Lună crucială pentru REUNIRE

  Pentru mișcarea noastră unionistă, din care vă considerăm parte componentă, a venit momentul decisiv. E nevoie să ne implicăm toți pentru a puncta esențial în continuarea acestor luni...
Viena

 

Pentru mișcarea noastră unionistă, din care vă considerăm parte componentă, a venit momentul decisiv.

E nevoie să ne implicăm toți pentru a puncta esențial în continuarea acestor luni ale Anului Centenar.

Cu toții la Chișinău pe 1 septembrie 

Fiecare dintre noi trebuie să fie prezent la Chișinău pe 1 septembrie. Manifestarea noastră din 25 martie a fost suficient de amplă pentru a determina un vot în Parlamentul României. Însă nu și în Legislativul din Chișinău, unde principalele tabere politice se confruntă pentru acapararea puterii în interes propriu, nu și în interesul cetățenilor. Singura formă prin care va fi bine, de la Nistru până la Tisa, vizează eliminarea graniței de la Prut. Așadar, continuăm manifestarea din 25 martie pe 1 septembrie pentru a obține o declarație clară pentru Unire din partea Parlamentului de la Chișinău.

Marșul Centenarului

Pe 1 septembrie ajunge la Chișinău Marșul Centenarului. De peste o lună, colegii noștri merg pe jos pe traseul Alba Iulia-Chișinău, trecând prin locurile importante pentru Primul Război Mondial și Marea Unire. Prin furtuni sau arșiță, cu sacrificii, unioniștii poartă Flacăra Unirii în marșul la care vă puteți alătura și voi, în ultimele etape.

La Iași și apoi TREEM PRUTUL

În prealabil, Marșul Centenar ajunge în Iași sâmbătă, 25 august, unde toți unioniștii, pe diferitele grade de expertiză și implicare, sunt așteptați la Conferințele Congresului Reîntregirii Naționale. Apoi duminică, 26 august, trecem Prutul, tot pe jos.

Sunt zile cruciale, în care avem nevoie de prezența și implicarea voastră pentru a reuși să dăm conținut real împlinirii a 100 de ani de la realizarea Marii Uniri. Anul Centenar trebuie să pună Reîntregirea pe agenda publică din România și Republica Moldova.

Fiți prezenți, ajutați-ne cu o donație, popularizați cauza, pentru că e una dreaptă și pentru că ACUM CHIAR E MOMENTUL.

Marea Mobilizare Unionistă
http://www.unire2018.ro/

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole