Omul lui Dumnezeu – omul bucuriei

  Sunt cuvinte îndrăzneţe, chiar mari, le-ar considera unii, sau rupte de realitate, ar spune alţii, dar sunt cuvinte, totuşi, adevărate. Şi, asta, dacă ne gândim că omul, prin...
Viena

 

Sunt cuvinte îndrăzneţe, chiar mari, le-ar considera unii, sau rupte de realitate, ar spune alţii, dar sunt cuvinte, totuşi, adevărate. Şi, asta, dacă ne gândim că omul, prin definiţie, este chip al lui Dumnezeu (Cartea Facerii).

Vecuim, de-a lungul timpului, în vremuri de restrişte. Sau, cel puţin, aşa considerăm noi, oamenii. Spun oamenii, deoarece şi cei dinaintea noastră au spus la fel: „grele vremuri au fost, copile, pe vremea noastră”. Dar (!!!), şi cei care vor veni după noi, vor replica, la fel ca fiecare la etapa lui de vârstă: „ce ştii tu, moşule, că pe vremea ta nu era aşa greu ca acum”. Ei, vedeţi, acest acum ne defineşte pe noi. Nu trecutul, nu viitorul, ci prezentul. Adică, învăţând din greşelile trecutului, ne difinim ca oameni în prezent şi lăsăm moştenirea noastră viitorului. Depinde de noi cum ne desăvârşim acest chip al lui Dumnezeu primit la naştere pe parcursul vieţii, ca să ne dăm seama ce lăsăm posterităţii vremelnice. Dar şi veşnice. Nu aşa spun cuvintele: Bucuraţi-vă pururea (I Tes. 5, 16) ? Ori, pururea ne duce în viitor, dar unul veşnic, nu supus vremurilor sau vremelniciei.

Aşadar, fără a avea pretenţia unicităţii, omul bucuriei este unul al veşniciei. Şi, iată cauzele.

În primul rând, omul lui Dumnezeu caută să-şi modeleze chipul după Prototip: mai întâi căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea  se vor adăuga vouă ­(Matei 6, 33) sau, ca să apropiem şi mai mult gândirea omului de gândirea lumii am putea adăuga: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Deci, mai întâi primează conştiinţa faptului că ne dorim să devenim sfinţi: ca fii ai ascultării (…), după Sfântul care v-a chemat pe voi, fiţi sfinţi în toată petrecerea vieţii voastre./ Că scris este: Fiţi sfinţi, pentru că Sfânt sunt Eu (I Petru 14 – 16). Asta este prima cauză a bucuriei!

Apoi, omul prezentului este şi îşi doreşte să fie unul al bucuriei. Adică, dacă nu trăim prezentul (sau în prezent) cu toate bucuriile lui, ce rost ar avea viitorul? Dacă nu ne-am bucura de ceea ce ne este dat azi, de ce ne-am mai gândi la ce-am putea avea sau vedea mâine? Dacă azi nu este important, de ce ar fi mâine? Sunt unii dintre semenii noştrii care, de foarte multe ori, afirmă cu emfază „las că fac mâine” sau „să vezi ce reuşesc mâine!!!!”. De fapt, ne amăgesc sau se amăgesc singuri. Dacă azi nu reuşeşti să-l vezi ca un început, de ce mâine poate fi continuarea? Continuarea a ce? Aşadar, se dovedesc adevărate cuvintele proverbului: nu lăsa pe mâine ce poţi face azi! În realitate omul descoperit azi, vorbeşte despre omul de mâine. Şi, culmea, acest azi stă mână în mână cu ascultarea – un alt atribut al bucuriei. Nu una înrobitoare, care secătuieşte, ci una înălţătoare, care entuziasmează. Şi atunci apare şi bucuria vieţuirii, indiferent de timp şi loc! Ce contează este persoana!

Pe de altă parte, din păcate, vedem cum printre creştinii din biserică îşi face loc şi omul-dezordine sau omul-haos (ideea nu îmi aparţine, ci este una preluată de pe internet de la pr. Visarion Alexa, de unde puteţi citi amănunte). Este cel care neavând motivaţie, nu are nici scop de atins, nu-şi face nici planuri de viitor şi, aşa cum spune articolul mai sus menţionat, acest om tulbură, caută să plafoneze pe ceilalţi la nivelul lui, vede doar negativ, şi nu pozitivul, frumosul, entuziasmul vieţii omeneşti. Posibil, de aceea, Filip al II-lea al Macedoniei a creat dictonul divide et impera („dezbină și stăpânește”).

A treia caracteristică a omului norocit este ceea ce englezii numesc open mind (mintea deschisă) sau ceea ce putem defini ca fiind omul pozitiv. În sensul în care ştie că fiecare problemă apărută are mai multe soluţii şi nu doar cea gândită de el. Aşadar, pe de o parte, caută şi/până ce găseşte soluţia potrivită, iar, pe de altă parte, nu se impune triumfal, ci se supune/ascultă docil şi întelept. De aici, dacă ne gândim la timpurile trecute, înţelegem de ce „sfatul bătrânilor” (ca for de conduită) avea rolul lui în societate. Deci, o minte deschisă ia aminte, trece informaţia prin filtrul raţiunii, al consfătuirii şi apoi acţionează. Nu se lasă pradă impulsurilor de moment sau sentimentelor de conjuctură.

De aici, un alt factor al omului – chip care descinde din cel anterior este comunicarea. Nu poţi să zici că ai o minte deschisă, dacă nu ştii comunica sau dacă vei folosi comunicarea ca paravan. Într-adevăr, sunt persoane care vorbesc una şi fac alta. Acestea, fără să îşi dea seama, cad sub incidenţa cuvântului hristic: Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5, 37). Rezultă, că nu avem cale de mijloc când e vorba de cuvânt. Pe bună dreptate, dacă îmi este îngăduit, putem afirma fără echivoc că acel la început a fost cuvântul biblic arată cu cine avem de-a face sau ce fel de om e partenerul nostru de discuţii. Fac iarăşi o paralelă cu trecutul: orice înţelegere se încheia cu o simplă strângere de mână (gest roman prin care se dovedea că nu ai nimic ascuns la spate).

Şi, iată-ne ajunşi, pas cu pas – prin sfinţire, timp prezent, minte deschisă şi comunicare – la ceea ce încununează pe om: harul, prin extindere, harismele (sau virtuţile) cu care este înzestrat. De la naştere, la trecerea prin pragul morţii, chiar şi în veşnicie (sfinţii). Practic aceasta este condiţia intrinsecă a omului, care denotă, de altfel, şi conduita umană: păstrarea chipului primit de la Dumnezeu nealterat tot timpul vieţii. Da! Şi pentru că suntem hritofori: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1, 14)! Sau, cum afirma Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine (2, 20). Aşadar, păstrăm vie legătura cu divinul, în momentul în care păstrăm harul întru noi, sau, ad-literam: Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte (Ioan 14, 21). Aşadar, iubirea este acel sentiment care devine punte de legătură între om şi Dumnezeu. Prin iubire harică se topesc toate nevralgiile sociale sau sufleteşti.

Dar, oare mai avem azi motive de bucurie? Şi, încă câte! Dacă ne gândim la azi, cum să nu ne bucurăm de vacanţă (copiii), concediu (adulţii) acum când a început sezonul estival? Cum să nu lăsăm bunicii să se bucure de nepoţi, fraţii de revedere? Cum am putea sta în calea prieteniei, reconcilierii, abnegaţiei, conştiinciozităţii, maturităţii, firescului? Cum am putea să punem calculele ambigue ale posibilităţilor viitoare, în detrimentul prezentului (ca moment de relaxare)? Da, nu pierdem din vedere viitorul, dar parcă, luând timp de răgaz, vom funcţiona la capacitate maximă în momentul revenirii (la şcoală, serviciu, etc.).

De aceea, omul bucuriei, este unul conciliant (şi cu el, şi cu ceilalţi), împlinit (din toate punctele de vedere), frumos (estetic şi sufletesc), încrezător (şi uman, şi spiritual), având tot timpul scopuri de atins (indiferent dacă facem referire la oameni sau la profesie), altruist (prin activitatea pe care o desfăşoară sau viaţa pe care o trăieşte se raportează şi nu-l pierde din vedere pe celălalt, conducându-se după zicala – învechită şi ea – „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”) şi care nu uită finalitatea vieţii – veşnicia vieţii: Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).

Acum, depinde de noi, fiecare în parte, dacă, şi cum, şi cât vrem să ne conducem viaţa după reperele divinităţii!

Veţi spune că sunt utopii sau mofturi caragialeneşti (sic!), dar oare Caragiale însuşi nu le-a trăit?

Încercaţi! Măcar încercaţi! Chiar şi numai încercând, veţi reuşi să aduceţi un strop de bucurie în inimile celor dragi. Şi, atunci, aţi pus început bun …

Pr. Constantin Purcaru

Parohia Ortodoxă Română Uioara de Jos II

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole