Poezia îmi oferă garanţia supravieţuirii

  Interviu cu Dana Camelia Dascălu, autoare de poezii   Dana Camelia Dascălu emană poezie prin toţii porii.  Ţintuită într-un fotoliu rulant, dependentă în totalitate de grija celor din...
Dana Camelia Dascălu
Viena

 

Dana Camelia Dascălu

Interviu cu Dana Camelia Dascălu, autoare de poezii

 

Dana Camelia Dascălu emană poezie prin toţii porii.  Ţintuită într-un fotoliu rulant, dependentă în totalitate de grija celor din jur, Dana Dascălul a transformat poezia într-un mod de a fi. Geniul ei literar a ajutat-o să iasă din armura unui trup imobil. Chiar dacă a făcut numai patru clase, datorită inteligenţei ieşite din comun şi al unui fler literar de invidiat a transformat cuvintele în aripi şi versurile în căi lactee pe care imaginaţia ei se plimbă nestingherită dând naştere unor poeme de o gingăşie, profunzime şi frumuseţe incredibilă. Tânăra scriitoare a metamorfozat poezia într-o formă de supravieţuire, într-o metodă inedită de revoltă în faţa destinului nemilos. Chiar dacă nu se poate mişca, ea este un exemplu pentru noi toţi. Printr-o divină lege a compensaţiei limitele trupului s-au răsculat şi s-au transformat în nelimite ale minţii creatoare, în valuri de inspiraţie şi într-o extraordinară abilitate de a compune poezii.

Dana Camelia Dascălu, nu îşi scrie poeziile, ea le creează în minte, le memorează şi le dictează infirmierelor de la Căminul Spital din Hârlău  unde trăieşte de 30 de ani.  Prin intermediu cărţilor pe care le-a publicat, s-a apropiat de nemurire dar mai ales s-a apropiat de sutele de persoane care îi citesc cărţile, de publicul care iubeşte poezia. În 2001 a debutat cu volumul „Totul sau nimic”, în 2003 cartea a fost tradusă în limba franceză şi lansată în Elveţia sub titlul „Echo”. Au urmat volumele de versuri : „Desculţă pe un picior de crin”(2006),  „Împrumută-mă cu timp!”(Editura Lumen, 2016).  Ultima dintre cărțile menționate poate fi achiziţionată direct de la editură http://edituralumen.ro/2016/05/imprumuta-ma-cu-timp-autor-dana-camelia-dascalu/

Mintea creatoare, sensibilitatea şi perseverenţa au ajutat-o să dobândească echilibrul sufletesc şi să-şi afle rostul în lume. Povestea ei de viaţă ne demonstrează că universul întreg poate încăpea într-o minusculă cameră de spital iar scara viselor poate atinge cerul, atunci când e construită din cuvinte potrivite iar sufletul creator de poezie dospeşte de iubire şi încântare.

 

Liliana Moldovan (L.M.) : – Ce înseamnă pentru dumneavoastră poezia?

Dana Camelia Dascălu (D.C.D) : – Poezia reprezintă  pentru mine lumea în care evadez, refugiul care mă ajută să ating o altă dimensiune în care eu am drepturi egale cu toţi ceilalţi. Poezia, pentru mine, este ecoul gândurilor mele, este un univers plin de iubire în care eu dăruiesc şi mi-ar plăcea să şi primesc. O cascadă de iluzii în care văd o altfel de realitate, în care eu sunt preţuită, iar certitudinea cu masa de scris mă ajută să găsesc paradoxul! Este o fereastră deschisă pentru zborul viselor mele.

 

L.M. : – Există printre poemele pe care le-aţi publicat sau pe care le-aţi compus recent, vreo poezie preferată?

D.C.D : – Dintr-un număr de 350, am foarte multe poezii care îmi plac, dar cea mai aproape de sufletul meu este poezia “Paradoxul”, ce se regăseşte în volumul de vesuri:

Dana Camelia Dascălu

”Împrumută-mă cu timp”, publicat în anul 2016. În această poezie mă regăsesc cel mai mult, mă descopăr şi mă redescopăr.

 

PARADOXUL

„M-am descoperit în sinea lucrurilor,

în tăcerea cumpărată de iubire,

în liniştea ce aduce după ea.

Sau poate în moştenirea cuvântului albastru.

 

M-am descoperit în secolul trecut,

în legenda sufletului păcălit,

în ambiţia incompletă a unor prinţese.

Sau în uitarea preluată de un vers.

 

M-am descoperit în prima definiţie

când punctul sau virgula încă visau la seducţie.

Am să mă întorc preluând farsele unui termen

şi regăsind o emoţie.

 

M-am descoperit în vise,

Redam culori în cutii fără valoare,

Ghiceam, plănuiam că universul e undeva jos,

Dar eu îl găseam într-o zi.

Dar pierdeam secunda ultimului vals!

 

M-am descoperit în frig, absentă,

ceream doar un pahar cu apă.

Treceam printre graniţe care ofereau căldură.

Aveam timp să mă joc cu literele.

Doar cu literele!

 

M-am descoperit AZI!

Purtam haina timpului recunoscând un nume

şi un zâmbet naiv îmi răpea din vorbe.

Accesorii neobişnuite care rupeau timpul în două.

 

Mă regăsesc totuşi într-o camera închisă.

Poate fi centrul universului sau doar o scuză?

Am descoperit mult pe fereastră!

Mi-a mai rămas doar să cutremur pământul

Iar, în final, să mă întorc la masa de scris.”

 

L.M. : – La ce vârstă aţi aflat că suferiţi de tetrapareză spastica şi cum v-a schimbat viaţa acest diagnostic? 

D.C.D. : – Sunt bolnavă de când mă ştiu. În amintirile mele nu există o Dana într-o altă formă. Mai târziu, când mi-am conştientizat starea de sănătate, nu bănuiam cum mă va marca fizic această maladie, dar am acceptat-o obligată fiind de situaţia fizică şi am crezut în forţa mea interioară, am crezut că voi reuşi să depăşesc toate barierele impuse de statutul meu, dar şi de societate. Am sperat şi am reuşit să îmi depăşesc condiţia! După câţiva ani petrecuţi în sânul familiei am fost părăsită la Centrul de Îngrijire şi Asistentă Hârlău unde mă aflu şi astăzi. Șocul acesta a fost atât de puternic încât secundele s-au transformat în zile, luni, ani şi mai apoi într-o povară din care cuvântul a ieşit învingător.

 

L.M. : – Faceţi parte din categoria femeilor remarcabile care au reuşit să transforme dizabilitatea în abilitate. Deoarece nu va puteţi mişca deloc, compuneţi poeziile în minte, tot în minte le corectaţi şi apoi le dictaţi persoanelor care binevoiesc să le pună pe hârtie. Cine va ajută în acest demers? 

D.C.D. : – Aprecierea dumneavoastră mă măguleşte, dar, în acelaşi timp, mă obligă să continui această “joacă”cu cuvântul şi să descopăr noi valenţe ale acestuia. Am descoperit în mine resurse nebănuite! Nu există întotdeauna oameni disponibili şi atunci sunt nevoită să stochez versurile în memorie până când un cadru medical găseşte timp şi răbdare să le aşeze pe hârtie. Foarte rar am primit ajutor de la o colegă de suferinţă.

 

L.M. : – Creaţia poetică vă oferă posibilitatea de a călători cu gândul, care este sursa de inspiraţie a poemelor pe care le inventaţi?

Dana Camelia Dascălu

D.C.D. : – În primul rând iubirea sub toate formele ei: iubirea care arde, care bucură, care sfâşie, iubirea care te face să te simţi perfect. Apoi mă inspir din trăiri intense, din dorinţe neîmplinite, din aşteptări, din dezamăgiri. Sunt inspirată doar în momentele de tristeţe. Poeziile mele poartă în ele nemulţumiri, frământări, strigăte de disperare şi de ajutor. Mai presus de toate acestea, poezia mea se naşte dintr-o dorinţă arzătoare de a supravieţui!

 

L.M. : – Cine v-a descoperit talentul şi v-a ajutat să publicaţi poezie? 

D.C.C : –  Prima persoană care a crezut în mine şi în puterea cuvântului transmis prin poeziile mele a fost actorul şi cadrul didactic universitar Octavian Dumitru Jighirgiu. Dumnealui a fost cel care m-a creditat cu încredere, a dat valori nebănuite versului meu şi m-a sprijinit în publicarea primului meu volum de poezii în anul 2001 sub titlul “Totul sau nimic”.

 

L.M. : – În final, fiindcă este luna dedicată tuturor femeilor, adresaţi câteva gânduri doamnelor şi domnişoarelor aflate în suferinţă.

D.C.D : – Oricât de încercată ai fi şi oricât de crudă ţi se va părea viaţa nu uita că există şi o parte bună care echilibrează balanţa vieţii. În viaţă trebuie să lupţi pentru fiecare secundă, deci luptă! Trebuie să cauţi şi ultimul vis, deci visează! Trebuie să cauţi mâinile tandre, deci speră! În căutările tale încearcă să nu te rătăceşti prin labirintul vieţii! Puneţi bariere doar pentru a le depăşi! Crezi în Dumnezeu cu toată fiinţă ta, căci El nu te dezamăgeşte niciodată!

 

Liliana Moldovan 

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole