 din Iași, coordonați de director Liliana Aioanei, prof. înv. preșcolar Dina Pușcașu și prof. înv. preșcolar Ema Rotundu.

– O prezentare video despre viața și opera celor doi scriitori, Ionel și Păstorel Teodoreanu, urmată de expunerea unor creații proprii ale elevilor cu întâmplări hazlii din copilărie. Activitate organizată în colaborare cu Școala Primară F.E.G. din Iași

– Prezentarea unor aspecte mai puțin cunoscute din viața lui Ionel Teodoreanu, legate de  romantismul care i-a dominat o mare parte din existență. Activitate organizată în colaborare cu Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Iași.

– Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului de desene dedicat scrierilor lui Ionel Teodoreanu și a Concursului de traducere și retroversiune „Păstorel Teodoreanu vs. Mark Twain”.

– Lansarea numărului 9 / 2018 al revistei Asachiana, editată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

– Lansarea volumului Din corespondența Principelui Alexandru Ioan Cuza. Fondul de manuscrise al Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iași, de Iulian Marcel Ciubotaru.
– Lansarea volumului Memoria orașului, de Dumitru Șerban.

– La Clubul de lectură: „Să citim împreună”. Subiectul discuțiilor l-a constituit romanul Lorelei, de Ionel Teodoreanu.

Pentru membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, cele mai importante evenimente din zilele de vineri şi sâmbătă, la care vor participa în prim plan sau doar ca spectatori, sunt recitalul de epigrame (ora 10.00, la sala de lectură a BJ) şi recitalul lui Florin Constantin (ex-grupul Divertis) şi Gala cărţii ieşene (de la ora 17.00, respectiv 18.00 – la sediul BCU „Mihai Eminescu”) – pentru 7 decembrie, apoi „Șaga, umorul și satira” – recital de epigrame și poeme ironice (ora 10.00 – sala de lectură a BJ) şi reprezentaţia de gală cu piesa „Protecţia animalelor”, de Mihai Batog-Bujeniţă, în regia lui Emil Gnatenco (ora 17.00 – la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă) – pentru 8 decembrie 2018.
Alături de Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi din Iaşi, principalii parteneri ai Festivalului Teodorenii sunt Consiliul Judeţean Iaşi, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași, Asociația Literară „Păstorel” Iași, SC ApaVital SA Iași, Clubul CFR Iași de la Râpa Galbenă.

DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole