Partidul Mişcarea Populară, singura formațiune politică din România care luptă pentru drepturile românilor de pretutindeni

Marți, 7 martie 2017, grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară a votat pentru modificarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea...
Constantin Codreanu
Banner 2

Constantin Codreanu

Marți, 7 martie 2017, grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară a votat pentru modificarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate.

Modificările aduse legii vin în sprijinul cetățenilor români din Diaspora în sensul eliminării din categoria beneficiarilor de finanțări nerambursabile a asociațiilor, fundațiilor, instituțiilor, persoanelor fizice sau juridice din România, rămânând ca destinația fondurilor să fie dedicată exclusiv prezenței românești din afara granițelor ţării.

„Prin decizia de a se opune acestor modificări, deputații celorlalte partide din Parlamentul României au decis să încalce aplicarea transparenţei prin refuzarea extinderii conținutului propunerii legislative cu adăugarea unei noi componente, respectiv, asistarea comisiei de evaluare alcătuită din experți din cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, de către deputați şi senatori reprezentând cetățenii români din circumscripția 43 Diaspora”, a declarat deputatul Constantin Codreanu.

Propunerea legislativă a primit aviz favorabil din partea Consiliul Legislativ dar a fost respinsă în urma voturilor nefavorabile acordate astăzi în Plenul Parlamentului. “Indiferent de apartenenţa politică, ţine de datoria tuturor parlamentarilor de a sprijini o aplicare cât mai transparentă şi eficientă a prevederilor legislative, cu atât mai mult a celor care privesc respectarea drepturilor românilor noștri din Diaspora, din comunitățile istorice şi din Republica Moldova, ținând cont de discriminările, stereotipiile şi prejudecăţile cu care se confruntă marea majoritate a acestora în afara granițelor”, a precizat Constantin Codreanu, deputat PMP ales în circumscripția nr. 43 şi președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor ţării.

 

DEPUTAT,

Constantin CODREANU

 

Banner 3
Categorii
Noutăți
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole