Povestea mea de integrare sau ,,Tur zu!´´

Am inaugurat la începutul acestui an o nouă rubrică, unde să publicăm poveștile voastre amuzante de integrare în Germania. Gândurile voastre au ajuns la noi, iar mai jos vă...
Viena

Am inaugurat la începutul acestui an o nouă rubrică, unde să publicăm poveștile voastre amuzante de integrare în Germania. Gândurile voastre au ajuns la noi, iar mai jos vă publicăm prima poveste.
Așteptăm, în continuare să ne povestiți pățaniile voastre pe teritoriul Germaniei și nu numai la adresa de e.mail: asii.romani@yahoo.com
Ştiam că, odată venit în Germania era necesară învăţarea limbii germane. Tot ce ştiam dinainte era: Guten Tag, eins, zwei, drei, vier şi câteva expresii reţinute din filmele văzute în epoca ceauşistă (Halt! , Achtung! , Schneller!, Feuer!). Menţionez că mai aveam ceva cunoştinţe de limba engleză din liceu. Mai pricepeam eu cuvinte nemtesti asemanatoare limbii engleze: Bruder-Brother , komme-come, etc. Filmele despre război le urmăream împreună cu tatăl meu cu mult interes. La rândul lui, tata era veteran de război luptând pe frontul rusesc alături de nemţi, poveste auzită în toată copilăria mea din România.

Revenind la subiectul emigrării mele în Germania, îmi amintesc că locuiam într-un sat aflat la câţiva kilometri de oraş. Mă plimbam cu bicicleta în speranţa de a găsi ceva de lucru. Locuiam împreună cu alţi români sosiţi cu cateva luni mai devreme faţă de mine. Mai preluam expresii nemţeşti de la ei şi astfel am aflat că şi un loc de muncă la negru este bun la început, condiţia fiind să fii un bun muncitor ca apoi să poţi munci legal. Am învăţat repede întrebarea: „Haben Sie Arbeit für mich?”, iar eu trebuia să aud numai răspunsul: ,,Ja.‘‘ sau ‚,Nein.´´. Simplu, nu? La vremea aceea înţelesesem că se primea foarte greu dreptul de a munci însă era varianta în care, dacă vorbea „patronul” cu oficialităţile, erai ca şi angajat.
Dar să mă întorc la poveste. Ma plimbam cu bicicleta, o zi de vară cu mult soare şi la o casă aflată în construcţie unde era deja ridicat primul nivel (adică pivniţa), las jos bicicleta şi mă îndrept spre muncitori. ,,Haben Sie Arbeit?‘‘. Şi un meşter mai în vârstă cu parul începe a vorbi cu mine una-alta. Eu aprobam tot dar de înţeles, înţelegeam prea puţin. La întrebarea dacă vorbesc germană, am răspuns „Ein Bischen.”, căci aşa m-au sfătuit vecinii mei români. Intuiam doar că omul mă întreba ce ştiu să fac şi eu ziceam – ,,alles´´. Am fost primit şi deja aveam o săptămână de când lucram acolo. Cu toată fericirea mea eram nevoit sa fac naveta cu bicicleta şi la ora 7 dimineaţa să fiu eram deja pe metereze. Lucram zi lumină. Nu conta că munca era grea, eram fericit că munceam. Făceam betonul la betonieră, căram cu roaba materialul sus la meşter care era zidar. Mă bazam mereu pe intuiţie şi eram determinat să câştig un ban. Când se auzea ,,Feierabend´´ştiam că se termina programul, toată lumea pleca acasă iar eu eram cel care spăla toate uneltele. Seara luam dicţionarul, unul mic, galben şi căutam expresiile auzite pe şantier, în special vroiam să învăţ denumirea uneltelor: lopată, ciocan sau cuvinte precum: piatră, nisip, etc. În scurt timp eram apreciat căci eram mereu în mişcare si vroiam ca meşterul să fie mulţumit de mine, el fiind şeful acolo pe santier. Într-o zi acesta zidea cu oamenii lui parterul casei şi-mi zice: ” Hol mal die Bello.”. Mi-am dat seama că trebuia să-I aduc o sculă şi alerg la propiu în pivniţa care era folosită pentru depozitarea uneltelor şi materialelor. Încep să caut şi să „botez” uneltele de acolo, asta ca să nu mă fac de râs în faţa meşterului că nu ştiu ce-mi cere. Eram începător însă aveam mândria mea şi nu vroiam să mă dau de gol că nu cunosc germana şi să-mi pierd postul de care ţineam cu dinţii.Totuşi nu mă dumiream ce-i ăla Bello: hârleţ, lopată, ciocan… Deja meşterul mă striga si eu a trebuit să-I răspund înapoi: „Nicht Bello hier.”. Aud deja paşii lui pe scândura ce facea legatura cu solul. Credeam că-mi va ţine teoriedar intră şi-mi zice: „Komm hier.” şi-mi indică cu mâna un baros de vreo 4 kilograme. Eu, indignat îi zic simplu: ,, Aber das ist…´´ şi citesc din dicţionarul meu cel galben: ,, ein Groß Schlaghammer und nicht Bello´´. El îmi răspunde ,,Ai, ai, ai. Zu lang. Auf den Baustelle heisst Bello. Feierabend.´´. Apoi ia meşterul barosul iar eu, cum eram săritor am vrut să-l ajut , el zice hotărât: „Nein. Macht die Tur zu.”. Am priceput eu că trebuie să-i fac ceva uşii. Dar ce?! Şi priveam la uşă ca mâţul în calendar, cum mai zicem noi românii. Fiind metalică şi stropită cu ciment, beton, praf , am presupus că mi-a zis s-o curăţ. Iau peria de sârmă şi încep a freca uşa de zor să nu cumva să supar mesterul din nou. Curaţam uşa când iar mă strigă meşterul de sus. I-am răspuns: ,,Ich mache Tur zuuuu!” Şi vine şi uitându-se la mine precum la un extraterestru zice: „Was machst du?!” Iar eu aşteptam să mă laude, că deh, uşa era curată bec, curăţată, lustruită, ştearsă bine, deci era ,,zu´´. Dar începu iar mesterul: „Ai, ai,ai. Neeeeein!”. Iar vine el agale la mine până în dreptul uşii, mă dă deoparte şi pur şi simplu trânteşte uşa magaziei, închizând-o. ,,Zu. Endlich zu.´´ Eu iar la dicţionarul meu de la piept căutam izbăvirea. El mi-a luat dicţionarul, mi l-a pus în buzunar şi mi-a făcut semn cu două degete la ochii lui, deci să mă uit la el. Gata, m-am lămurit. Trebuie să fac ce face el, să deschid şi apoi să izbesc uşa. ,,Das ist zu.´´… Deja păream ca un idiot în faţa lui, aşa gândeam în acel moment stânjenitor.

Povestindu-le seara la o bere românaşilor mei, ,,veterani în limba germană´´, cele păţite peste zi, toţi erau cu gura până la urechi de râs. Uite aşa am învăţat eu să închid uşa în germană şi să denumesc atât de gingaş un baros ,,Bello´´. Ce pot zice decât că am avut parte de o integrare şi dificilă dar şi amuzantă din cauza unor cuvinte inexistente în dicţionar.

M.C.

Viena
Categorii
DiasporaExclusivGermania
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole