Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul aniversării unui secol de la unirea Basarabiei cu România

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 27 martie a.c., un mesaj cu prilejul aniversării unui secol de la unirea Basarabiei cu România. Vă prezentăm în continuare textul...
Viena

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 27 martie a.c., un mesaj cu prilejul aniversării unui secol de la unirea Basarabiei cu România.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Aniversăm astăzi 100 de ani de la Declarația de unire a Basarabiei cu Regatul României. Decizia adoptată de Sfatul Țării de la Chișinău a fost un gest politic și patriotic care face cinste elitelor vremii și tuturor celor care l-au visat și au lucrat pentru înfăptuirea lui. Este unul dintre acele momente care definesc pentru totdeauna istoria, încălzesc sufletele și țin treze conștiințele, generație după generație.

România primăverii anului 1918 era marcată de o situație militară gravă și se afla expusă unui context internațional dificil. Cu toate acestea, în clipe de cumpănă, în fața amenințărilor și pericolelor din imediata sa vecinătate, fără a pune condiții ori a aștepta vreo compensație, România a asigurat protecția Basarabiei. Prin proiectele de democratizare și de reformă economică promise de Guvernul României în 1917, unirea de la 27 martie 1918 a constituit pentru Basarabia nu doar atingerea idealului național al românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ci și un atractiv proiect de viitor, o alternativă viabilă la perspectiva sumbră a bolșevizării.

Politicienii anului 1918 au demonstrat înțelegerea oportunităților pe care istoria și contextul internațional le-au oferit pentru împlinirea aspirațiilor românilor. Un lucru este comun tuturor marilor înfăptuiri ale României din ultimul secol și jumătate: ele s-au realizat prin asocierea proiectelor noastre cu marile procese europene, prin asimilarea de către societate a valorilor umanismului occidental. Așa a fost și în anii Marelui Război, așa a fost și în anul Marii Uniri, care a debutat cu unirea Basarabiei cu România.

Actul de acum o sută de ani ne este nu doar un izvor al rememorării și al recunoștinței pentru înaintași, ci și o permanentă sursă de inspirație pentru necesitatea dezvoltării și aprofundării continue a Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

În prezent, cursul nostru de convergență se numește parcursul european al Republicii Moldova, pentru succesul căruia țara noastră acordă un sprijin consistent și permanent, diplomatic, financiar și tehnic. România are însă și datoria de a fi pentru Republica Moldova, pe mai departe, un exemplu de națiune angajată în proiectul european, un model de economie competitivă, de societate care știe să prețuiască și să valorifice potențialul său uman. În acest proiect, sunt convins că putem să ne ridicăm la înălțimea faptelor pe care astăzi le aniversăm!”

Sursa: http://www.presidency.ro

Viena
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole