Revista „Booklook”, editată de Asociaţia Literară Păstorel Iaşi, lăudată la Freiburg, în Germania

  Duminică, 8 iulie 2018, sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi a găzduit o nouă şedinţă cu public a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI),...
Viena

 

Duminică, 8 iulie 2018, sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi a găzduit o nouă şedinţă cu public a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), sub conducerea scriitorului Mihai Batog-Bujeniţă.
Peste 25 de iubitori de cultură de bună calitate, printre ei fiind şi Ştefan Mardare, gazda noastră din cadrul „BJ” au asistat la un excelent recital de epigrame, poezie şi sonete, aplauzele participanţilor demonstrând din nou talentul literar al membrilor ALPI, de la cel mai mic la cel mai mare!
În debutul manifestării, directorul ALPI, Mihai Batog-Bujeniţă, a prezentat câteva dintre manifestările la care au fost prezenţi şi membrii Asociaţiei în ultima perioadă, printre ele fiind şi lansarea cărţii lui Victor Iosif – „Eugen Drăguţescu – omul şi artistul, în scrisori”, de la Muzeul Unirii din Iaşi.

Acelaşi „MBB” a adresat felicitări publice scriitorului şi jurnalistului Dan Teodorescu (membru senior în ALPI şi şeful departamentului Relaţii Internaţionale), pentru avansarea acestuia în postul de redactor şef adjunct în cadrul Agenţiei de Presă „Aşii Români” şi al publicaţiei „Vocea Ta”, ambele cu sediul central la Nürnberg, în Germania.

S-a citit în continuare recenzia dl. dr. Mihai Neagu (directorul Bibliotecii Române din Freiburg) despre publicaţia „Booklook”, editată de ALPI, cu multe pasaje laudative la adresa scriitorilor ieşeni şi au fost prezentate cărţile publicate în ultima perioadă de colegii Mihai Haivas, Georgeta Paula Dimitriu, Angela Pistol, Sorin Cotlarciuc, Mihai Batog-Bujeniţă şi Dan Teodorescu.

Membrii ALPI au fost de acord în unanimitate să se trimită, în perioada următoare, cărţi beletristice, din propriile creaţii literare, doamnei Ionela van Rees-Zota, pentru Biblioteca Centrului Cultural Româno-German de la Nürnberg, ALPI având un parteneriat de colaborare cu asociaţia DACIA e.V.,  din Germania.
Au recitat apoi din propriile creaţii literare Doina Toma, Angela Pistol, Georgeta Paula Dimitriu, Viorica Şerban, Angela Mihai, Dan Teodorescu, Mihai Batog-Bujeniţă, Dumitru Ivas, Victor Iosif (care a citit din cartea „Când tata avea tată”, poeziile Mălinei Aniţoaei), Vasile Unguraşu, Constantin Mănuţă, Constantin „Ticu” Mihai, Vasile Larco, Sorin Cotlarciuc, Ioan Hodaş şi Constantin Profir.
În seara zilei de luni, 9 iulie 2018, la Complexul Hotelier Ciric, în cadrul Taberei de creaţie şi re-creaţie „Un deceniu de prietenie la Iaşi”, organizată de Asociaţia „Universul Prieteniei”, membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi vor susţine un recital literar, într-o manifestare care îl va omagia şi pe maestrul Horia Zilieru, la împlinirea vârstei de 85 ani.
Următoarea manifestare cu public în cadrul ALPI va avea loc duminică, pe 12 august 2018, tot de la ora 10.00 şi tot în sala de lectură, de la sediul central al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi Iaşi.
DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole