Peste 10.000 de spectatori la concertele lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția

Radu Boroianu, președintele ICR: „Turneul lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția a fost un triumf al culturii române”   Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română...
Inchirieri Auto Bucuresti

Radu Boroianu, președintele ICR: „Turneul lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția a fost un triumf al culturii române”

 

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret au încheiat marți seară, pe 14 februarie, la Lille, turneul „50 de ani de succes artistic”, desfășurat în Franța și Elveția, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Turneul a debutat cu un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris pe 9 octombrie 2016, la care au participat peste 3.000 de spectatori. Evenimentul din Capitala franceză a fost urmat, în 2017, de alte patru concerte în Franța și Elveția: Geneva (9 februarie), Lyon (10 februarie), Rouen (11 februarie), Lille (14 februarie). Au concertat, alături de maestrul Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret, soprana Irina Baïanț, solistul Richard Sanderson, Greg Zlap (muzicuță), Marius Preda (țambal), Emil Bîzgă (trompetă), Cezar Cazanoi (nai și flaut),  precum și alți 200 de artiști.

În cadrul turneului, Vladimir Cosma a prezentat un program cu numeroase teme cunoscute, în aranjamente muzicale noi, precum și opere inedite în concert. Ceea ce i-a încântat pe cei peste 10.000 de spectatori care au participat la acest turneu a fost întâlnirea dintre experiența și carisma lui Vladimir Cosma, aflat în completă forţă scenică  la vârsta de 79 de ani, și entuziasmul celor 200 de muzicieni tineri care l-au acompaniat, instrumentiști, coriști, soliști virtuozi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

În fiecare seară, la finalul concertelor, circa 3.000 de oameni, în picioare, au aplaudat și au ovaționat cu frenezie prestația muzicienilor în orașele din Franța și Elveția.

„A fost un adevărat tur de forţă mersul între aceste oraşe într-un timp extrem de scurt. Găsesc puțin din aerul țării noastre, cântând în străinătate cu românii de acasă. Mulțumesc foarte mult Institutului Cultural Român pentru sprijin, aceste concerte mi-au permis să dezvolt și să dau o viață nouă unor bucăți muzicale, întipărite în memorie grație cinemaului. Acest prim turneu a constituit o experiență formidabilă, care mi-a oferit ocazia să întâlnesc publicul, dirijând o mare orchestră simfonică, coruri și soliști cu talente excepționale”, a declarat compozitorul Vladimir Cosma.

„Institutul Cultural Român are o satisfacție dublă, pentru că a reușit ca Vladimir Cosma să fie însoțit de una dintre cele mai bune orchestre românești, Orchestra Română de Tineret, și de mulți alți interpreți și soliști români de un imens talent. Concertele sale au fost un succes dovedit, pornind de la primul concert de la Paris și până la cel din final, de la Lille – adevărate triumfuri pentru cultura română. Este vorba de calitatea extraordinară, pe de o parte, a lui Vladimir Cosma, inepuizabil compozitor, și pe de altă parte a interpreților români care l-au înconjurat. Nu cred că putem avea o satisfacție mai deosebită”, a subliniat Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român.

Atmosfera din ultimele zile din cadrul turneului

  • Geneva, Sala Arena, 9 februarie 2017. Sala special amenajată pentru acest concert, de 2.000 de locuri, a fost sold-out, entuziasmul publicului elveţian de limbă franceză pentru o întâlnire cu muzica filmelor lui Vladimir Cosma dovedindu-se a fi pe măsura aşteptărilor.

Compozițiile Rabbi Jacob, La Boum, Le Grand Blond, l’As des As și Diva sau Realty, alături de multe alte legendare melodii, au fost în programul unui show extraordinar care a adus pe scenă, alături de cei 75 de instrumentiști ai Orchestrei Române de Tineret, un combo de jazz, un cor mixt, un cor de copii și o pleiadă din cei mai apreciați soliști ai scenelor franceze din care au făcut parte și reputați artiști români – soprana Irina Baianț, țambalistul Marius Preda și violonistul Rafael Butaru.

Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, a declarat după acest concert:  „A fost un veritabil triumf, în sensul că publicul elveţian, recunoscut ca fiind un public mai reţinut, a aplaudat în picioare la sfârşitul concertului prestaţia extraordinară a muzicienilor de pe scenă. Pe scenă, în afara orchestrei şi a corului, s-au aflat câţiva solişti, muzicieni şi din România şi din Franţa care au cântat la instrumente particulare cum ar fi naiul sau fluierul, ţambalul, muzicuţa, instrumente care conferă specificul timbral lucrărilor lui Vladimir Cosma, multe dintre ele având rezonanţă românească. A fost cu adevărat o seară românească pe scena Arena din Geneva, cu succes deplin, aşa cum merită muzica lui Vladimir Cosma, care deja a intrat în patrimoniul universal”.

  • Lyon, Sala Amphithéâtre, 10 februarie 2017.  În jur de 3000 de spectatori au fost prezenți în sala Amphithéâtre din Lyon și i-au ovationat minute în șir, în picioare, pe maestrul Vladimir Cosma și pe cei 75 de instrumentiști din Orchestra Română de Tineret, care au urcat pe scenă împreună cu celelalte vedete ale serii: soprana Irina Baianț, trompetistul Emil Bîzgă, țambalistul Marius Preda, naistul și flautistul Cezar Cazanoi, alături de corul din Lyon și corul copiilor din localitatea La Motte – Servolex. Însă vedeta serii a fost, de altfel cu interpretări excepţionale de fiecare dată, violonistul Rafael Butaru, concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret, care a interpretat o parte din Concertul pentru vioară de Vladimir Cosma cu o forţă expresivă demnă de o carieră solistică. Rafael Butaru a impresionat prin modul în care a ştiut să susţină şi să aşeze stilistic un opus aflat în zona unui post-romantism pigmentat cu treceri rapide de stare, o scriitură specifică susţinerii discursului filmic.
  • Rouen, Sala Zénith, 11 februarie 2017. Vladimir Cosma a reușit o sinteză formidabilă între cele două lumi, după aproape 50 de ani de absență din România. La Rouen, din uralele publicului s-au auzit de cele mai multe ori „Merçi Vladimir! ”, atunci când tema principală a filmului Marele Blond încheia într-un moment apoteotic concertul. Melodia antrenantă, inspirată din folclorul românesc şi făcută celebră în toată lumea de naiul lui Gheorghe Zamfir, a fost preluată de partidele de flaut, trombon şi viori ale Orchestrei Naţionale de Tineret,
  • Lille, Sala Zénith, 14 februarie 2017. Peste 2.500 de spectatori au fost prezenți în sală, iar Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret, în entuziasmul publicului, aplaudând în picioare, au acordat două bis-uri la finalul concertului care a încheiat turneul dedicat marelui compozitor și dirijor.

Vladimir Cosma (născut la 13 aprilie 1940, la București, într-o familie de muzicieni) a ajuns la Paris în 1963, pregătindu-se muzical cu Nadia Boulanger, dar și la Conservatorul Național de Muzică din Paris. În 1968, Yves Robert îi încredințează muzica filmului său Alexandre le Bienheureux (a fost pentru prima dată când Vladimir Cosma a compus muzică de film), succes confirmat și reiterat în 1972 de muzica creată de maestru pentru filmul Marele Blond cu un pantof negru. De atunci, a compus peste 400 de partituri, pentru producții cinematografice și seriale TV.

Cinematograful i-a oferit oportunitatea să abordeze diferite genuri muzicale, de la jazz la muzică clasică, Vladimir Cosma compunând lucrări pentru cor și orchestră, concerte de vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră etc. De câțiva ani, concertele simfonice sunt preponderente în activitatea artistică a lui Vladimir Cosma, muzicianul dedicându-se rescrierii partiturilor și dirijării orchestrelor.

În afara celor două premii César pentru cea mai bună muzică de film (Diva, în 1982, și Le Bal, în 1984), două premii 7 d’Or și a mai multor premii prestigioase (SACEM, Premiul Henri Langlois al Cinematecii Franceze), Vladimir Cosma a obținut numeroase discuri de aur și de platină.

Turneu realizat cu sprijinul Centrului Național de Artă Tinerimea Română, Institutului Cultural Român

Partener: Fundația Prietenii Muzicii „Serafim Antropov”

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine

Video: https://www.youtube.com/watch?v=Z0rhEGGqxo8&feature=youtu.be

http://icr.ro/pagini/peste-10000-de-spectatori-la-concertele-lui-vladimir-cosma-din-franta-si-elvetia

Foto: Virgil Oprina

Contact media: Direcția Comunicare și IT, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 678

ICR

 

Banner 3
Categorii
ElvetiaFranța
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole