Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat la sesiunea plenară a celui de-al doilea Comitet Mixt de Organizare de la Paris

În perioada 4 – 8 decembrie 2017, Institutul Francez de la Paris a găzduit reuniunea celui de-al doilea Comitet Mixt de Organizare (CMO) pentru Sezonul România – Franța. Reuniunile...
Viena

În perioada 4 – 8 decembrie 2017, Institutul Francez de la Paris a găzduit reuniunea celui de-al doilea Comitet Mixt de Organizare (CMO) pentru Sezonul România – Franța.

Reuniunile tehnice ale echipelor române și franceze s-au desfășurat pe parcursul a 4 zile, timp în care au fost discutate toate propunerile de proiecte primite până acum pentru Sezonul România – Franţa, sezon ce va debuta la sfârșitul lunii noiembrie 2018, la Paris.

Cel de-al doilea Comitet Mixt de Organizare, etapă importantă a pregătirii Sezonului România – Franța,  s-a încheiat vineri, 8 decembrie, cu o sesiune plenară găzduită de Ministerul Europei și Afacerilor Externe de la Paris la care au participat: domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Centenar, doamna Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român, domnul Sorin Cîmpeanu, Președintele Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) și președinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România, domnul Alexandru Oprean, Secretar de Stat la Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale precum și Excelența Sa domnul  Luca Niculescu, Ambasadorul României în Republica Franceză și Cosmin Dinescu, Secretar General MAE.

De partea franceză, au fost prezenţi Laurence Auer, director al departamentului cultură, învățământ și cercetare din cadrul Ministerului Europei și Afacerilor Externe de la Paris, domnul Pierre Buhler, Președintele Institutului Francez, domnul Alban de Nervaux, director Afaceri internaţionale și juridice la Ministerul Culturii, doamna Estelle Airault, director Afaceri europene la Ministerul Culturii, Excelența Sa, doamna  Michèle Ramis, Ambasadorul Franţei în România, doamna Sophie Bouquet, coordonator  pentru România în cadrul Biroului de Afaceri europene de la Ministerul Culturii, doamna Florentine Petit, șef departament Relaţii europene și internaţionale și Cooperare din cadrul Ministerului Învățământului Superior, Cercetării și Inovaţiei.

Președintele Institutului Cultural Român a salutat constituirea echipei române sub coordonarea comisarului Andrei Țărnea, care a avut prima întâlnire cu echipa franceză cu ocazia reuniunii tehnice a CMO. În discursul său, doamna Liliana Țuroiu a subliniat faptul că Sezonul România-Franţa reprezintă  “o excelentă ocazie de a evidenţia puternica sinergie dintre culturile celor două ţări”, cât și reperele și obiectivele comune ce se regăsesc în valorile europene pe care România și Franţa le împărtășesc. „Spaţiul cultural comun al României și al Franţei este Europa, iar Sezonul va confirma atât afinităţile dintre cele două culturi cât și viitorul bazat pe aceste valori comune”, a subliniat președintele ICR.

În calitate de partener în organizarea Sezonului, Institutul Cultural Român a început deja să lucreze, încă de la începutul anului, pentru organizarea unor evenimente de impact în masură să aducă o creștere de imagine pentru România, precum și o creștere a vizibilităţii și prestigiului Institutului Cultural Român.

Programele organizate de ICR în timpul Sezonului România – Franţa vor promova artiștii români contemporani, dar și importante creaţii din patrimoniul naţional.

De asemenea, Institutul Cultural Român va onora, în evenimentele din cadrul Sezonului, personalităţile culturale ale diasporei românești, artiști care reprezintă valori confirmate în Franţa și în întreaga lume.

Cei doi comisari generali ai Sezonului, Andrei Țărnea și Jean-Jacques Garnier au parafat procesul verbal al CMO, la finalul întâlnirii.

România va avea anul viitor prima experienţă în organizarea unui astfel de eveniment, în timp ce Franţa dialoghează de 30 de ani, cu peste 60 de ţări, prin intermediul Sezoanelor.

Contact: Direcția Comunicare și IT, 031 7100 625, biroul.presa@icr.ro

ICR

Viena
Categorii
Franța
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole