Limba română, în prim plan la Istanbul

Adulți sau copii, cu toții sunt nerăbdători să înceapă cursurile de limbă, cultură și civilizație românească, din semestrul al -II-lea, anul 2017. Din 25 septembrie și până pe 8...
Inchirieri Auto Bucuresti

Adulți sau copii, cu toții sunt nerăbdători să înceapă cursurile de limbă, cultură și civilizație românească, din semestrul al -II-lea, anul 2017. Din 25 septembrie și până pe 8 decembrie se va vorbi limba lui Eminescu la sediul Institutului Cultural ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul. După succesul ultimului curs, reflectat de Televiziunea Română, la principalul grupaj de știri – Telejurnal, cei mici și cei mari vor fi îndrumați temeinic de profesoarele Jenni – Marilena Vișa și Andreea Vlad.

http://stiri.tvr.ro/buna-ziua–cu-ce-va-pot-ajuta–turcii-invata-limba-romana-la-institutul-cultural-roman-din-istanbul_817116.html#view

Cursurile sunt structurate pe 5 niveluri (A1, A2, B1, B2, C1).

Fiecare nivel este împărțit în module: A1(1 modul – A1), A2 (2 module – A2.1 și A2.2), B1 (4 module – B1.1, B1.2, B1.3, B1.4), B2 (4 module – B2.1, B2.2, B2.3, B2.4), C1 (4 module – C1.1, C1.2, C1.3, C1.4)

Un modul durează 10 săptămâni totalizând un număr de 40 ore de curs.

La finalizarea unui modul/nivel se va susține un examen în urma căruia se acordă un certificat de atestare a cunoștințelor de limbă română.

Cursurile standard pentru adulți au loc de două ori pe săptămână.

Cursurile pentru copii sunt gratuite, se organizează la sfârșit de săptămână, respectiv sâmbăta, și durează 4 ore.

Materialele didactice constau în: suportul de curs realizat de Ana Borca de la ICR București, manualul Danielei Kohn, publicat de Polirom, PULS, Manual de limba română pentru străini; Manualul de limba română ca limbă străină (RLS) de Elena Platon, Ioana Sonea şi Dina Vîlcu, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă şi alte materiale propuse de profesori şi agreate de ICR Istanbul.

Este unul dintre cele mai importante proiecte ale institutului și contribuie, în egală măsură, atât la strategia ICR de a promova cultura şi civilizaţia românească prin intermediul cunoașterii limbii române, dar și de a păstra identitatea națională în rândul populaţiei de origine română.

Cursurile de limba română stimulează, în același timp, și interesul față de aprofundarea limbii în rândul membrilor familiilor mixte, printre membrii comunității turco-tătare proveniți din România și a comunității de insulari emigrați din Ada Kaleh în anii 1970.

Menționăm, de asemenea, că organizarea acestor cursuri a dus în timp și la o diversificare și creștere a categoriilor de public, care au avut acces la cultura română, cursanții participând și la celelalte evenimente derulate pe tot parcursul anului, fapt care a conferit o vizibilitate mai mare a institutului.

În primul semestru, încheiat anul acesta în luna mai, s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane înscrise la cursuri din anul 2012 până în prezent – în jur de 80 de persoane. Cererea mare pentru frecventarea cursurilor, majoritatea celor înscriși venind la sediul institutului din Istanbul și din alte localități din Turcia (Ankara, Izmir, Izmit, Kirklareli, Sivas), s-au organizat cursuri de limbă română pentru adulți și sâmbăta.-  transmite ICR Istanbul.

http://www.rador.ro/2017/05/24/numar-record-de-absolventi-ai-cursurilor-de-limba-romana-pentru-straini-de-la-icr-istanbul/

 

Contact:

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul

Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul

tel:(+90212) 292 43 45

​fax:(+90212) 292 46 26

email:  icr.istanbul@icr.ro

www.icr.ro       

Banner 3
Categorii
Turcia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole