POVESTEA NOASTRĂ (POEME)

Motto:   „Oamenii ne învăţă cum să-i iubim după versurile propriilor poezii, în schimb Viaţa ne învaţă cum să deconstruim Dragostea”   DOR   Mi-e dor sa-mi fie dor,...
Inchirieri Auto Bucuresti

Motto:  

„Oamenii ne învăţă cum să-i iubim după versurile propriilor poezii, în schimb Viaţa ne învaţă cum să deconstruim Dragostea”

 

DOR

 

Mi-e dor sa-mi fie dor, ce nebunie,

Ţie ţi-e dor să-mi spui ce dor ţi-a fost de noi,

Cuvinte n-am, deşi rostesc o mie

Cuvinte n-ai, dar oare au vreun rost?

 

 

NOI

 

Îmi place când suntem doar noi,

mi-e bine cu tine, mi-e bine-n doi.

Îmi plac tăcerile noastre,

ce se ascund de multe ori sub flori albastre.

Îmi plac distanţele dintre noi

Ele ne fac să păşim în viaţă-n doi.

Îmi place liniştea gurii tale,

Când mă săruţi cu buzele-ţi moi.

Îmi place că suntem pur şi simplu, etern:

Noi.

 

 

E ZIUA TA, IUBIRE !

 

Azi vreau să sărbătoresc iubirea,

căci te iubesc

în toate modurile:

pasiv, trecător şi veşnic.

 

 

CHIP DE BĂRBAT

 

Întorc filele chipului tău

Şi-i ascult atentă surâsurile

Unul câte unul…

Adulmec oglinzile ce-i reflectă paloarea

Şi-i măsor bătăile inimii.

Îi descifrez fantasmele singurătăţii lui umile,

Ghicindu-i în podul palmei prezentul încrâncenat,

Îi recitesc tristeţile din colţul buzelor,

Şi-i conspectez dorinţele secrete

Ce-i înfloresc sub pleoape

Cerşindu-i, cu teamă, săruturi,

fără personalitate.

 

 

CHEMAREA

 

Vino cu mine, să dansăm în ploaia caldă

Şi degetele tale să-mi răsfire părul ud…

Culege-mi surâsul din fiecare strop de apă,

Tăcerea cerului în ochii tăi să mi-o ascund.

 

Vino cu mine să ne-nvelim în frunze de lumină

Şi vântul verii să ne bată blând…

Pe tâmpla ta să îmi găsesc odihnă,

Din mine să răsară şi ultimul tău gând.

 

Vino cu mine, să nu intrăm în iarnă

Şi să ne-ngheţe sufletele-n doi…

Să îmbrăcăm iubirea ca pe-o haină,

Să crească numai curcubee între noi.

 

 

DE MĂ IUBEŞTI

 

Iubeşte-mă încet şi cald,
Nici un cuvânt să nu se-audă între noi,
Doar ochii mei să-i vezi dorind,
Să nu mai împărţim nimic la doi…

 

Iubeşte-mă frumos şi tandru,
Iar buzele-ţi să fie un izvor
De sărutări şi şoapte calde,
De ele mâine să-mi fie dor…

 

Iubeşte-mă în iarba şi-ntre flori
Acoperă-mă cu petale albe,
Să nu se-audă decât vântu-n frunze
Şi ploaia toamnei, care cade…

 

 

POVESTEA NOASTRĂ

 

Retrăiesc povestea de la început

a ultimei căutari îndepartate,

sunt puţine cuvinte aşternute pe hârtie.

Eşti sfârşitul în necunoscut,

Cu tine am început, cu tine sfârşesc,

tăcerea acelui abur din piept, numit… suflet.

Cât te pot iubi, am sa plec în lume,

mă leg la ochi cu cărţi.

am să mă chinui ruptă-n lacrimi,

Nu te arunc, culeg de pe buzele tale,

Continuitatea versurilor mele

Ce poartă lumina ca pe-un soare,

Al clipelor ce le-au crescut aripe.

Mulţumesc şanselor de atunci

Că sunt prezentă în anotimpul tău

Veşnicelor vorbe despre cum şi când:

A fost cândva un început în doi

a tot ce va urma

Cu toată dragostea ce creşte-n noi.

 

 

PRIMA ZĂPADĂ

 

Când ne-am despărţit aseară

Mi-aduc aminte era sfârşit de toamnă

Acum îmi arunc ochii pe fereastră…

A nins peste iubirea noastră!

 

Departe a devenit eternitate

Iar ziua s-a cufundat în noapte

Nici noi nu mai ştim de-i rău sau bine

Când ne gândim la ziua ce vine.

 

În ochii-mi verzi aleargă fulgi de nea

Speriaţi de viscolul ce-alungă iubirea mea,

Vremea de afară alungă orice speranţă

Şi drumurile noastre îsi pierd orice nuanţă.

 

 

REÎNDRĂGOSTIRE

 

Dacă m-aş întoarce şi aş pleca,

ai observa că m-am întors?

Chiar ţi-ar păsa?

Dacă m-ai privi, mi-ai mai vedea zâmbetul pe faţă

sau lacrimile pe care mă lupt să le ascund înăuntru?

Ai vedea o femeie puternică,

Intenţionat dorind să o afişez

sau o fetiţă speriată care nu va pleca niciodată?

Dacă aş rupe şi aş pierde tot controlul,

Ai ştii cum să mă stăpâneşti?

M-ai face să nu-mi mai tremure sufletul

şi să mi se cutremure fiecare emoţie?

Mi le-ai opri sărutându-mi fiecare lacrimă?

M-ai putea ridica?

M-ai putea recunoaşte?

Mă vedeai o femeie iubitoare, puternică…

Dar dacă aş fi mult mai mult de atât?

Dacă aş fi tristă

Aş fi singură

Aş fi imprevizibilă

Aş fi rănită

Aş fi iraţională

Aş fi complicată

Mi-ai mai spune că mă vrei?

Dar nici măcar tu n-ai şti

Pentru că ai văzut ce te-am lăsat eu să vezi

Dar nu ce sunt eu cu adevărat,

Zi de zi, eu cu mine.

O fată care are întotdeauna dreptate

Dar a cărei siguranţă ar putea fi spulberată în orice clipă.

Fără să ştiu de ce, de unde şi cum.

Aş încerca atât de mult să-mi îndoiesc îndoielile

Şi pentru o vreme sa le-ngrop

Atât de departe încât să cred chiar şi eu că au plecat

pentru totdeauna.

Dar cred că nimic nu durează pentru totdeauna.

Într-un fel durerea şi lacrimile îşi găsesc calea spre mine,

Chiar şi această reîndrăgostire.

 

 

CUM VREAU EU

 

Te-am văzut mereu

doar că nu ţi-am spus!

Te-am lăsat să crezi că nu…

Să nu te sperii că n-ai secrete.

Te-am lăsat cu secrete cu tot

Să le spui cui vrei,

Dar nimeni n-a vrut să le ştie

şi acum tu vrei să mi le spui doar mie.

Dar eu le ştiu

şi mă fac că nu…

Ca să fie cum vrei tu

Dar nu e…

E cum vreau eu

Şi când vreau eu…

De fapt, mereu!

Te-am auzit mereu

doar că nu ţi-am spus

Te-am lăsat să crezi că nu…

Să nu te sperii că-ţi aud gândurile.

Te-am lăsat să ştii doar tu…

Să crezi că stai ascuns între toate rândurile mele,

Şi acum vorbeşti tare despre ele

Şi-ţi aminteşti de toate tremurândele

Şi vrei să le aud memorându-le,

Visându-le, trăindu-le, respirându-le.

Dar eu le ştiu

Şi mă fac că nu…

Ca să fie cum vrei tu

Dar nu e…

E cum vreau eu

Că-i când vreau eu

De fapt, mereu.

Te-am simţit mereu

Doar că nu ţi-am spus

Te-am lăsat să crezi că nu,

Să nu te sperii că-ţi visez visele.

Te-am lăsat să simţi numai tu,

Să crezi că-s la fel

Dar nu-s de fel.

Şi acum ai vrea să fiu altfel

Că la fel şi tu ca mine de fel

Ca să ne potrivim de fel,

Dar eu nu sunt

Şi mă fac că nu…

Ca să fie cum vrei tu,

Dar nu e…

E cum vreau eu

Că-i când vreau eu

De fapt, mereu!

————————————

*Descriere: Cred că fiecare om are o poezie proprie. Poezia mea se naşte din cele mai sincere şi pure sentimente, din dragostea pentru oameni, din frumuseţea clipei, din simplitatea încununata cu efervescenţa dată de vârsta tinereţii. Dat fiind acest fapt, poeziile mele se adresează celor care în pofida rutinei ce ne ştirbeşte atenţia, mai cred ca dragostea adevarată există şi că odată ce-ţi iese în cale îti înmânează invitaţia către eternitate- o eternitate plină de sublim şi emoţii incomensurabile.

 

Ioana Andreea DOGEANU

Bucureşti

12 iulie 2017

Banner 3
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole