Maşinul Genezei, epifania „bisericii ondulatorii“ şi înmărmurarea diegezei

  Distinsul Receptor (infra, sigla D. R.) : De ce un astfel de titlu la această cronică literară, Maestre I. P.-T. ? Pentru mine era suficient „undiţosul cârlig“ cu...
Ion Pachia-Tatomirescu
Viena

 

Distinsul Receptor (infra, sigla D. R.) : De ce un astfel de titlu la această cronică literară, Maestre I. P.-T. ? Pentru mine era suficient „undiţosul cârlig“ cu dreapta tijă semantică în epifanie şi cu vârf-branhie-de-agaţă, sigur, „de / sub aripioară“, în „ghilimelata sintagmă“, biserica ondulatorie

Ion Pachia-Tatomirescu (infra, sigla: I. P.-T.) : Ai dreptate, dar numai în cazul „receptorului odihnit“, apt să înregistreze „ce-i necesar“ din „întregul material“; dacă-i obosit – inclusiv, Distinsul Receptor, de după „terminarea“ programului zilnic, de „primă tură“, ori de „tură nocturnă“ −, atunci am socotit că-s binevenite – ca mai sus – „trei cârlige“ (dar niciodată întrecând „treimea“) :

(1) biserica ondulatorie

(„că n-o fi foc“, de la vectorul / teorema lui John Henry Poynting, 1852 – 1914, încoace, adică „mai la vale“ de descoperitorul fenomenului ondulatoriu potrivit căruia fluxul de energie dintr-un punct planetar este direct-proporţional cu intensităţile câmpurilor electric şi magnetic; …şi-apoi conceptul de optică ondulatorie nu ţi se pare că-i conjugat în perimetrul esteticii paradoxismului, s-ar putea spune, chiar în mod fericit-genial, de poetul „brăilean“ al Pelasgimii > Valahimii contemporane „de Bucureşti“, prof. dr. Dan Anghelescu, creatorul – prin analogie – al unui „concept“, nu de orizont al cunoaşterii ştiinţifice, ci de orizont al cunoaşterii metaforice, nou şi vibrant concept întru catharsis: Biserica Ondulatorie… ?!?);

(2) înmărmurarea diegezei

(sintagmă ce trimite nu la „înmărmurire de ens“, ci la metamorfozarea Cuvântului în Materie − deziderat estetic al paradoxismului − la „transformarea“ în marmură / piatră, a alegoriei / naraţiunii, ori a celor ivite / emanate din / de cortexul Poetului Planetar, căci nu degeaba dan-anghelescul Poet dăruitu-ţi-a, în 1998, volumul de stihuri, Pietrificarea memoriei…?!?);

şi (3) Maşinul Genezei

(desigur, ai gândit „absolut-bine“: Maşinul Genezei este dan-anghelesciană metaforă-simbol-paradoxist, pe care o afli pe rândul secund al poemului câinii noroaielor cotidiene îţi muşcă…, de la pagina a 31-a, din volumul Inefabila Povară / 2018;

ea nu este altceva decât o „reînflorire lirico-semantic-sincretică“, de-a pornit dinspre clasica sintagmă maşina de scris, de dinainte de 1989, „maşină“ pentru care, după ceauşistele Teze din 6 iulie 1971, erai obligat să mergi în fiecare an, în ianuarie, cu ea, la cel mai apropiat Post de Miliţie − ori Birou al Securităţii Statului − faţă de domiciliul tău de posesor al valorosului obiect

− de multiplicat pagina dactilografiată, în trei-patru exemplare, de fiecare dată a culegerii de text, graţie foiţelor de indigo puse între trei-patru coli ministeriale, câte puteau să încapă între cilindrul negru şi „tijele cu talpă-literă-călcătoare-în-forţă“ −,

pentru „a se lua (de către Securitate) amprentele tastaturii“;

aşadar, sintagma maşină de scris, a desemnat pe segmentul mai multor decenii din secolul al XX-lea „invenţia“ cu divină tastatură de dinainte de Calculatorul Personal“;

dacă bine ţi s-a înmărmurat − deci nu dacă „ţi s-a anchilozat“ − memoria la timpul potrivit al lecturii făcute în anul 2014, când ai parcurs filele volumului Excomunicările Maşinului de scris, de Dan Anghelescu, atunci ai tras concluzia, pornind de la sintagma maşină > maşinul de scris, că în vremea cumplitei cenzuri ceauşiste puteai fi „excomunicat“ din societate, „de-ai fi scris cumva anticomuniste poeme / manifeste“, puteai fi trimis „la puşcărie“;

dar în volumul de faţă, sintagma Maşinul Genezei, dan-anghelesciană metaforă-simbol-paradoxist, de pe rândul secund al poemului câinii noroaielor cotidiene îţi muşcă…, înseamnă, precum ai putea vedea şi în apa limpede ca vioreaua de pe ecranele  PC / TVR: Poet-Înzestratul-cu-Tastatură-ca-de-Maşină-de-Scris / PC – da, din feminina maşină s-a născut masculinul termen, maşin −, creator de universuri / lumi lirice, epice, ori dramatice, în asemănare cu Atoatecreatorul / Dumnezeul − Sacrul Întreg Cosmic unde Valaho-Dacu-i parte din nemuritoareaFacere“ / „Genezăa Zalmoxianismului, sau a Cogaionului / Sarmisegetusei Daciei strămoşeşti, Dacie-Grădină a Maicii Domnului, în „rebotezarea“ părţii numită din 1859 încoace România, de către Papa Ioan Paul al II-lea de Roma / Vatican, între 7 şi 9 mai 1999, pe când a vizitat, după cum bine ştii, România).

D. R. : Ce minunate lucruri mi-aţi spus, Maestre, despre „cele trei cârlige ale unui simplu titlu, ca mai sus, care îngemănează în cea mai mare măsură lirica problematică a Inefabilei Poveri…! Titlul Inefabila Povară

(respectând şi eu, „neacademic-bucureştean“ majuscula de la termenul secund al titlului dan-anghelescian, după „stilul academic-englez“)

angajează vreo „imitaţie“ / „replică“ la deja-celebrul volum de poeme, Repetabila povară, de Adrian Păunescu (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1974)…?

I. P.-T. : Nicidecum, pentru că vârstele creatoare, wolfram-incandescenţele trăirilor, peceţile stilistice ale eroilor lirici din cele două opuri se vectorizează întru catharsis din epoci de „originalităţi“ radical-diferite, din unghiuri estetice „opuse la vârf“, „indiscutabil-congruente“ etc.

− deşi s-ar putea invoca faptul că ambii poeţi aparţin aceleiaşi generaţii a resurecţiei modernismului liric şi a paradoxismului, alături de Vasile / Vasko Popa, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş. a., ori, şi mai exact spus, fac parte din prim-valul de flux resurecţional-modernist şi de întemeiere a paradoxismului în spaţiul spiritual valahofon al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea −,

fiindcă:

(a) repetabila povară păunesciană, aparţine altui anotimp creator, unul din anul 1974, povara constelându-se lirico-semantic-sincretic printr-un erou liric posesor de atribute ale sisificului şi

(b) inefabila povară dan-anghelesciană aparţine anotimpului şi complexului problematic politico-social al primăverii anului 2018

(da, făcând abstracţie de lungimea segmentelor temporaleal generaţiei, care-i de trei decenii, şi alvalului“ / „promoţiei“, care-i de cinci ani − poţi să-i zici şi „primul val al fluxgeneraţiei“, ori, simplu, al fluxgeneraţiei – termen pentru care, în 1984, spre a putea „deturna“ cenzura ceauşist-rămuristă înspre spaţiul spiritual anglofon şi, astfel, publicându-mi-se articolul Secţiuni de aur ale literaturii române contemporane, graţie redactor-şefului Marin Sorescu, în Ramuri, nr. 7 / 241, 15 iulie 1984, p. 10 sq., eu am inventat sintagma the High Tide Generation),

trimiţându-şi / antrenându-şi eroul liric-paradoxist în spaţiul inexprimabilei poveri constelate, tangent, reliefurilor interioare, sau „mai alpin“:

«inefabilă povară / tăcerea din lucruri / …profundă cât rana albastră a mării… » (p. 8; s. n. et infra);

tot în acest prim-poem: «…şi / de din stelele ei / fumegoasa / locomotiva Dumnezeirii / ne traversează / inefabilă împovărare…» (p. 10);

«vorbele / mâini inefabile / cu care aş vrea să / te cuprind…» (p. 15);

obsesia Maşinului Genezei: «unde / să te opreşti / în fiecare fărâmă din tine rage Maşinul / genezei / cu tehno-ştiinţa lui / tot mai subtilă» (p. 31);

«pe străzi pustiite de ploi / patafizica se zdrobeşte / în mine dacă nu vei pleca imediat / n-ai să ştii să-i răspunzi / inefabila lumii povară / o să-ţi acopere / soarta…» (p. 35);

«patafizica trecerii prin lume / îşi ridică sinucigaşă ziduri galbene / ziduri reci ziduri inexpugnabile / unde se tace cu încăpăţânare…» (p. 39);

«în toate rămâne o formă lăuntrică / o patafizică devastatoare» (p. 41).

Evident, Distinse Receptor, putem să glosăm despre minunoasele probleme ale acestor anotimpuri lirice şi mai înmărmuritor, nu cum dinspre sâgă / sâguire (unde pietrificarea-i uşor de sculptat / şlefuit), ci cum dinspre marmură / (în)mărmurare > (în)mărmurire de statui albe, ori vişinii (ca din marmură de Vaşcău-Dacia), roşii, gălbui etc., dar trebuie să revenim la „radiografierea“ de-o şi mai mare fidelitate a volumului Inefabila Povară, de Dan Anghelescu…

 

 

 

 

 

 

 

Poetul Dan Anghelescu, gata să tragă între neuroni fum nou de parfumată pipă a valah-exilului transatlantic, dăruită de M. Eliade, întru „inefabil-galactic-spiraloida povară“.

 

Opera poetică a lui Dan Anghelescu

(născut în Zodia Taurului, la 2 mai 1945, în urbea Brăila [< bâră- / „oaie“ + suf. aug. -ila / -ilă, toponim al cărei nume pelasgo- > valaho-dac atrăgându-ne atenţia peste milenii asupra faptului că, în arhicunoscutul proces al transhumanţei, specific Pelasgimii > Valahimii, desemnează „marele vad al trecerii oilor / bârelor peste Don-Ares > Dunăre, din Dacia Nord-Dunăreano-Pontică în Dacia Sud-Dunăreano-Balcano-Anatoliană]; brăileanul şi, în prezent, poetul bucureştean, din al VI-lea sector al Capitalei, este licenţiat – din anul 1970 – al Facultăţii de Muzicologie-Compoziţie, din cadrul Conservatorului de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, an în care îşi face şi debutul cu poezie, la editura ieşeană, Junimea – v. infra − cu aprofundate studii postuniversitare, încoronate cu ştiinţificul titlu de doctor în filologie, după susţinerea unei valoroase teze, Literatura exilului românesc – îndoctorandirea-i de douăzeci şi patru de carate făcându-şi certificarea în veac şi printr-o serie de lucrări în profil, cea mai „recent-perenă“, reamintind-o şi aici Distinsului Receptor: Eseistica lui Vitilă Horia deschideri către transdisciplinaritate, Craiova, Editura Aius, 2015; etc.)

se împetalează de peste o jumătate de veac „fără  doi ani“ în atent-elaborate volume, într-un firesc-imanent ritm, chiar „exact-parcimonios“, în ultimă instanţă: Cerul în apă (Iaşi, Editura Junimea, 1970, Lumea ca adiere (Junimea, 1980), Maşinării de traversare a sufletului toamna (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983)*, Poeme (Bucureşti, Editura Eminescu, 1989), Pietrificarea memoriei (Ed. Eminescu, 1998), Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc (Bucureşti, Editura Libra, 2009, cu traducere din limba pelasgă > valahă în limba franceză de Letiţia Ilea, À ce moment j’aurais dû parler − prefaţată de Jean Poncet −, Bucureşti, Ed. Eikon, 2011), Ireal de netemperat (Iaşi, Tipo-Moldova, 2012), Excomunicările Maşinului de scris (Ed. Eikon, 2014), Discursuri îndrăgostite (Ed. Eikon, 2015) şi, cel mai recent, din florarul primăverii prezentului an, Inefabila povară (Bucureşti, Editura Eikon [ISBN 978-606-711-804-9], 2018; pagini A-5: 74).

Asupra operei poetice de respiraţie alpină, scrisă şi publicată de Dan Anghelescu până în orizontul anului 1989, între alţii, pronunţatu-s-a, nu dinspre estetica paradoxismului, dar cu „exactitatea admiraţiei critice“, şi prof. univ. dr. Alexandru Piru (infra, citatu-i reprodus de pe „faţa a patra“ a tartajului de la Inefabila povară):

«Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov şi alţii nu au afectat poezia lui Dan Anghelescu care, urmând mai ales pe Constant Tonegaru, anticipează, prin subtila persiflare a măruntelor preocupări şi conglomerarea de obiecte şi senzaţii, umorul parodic postmodernist de tip Mircea Cărtărescu.» (în Suplimentul literar-artistic alScânteii tineretului“, nr. 34 / 1989).

Volumul Inefabila povară (2018) se află sub un foarte grăitor motto – trimiţător şi la ars poetica dan-anghelesciană – extras din celebra eseistică a lui Michel de Montaigne (Michel Eyquem de Montaigne-Delacroix, 1533 − 1592): «Je suis moi-même la matière de mon livre» / „Sunt eu, însumi, materie cărţii mele“ (p. 5).

În Inefabila povară, cu o mai mare intensitate „stilistică“ decât în anterioarele-i volume, Dan Aghelescu oferă Distinsului Receptor o serie de profunde meditaţii din perimetrul estetic al paradoxismului bine temperat, angajând, cu părelnicie, chiar şi câmpuri fotonice, ca dinspre o brâncuşiană Cuminţenie a pământului, de la amplul poem al „deschiderii“, …la timpuri de ape şi înnoptare / a sensurilor / …umbra

(pp. 7 – 11 / «…mari înserări / suntem … mari înserări / oricine ai fi / pasăre / iarmaroc / pom înflorit / clopot sub nebunia albă a lunii / … porţi o înserare… // şi astfel se trece / cu noi şi / prin noi / năvala tuturor lucrurilor/ …»; ori : «al treilea înger / al clipei / al zilei / al nopţii… / …pentru fantasma… cunoaşterii…»; etc.)

şi până la cel purtător al titlului din „închiderea“ acestui nou „întreg liric al său“, cât despre adevăratele norme ale / durerii

(p. 58 sq. / «…cu toate pământurile / pe deasupra şi pe dedesubtul unor alte cuvinte / …clipă de clipă obiecte pline de violenţă ne invadează / construiesc / re-construiesc / de-construiesc […] / în încăperile / mereu mai secrete ale / unor silabe necunoscute în subsolurile piaţetelor toamnei / […] / ale unor golgote / molatece… şi astfel chiar oasele noastre ne vor lua prizonieri…»).

Eroul liric din Inefabila povară cunoaşte „clipa de cloroform“, dă semne că „ar şti, neştiind“ «corhorta / de închipuiri / [ce] inundă fără oprire / îndeletnicirea ciudată / de A fi…» (p. 8), poate, „hamletian“ / „shakespearian“, crede (privitor la „inefabila povară“, desigur) că «vecia acoperă / civilizaţiile / cu alte civilizaţii», „fără a se da dezlegări“, drept urmare, «în marginile acestei neştiinţe / somnul cetăţilor vechi / cade în / noi şi sugrumă / obiecte sublime / […] // [şi] se imaginează / un discurs muzical…» (p. 9), chiar se împovărează până «…în totalul adânc» (p. 10) al său, aidoma celui „din fiecare obiecto-fiinţ…“, cu „trăiri“ chiar şi în „vecinătatea“ conceptelor, a presocraticului Parmenide (501 – 470 î. H.), sau a înrăzăritului reprezentant al existenţialismului, Jean-Paul Sartre, autor, între altele, şi al eseului de ontologie fenomenologică din anul 1943, L’Etre et le Neant, «…patrii imaculate / Fiinţa şi Nefiinţadeopotrivă, nepieritoare» (p. 11);

eroul poemului dan-anghelescian mai vede drept „nebunie extremă“ şi a purta în sine «războaiele / unei lumi în derivă, / şi normele indicibile / pentru durere», şi a visa «albul umerilor ei / când avioane ucigaşe / îţi bombardează sufletul» (p. 12), de vreme ce, „în toate neştirile,-i abisul“, ori de vreme ce se închipuie «cel cu şiragul de / cheiţe la gât / [care] nu deschid nicio poartă…» (p. 42), sau observă − la «tinerii [ce] se sărută pe stradă / pe scări…» − că «…o sârmă ghimpată li se strecoară / sub cuminţenia / lor / [cu] sensuri / glaciaţiuni interioare…» (p. 50), ori mai zăreşte : «caii albi sub lumina depărtatelor / stele» (p. 52), «arma ascunsă a unui gând» (p. 57) al iubitei / muzei, sau «o ladă cu îngeri» (p. 54), «licărirea / crepusculară a genunchilor» (57) „sărutaţi de înserări“;

în „absenţele iubitei-muze“, se simte «singur ca Iov la denia / pădurilor sălbăticite» (p. 16), ori ca într-un «òpus al unui maestru / necunoscut», vorbeşte cu fiinţa-i dragă «prin toate cotloanele de gând / de zi şi de noapte» (ibid.) până i se arată veşmântul în «cisoide albastre»; dar aude „şi răgetul salvărilor S[erviciului] M[obil de] U[rgenţă,] R[eanimare şi] D[escarcerare] pe bulevarde» (p. 19), şi cum se intonează «la contrafagot […] un andante» (p. 20), şi «silabe incendiare» (p. 22), şi «sintagme rătăcitoare» (p. 23), „divagând în sine“, şi «dangătul ploii», „pe acoperişul din tablă zincată al unui atelier“, ori «chirăituri vesele» (p. 27), şi cum «laserul mai cântă / în locul cocoşilor de-alt-cândva» (p. 31); etc.

 D. R. : Nu vi se pare, Maestre I. P.-T., că multe dintre textele volumului Inefabila povară, de Dan Anghelescu, sunt „bolnave“ – dacă-mi îngăduiţi „derivatul“ − de cosmopolitismită

(< cosmopolit-, „individ / măscărici globalizator, fără cultul Patriei, al strămoşilor, dând pseudoimpresia că aparţine tuturor culturilor terestre, că stăpâneşte toate limbile pământului, că este posesorul ştiinţelor planetar-celeste etc.“ + prim-sufixul-special-pentru-„curente“ -ism- + secund-sufixul din aria stilului funcţional ştiinţific-medicinist pentru desemnare de maladii, it / -ită, operaţional-valah, poate, „şi-ntărit-confirmator / justificator“, ca dinspre „importat-franţuzitele“ otite > otită, laryngite > laringită etc., dar cum, de pildă, „arhaic-modernele“ cuvinte din circuitul contemporan al pelasgei > valahei, îndeosebi, cele din dialectele bine conservate în România: damblagit / damblagită, chiulo-laringită etc.),

de vreme ce nu numai cititorul „de rând“, „preuniversitar“, din spaţiul spiritual valahofon, ci şi cel de nivel universitar / academic, nu se bucură de valaha frumuseţe a poemului, pentru că-i împestriţat cu concepte improprii, pentru că-i învârstat („zebrat“) cu noi cuvinte

(„neasimilate cu bineţe“ de sacra noastră limbă pelasgă > valahă, cum, de exemplu: psyl < [Plantago] psyllium, „pătlagină“ / p. 57; proxima centauri, adică Alfa-Centauri, „cel mai apropiat Soare de al nostru, stea aflată 4,5 ani-lumină“ / p. 54; şamanic : «graiuri şamanice / rune» / p. 47); tabloid − p. 19; etc.),

ori cu sintagme, cu propoziţii / fraze, în vreo şapte limbi străine

– spicuiesc la întâmplare:

«…tertium [non] datur…» (p. 8) / «… hic sunt leones…» (p. 11) / «Introibo ad altare Dei…» (p. 21), din latină;

«EliEli…» (< „Eloi, Eloi …“ / „Eli, Eli lama sabachthani !“ / „My God, my God, why have you forsaken me ?“ ; «אלוהים, אלוהים, מדוע עזבת אותי» / „Dumnezeu, Dumnezeul meu, ce m-ai părăsit ?“ p. 18 sqq.), din ebraică;

«aletheea / cântec de leagăn», din elină / greacă (dar cu trimitere şi dinspre latineasca denumire a nalbei, Althaea rosea / silvestris / p. 8);

«o bootstrap-area…» < bootstrap areatext (p. 7) / «where will the word resound…» (p. 9), din engleză;

«…terrifiants pépin de la réalité…» / «… / corps et ombre ensemble s’engloutissent…» (p. 7 sq.), din franceză;

«noche oscura del alma…» / «Noche oscura, rayo de tiniebla…» (p. 8 sq.), din spaniolă;

«Ein jeder Engel ist schrecklich / Engel nicht / Menschen nicht…» (p. 16), din germană; etc. −,

mai mult ca sigur, „întârziind“, „subminând“, sau „deturnând“ lucrarea întru veridicul „valah-catharsis“ ?!?    

I. P.-T. : Aş putea să-ţi răspund „în trei-patru peri“: Mi se pare… ori Nu mi se pare …! Ai făcut foarte bine că ţi-ai ataşat în firul roşu al aserţiunii şi incontestabile „citate-martori“, cu trimiteri ştiinţifice de rigoare, explicite, cu Inefabila povară,-n mâna stângă (fără ironie), nesfiindu-te să-mi semnalezi (din texte) unde-ai întâlnit depăşirea „dozei recomandabile / suportabile“:

de neologisme

(că nu se înceţoşază lentilele doar cu frumosul vers liber: «o eră / străină / dizolvantă încet / o ceaţă letală» / p. 48),

de arhaisme

(că nu poate deranja cumva – pe actualul fundal geopolitic al „dirijatelor migraţii“ din Asia şi din Africa în Europa – termenul hoardă, reînviat-repus, pur-liric, în scurt circuit prin stihul «hoardele zilei / vor răsufla zgomotos prin veşmintele noastre» / p. 58),

de regionalisme

(că nu-i de împiedicat un drăgălaş rând poematic precum cel din pagina 33: «…pline de lemne de / fierătanii şi ciorciobute» − termenul ciorciobâte / ciorciubâte desemnând „adunătură de lucruri diverse şi aruncate claie peste gramadă, într-un colţ de încăpere, într-o magazie, într-un şopron etc.“),

de barbarisme

(«alesese argumentaţia Procuratorul cum / avea să răspundă…» / p. 20; «eudaimonia vine tăcută…» / p. 31; «un lichtung neverosimil…» / ibid. etc. ),

de elemente de jargon

(«…am înţelege Fiinţa / Ens summe perfectum… / dar / ficţiunile noastre…» / p. 39; «glorificând // la Tout-Puissance du Neant» / p. 49; etc.); etc.

D. R. : Şi „bara oblică“, semn ortografic, se foloseşte nu numai pentru „delimitarea stihurilor libere în poem“

(cum facem, de obicei, noi, criticii literari, când cităm din poeţi, în Inefabila povară, producând confuzii între „delimitarea“ auctorială şi cea a eseistului / istoricului / teoreticianului literar),

ci şi în locul semnelor de punctuaţie (în locul virgulei, ori în loc de „punct şi virgulă“, sau de „două puncte“ etc.) :

«aşadar mi e dor de poetul Virgil… // desigur / [,] v-am spus despre carte / [; / :] … am fost la chioşcul […] // însă [,] iar / [,] sunt pe cale să uit… că am treburi // prin urmare / [,] când mă trezesc…» / p. 25; etc.

I. P.-T. : Dă-mi voie să nu mă pronunţ, deocamdată, ci să te recomand, mai întâi, Poetului, şi, mai apoi, să te trimit pentru răspunsurile dorite chiar acasă la Poet / Cercetător, că-i doctor-filolog Dan Anghelescu

(că-i „pe căi / cai“ şi „muzicolog“, adică „doctor în armonii / sunete / diezi, becari, bemoli etc.“, căci de-aici mi se pare a veni şi „utilizarea într-o nepotrivită măsură, cum zici, a barei oblice“, şi vrâstarea / „zebrarea“ textului cu propoziţii / fraze în cele şapte limbi, cum ai precizat anterior, poate chiar din dorinţa de a marca „armonic“ / „şocant“ trecerile de la un segment la altul al poemului etc.),

fireşte, cu un chestionar „admirativ-exact-întocmit“, pentru o mai dreaptă cale a Adevărului estetic din „lăuntrul“ paradoxismului bine temperat pe care îl ilustrează şi Inefabila povară (2018).

Şi în încheierea cronicii noastre, Distinse Receptor, dă-mi voie să mai adaug faptul că, de trei decenii şi jumătate, mai exact spus, din anul 1983, al publicării excelentului său volum, Maşinării de traversare a sufletului toamna (volum care mi-a prilejuit o recenzie* unde atrăgeam atenţia asupra anghelescienei constante a ucigaşului stres reificator de ens, de lume, de prin acea „zarişte de epocă“), şi până în anul 2018, al Inefabilei poveri (de sub lupa prezentei cronici), Dan Anghelescu şi-a înălţat reliefuri de inconfundabil teritoriu poetic, atingând o incontestabilă cotă profund-alpină sub curcubeul de suflet / spirit valah şi, totodată, universal.

_________________

 

*Reamintim Distinsului Receptor că poate regăsi − sub titlul Poeme ale stress-ului cotidian şi ale reificării, de Ion Pachia-Tatomirescu − o „radiografie de mare fidelitate“ la volumul de poeme, Maşinării de traversare a sufletului toamna (1983), de Dan Anghelescu, publicată în revista „de Sibiu-Dacia

(nu „de Hermannstadt“, cum zic tot mai mulţi cosmopoliţi ai zilei, ori nărăvaşe scursori ale Imperilui Austro-Ungar ivite nu întâmplător prin strămoşeasca-ne Dacie, partea României de azi – provincia Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal),

Transilvania, nr. 5 / mai, 1984, p. 44, recenzie reluată în lucrarea Pagini de istorie literară valahă de mâine, volumul al III-lea (de I. P.-T.), Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-091-1 / ISBN 978-606-614-129-1), 2015, p. 39 sq., de consultat şi la adresa:

http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/003-vol-iii-pachia-tatomirescu_ion_pagini_de_istorie_literara_valaha_de_maine_0.pdf .

———————————————

Ion Pachia-Tatomirescu

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole