România la Festivalul Internațional de Film de scurt metraj de la Izmir

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de scurt metraj de la Izmir este gata de start. Între 7 și 12 noiembrie 2017 vor fi prezentate producțiile...
Inchirieri Auto Bucuresti

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de scurt metraj de la Izmir este gata de start. Între 7 și 12 noiembrie 2017 vor fi prezentate producțiile care intră în competiție pentru Golden Cat Awards. Ediția cu numărul XVIII a ISFF este văzută de criticii de specialitate drept una dintre cele mai valoroase din Republica Turcia.

Anul 2018 vine cu o selecție internațională inspirată, cu peste 400 de filme care vor fi vizionate în mod gratuit pe toată durata festivalului. Organizatorii vorbesc dspre un interes particular pentru ediția de anul acesta a festivalului; 72 de țări  au înscris mai bine de 1500 de filme, creații prezentate pentru Premiile Golden Cat, la categoriile animație, documentare, experimentală și ficțiune, atât la nivel național, cât și internațional.

Fiecare film a fost meticulos evaluat de juriul festivalului. Câștigătorul Berlinalei,  András Muhi, producător al filmului „On Body and Soul”, va prezida juriul internațional  ISFF 2018.

Pe lângă filmele de concurs, organizatorii au pregătit și anul acesta câteva secțiuni speciale, care vor fi prezentate începând cu 9 noiembrie 2017: selecția Centrului Cultural Francez, selecția Euroshort Film, selecție din Festivalul de film Busho 2017,  Selecția Institutului Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul. De asemena, vor fi prezentate producții din zona filmului contemporan, experimental și de artă, realizate în Germania.

România, prin susținerea și propunerile ICR Istanbul, participă ca țară invitată în cadrul unei secțiuni destinate numai scurt metrajelor românești, în afara competiției. Andrei Răuțu, regizorul care semnează scurt metrajul Perseide, va susține la Izmir o sesiune Q&A, pentru o apropiere cât mai bună și firească de publicul prezent la festival.

Scurt metrajele românești prezentate la această ediție sunt :

Perseide, r. Andrei Răuțu având în rolurile principale pe Olimpia Melinte și Alexandru Deac. Premiera europeană a filmului a avut loc la Bruxelles, în octombrie anul acesta, în cadrul festivalului Balkans Beyond Borders.

Almania, r. Anton Groves, un film care urmărește un șofer de camioane singur, care face o călătorie de rutină din România în Germania. Pe parcurs călătoriei, acesta descoperă o familie de pasageri ascunşi  în spatele camionului său, care îl convinge să-i ducă la graniță, fără să știe ce riscă și cât de grave sunt cu adevărat mizele.

Borders, r. Ruxandra Slotea, care îi are în prim plan pe Angela și Tavi. Simțind că soția sa a prins rădăcini în altă țară, după ani de muncă în străinătate, Tavi decide să meargă în Franța și să o convingă să vină acasă. Angelei îi este greu să îi mărturisească adevărul, până când gestul disperat al lui Tavi o forțează să-i spună.

2LEI 60, r. Camelia Popa, care prezintă poveștile a doi deținuți de vârste și categorii sociale diferite și care sunt eliberați din penitenciar în aceeași zi. Lupta lor de reintegrare este una cu propria ființă, cu prejudecățile societății și cu ispita unei vieți ușoare oferite de vechiul anturaj.

Vizionarea celor 4 producții românești va avea loc în zilele de: 8 noiembrie, începând cu ora 21.00 la Centrul Izmir Sanat, în data de 9 noiembrie, începând cu ora 17.00 la Centrul Cultural pentru tineret Tarik Akan, iar în data de 10 noiembrie, de la ora 15.00, la Centrul Cultural Francez și de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru tineret Tarik Akan. –  transmite ICR Istanbul.

 

Contact:

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul

Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul

tel:(+90212) 292 43 45

​fax:(+90212) 292 46 26

email:  icr.istanbul@icr.ro

www.icr.ro        

Banner 3
Categorii
Turcia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole