„Meines Herzens Königin“ Recital dedicat Reginei Elisabeta a României la Mozarthaus Vienna

Institutul Cultural Român de la Viena organizează în parteneriat cu FIVE PLUS Art Gallery din Viena recitalul de muzică clasică intitulat „Meines Herzens Königin“, dedicat Reginei Elisabeta a României....
Inchirieri Auto Bucuresti

Eduard Stan

Institutul Cultural Român de la Viena organizează în parteneriat cu FIVE PLUS Art Gallery din Viena recitalul de muzică clasică intitulat „Meines Herzens Königin“, dedicat Reginei Elisabeta a României. Concertul susţinut de Peter Schöne (bariton) și Eduard Stan (pian) are loc luni, 20 martie, de la ora 19.30 în Bösendorfer-Saal din Mozarthaus Vienna (Domgasse 5, 1010 Viena). Din repertoriul serii fac parte lieduri pe versuri de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României), Friedrich Rückert şi Heinrich Heine.

Program:

Clara Schumann: Ich hab’ in deinem Auge, Friedrich Rückert (1788-1866)

George Enescu: Reue (1898), Schmetterlingskuss (1898)

Wilhelm Furtwängler: Wenn die Engel Harfe spielen

Clara Schumann: Die Lorelei, Heinrich Heine (1797-1856)

Thilo Medek: Die Ahr (2003)

August Bungert: Sehnsucht nach dem Rhein op.49/1b, Widmung op.49/1a

Hermann Grädener: Rätsel op.44/4

George Enescu: Morgengebet (1908), Armes Mägdlein (1898)

Clara Schumann: Sie liebten sich beide, Heinrich Heine (1797-1856)

August Bungert: Der Schumacher op.49/6

George Enescu: Könisghusarenlied (1899), Maurerlied (1899)

August Bungert: Fischerlied op. 49/10

Clara Schumann: Volkslied, Heinrich Heine (1797-1856)

Agathe Backer Grøndahl: Geächtet op.60/6

George Enescu: Regen (1903 rev. 1936)

August Bungert: Märzsturm op. 44/3

Clara Schumann: Ich stand in dunklen Träumen, Heinrich Heine (1797-1856)

Peter Schöne este un bariton cunoscut pe plan internațional, specializat în interpretări de operă și lieduri, elogiat de publicații precum Süddeutsche Zeitung,

Peter Schöne

Frankfurter Allgemeine Zeitung, Opera Now și Opernwelt. După câștigarea în 2003 a concursului Franz Schubert und die Musik der Moderne de la Graz, au urmat alte premii (Bundeswettbewerb Gesang, ARD-Wettbewerb) care atestă succcesul său de-a lungul vremii. Peter Schöne a activat ca solist în numeroase opere și a participat la recitaluri în Europa, Rusia, America de Sud și Asia. De asemenea, a colaborat cu orchestre prestigioase precum Orchestra Simfonică Radio NDR (Hamburg), Orchestra Radio (München), Deutschen Kammervirtuosen, Schleswig-Holstein Festival Orchestra, Gächinger Kantorei sau ansamblul Kontrapunkte din Viena. De pianistul Eduard Stan îl leagă o colaborare artistică de durată.

Eduard Stan s-a născut în 1967 la Braşov, iar de la vârsta de 11 ani locuieşte în Germania. Este prezentat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung ca pianist cu „un eminent sens al timbrelor tonale şi al culorilor“. A susținut concerte în Europa și Statele Unite ale Americii în săli de concerte prestigioase precum Carnegie Hall New York, Wigmore Hall Londra, Salle Cortot Paris, Philharmonie şi Konzerthaus Berlin, Concertgebouw Amsterdam şi Konzerthaus Wien. A fost invitat la festivaluri internaţionale precum Massenet, LILLE PIANO(S) și Piano à Riom (Franţa), Festivalul Internaţional „George Enescu“ (România), Hohenloher Kultursommer şi Braunschweig Classix (Germania), Mid-Europe Festival (Cehia), Galway Schumann Festival (Irlanda) sau Julita Festival (Suedia). Student al lui Arie Vardi, Karl-Heinz Kämmerling și Martin Dörrie, Eduard Stan a absolvit Academia de Muzică și Teatru din Hanovra unde a obținut și diploma de master. A susţinut cursuri de măiestrie în Marea Britanie și Israel.

În data de 21 martie, la Palatul Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va prezida o seară dedicată aniversării a douăzeci de ani de diplomaţie regală. Pe 21 martie se împlinesc douăzeci de ani de la vizita în Marea Britanie a Majestății Sale Regelui Mihai, însoțit de Regina Ana, de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu. Aceasta a fost prima vizită din „Turneul regal NATO“ de susţinere a integrării României în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10.000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 vizite oficiale în străinătate. (Sursa: familiaregala.ro)

 

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel.: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at;

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

 

Banner 3
Categorii
Austria
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole