O Românie de poveste

Peste Casa Regală a României s-a lăsat uşor un zăbranic. La fel şi peste România regală care ar fi putut să fie. Domnul a chemat la El o regină...
Viena

Peste Casa Regală a României s-a lăsat uşor un zăbranic. La fel şi peste România regală care ar fi putut să fie.

Domnul a chemat la El o regină în adevăratul înţeles al cuvântului, căci înaintea feţei Lui nu contează un ceremonial al încoronării îngăduit sau nu de istorie sau funeralii cu onoruri militare îngăduite sau nu de politică, ci inima omului. Iar inima cu numele Ana a purtat cu îndelungă răbdare, dragoste şi loialitate Coroana regală a României pe Gologota regelui ei şi a Ţării, după modelul lui Simon Cirineul. Dar, noi nu ne cunoaştem istoria şi cu atât mai puţin ultima regină.

Nu mulţi sunt românii care au cunoscut-o, însă ea – judecând după delicateţea interviurilor despre România din inima ei – ne-a cunoscut pe noi. Ne-a cunoscut în fibra etnică şi cosmică a românilor, via aceasta pe care a sădit-o dreapta Domnului, chemat în Sfintele Liturghii să o cerceteze şi să o desăvârşească pe ea. Căci întru mântuirea neamului nu sunt lucrători numai aleşii Săi, preoţii Bisericii, ci şi Unsul Său, regele. Pe aceşti români etnici şi cosmici a dorit să-i întâlnească regina în drumurile ei prin ţară, iar Elisabeta Rizea a fost unul dintre ei. Tot o regină, a rezistenţei îndârjite, care a purtat cu îndelungă răbdare, dragoste şi loialitate coroana de spini îndesată cu sălbăticie pe capul poporului român de prigoana comunistă. Dar, noi nu ne cunoaştem istoria şi cu atât mai puţin fibra naţională.

Cum ar fi fost România regală care ar fi putut să fie? Aceasta e întrebarea acestor zile, la care doar imaginaţia poate răspunde, dar nu pentru atei. Poate o ţară stabilă, cu onoarea intactă? Poate o ţară vocaţională şi rafinat diplomatică? Poate o ţară de treizeci de milioane de români rânduită strategic la gurile Dunării, grijită şi preţuită de un popor cu înalte standarde morale, după modelul Unsului său? N-avem de unde şti, dar ne putem privi în oglindă şi cere iertare pentru binele pe care l-am fi putut face şi nu l-am făcut, pentru istoria pe care am fi putut-o cunoaşte şi nu am vrut. Poate ar fi fost ceea ce spune Imnul regal român „Trăiască regele”: „…rai vesel, pământesc, cu mare, falnic nume”. Nu avem de unde şti, dar îmi place să cred că am (mai) putea fi o ţară cu o înaltă conştiinţă creştină, singura „armă” invincibilă împotriva răului din lume. Căci iată ce cere, la final, imnul regal pentru popor: „ O! Doamne Sfinte, ceresc Părinte, întinde a Ta mână pe Ţara Română!” Amin.

de Doina Jalea

Sursa: http://sibiu100.ro

Viena
Categorii
Editoriale
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole