S-AU ÎNCHEIAT LUCRĂRILE CONFERINȚEI NAȚIONALE PENTRU BIBLIOTECARI TÎRGU-MUREŞ 2018

  Cu câteva zile în urmă, în Sala Mică a Palatului Culturii, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională pentru bibliotecari, ”Centenarul Marii Uniri – un secol de carte românească” reuniune culturală...
Viena

 

Cu câteva zile în urmă, în Sala Mică a Palatului Culturii, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională pentru bibliotecari, ”Centenarul Marii Uniri – un secol de carte românească” reuniune culturală organizată, sub egida Ministerului Culturii, de Asociaţia “Barză Viezure Mânz” şi Editura Litera, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Consiliul Judeţean Mureş şi Biblioteca Judeţeană Mureş.

Lazok Klara – Liliana Moldovan – Florica Pop

Chiar dacă sărbătorile de iarnă bat la uşă, au răspuns invitaţiei de a lua parte la conferinţă, bibliotecari din întreaga ţară, colaboratori ai Bibliotecii Judeţene Mureş şi reprezentanţi ai Filialei Mureş a Ligii Scriitorilor  Români. În acest context, bibliotecarii – din judeţele Alba, Arad, Argeş, Braşov, Brăila,  Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ. Prahova, Sălaj, Suceava, Satu-Mare, Vrancea şi Mureş – au ascultat  prelegerile susţinute de  dr. Monica Avram – directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, dr. Cosmin Popa – cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” Bucureşti şi Ion Bogdan Lefter – poet şi eseist, critic şi istoric literar.

Anda Runtag – Monica Avram – Alexandru Cîmpeanu

Lucrările conferinţei au fost deschise de Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, dl. Alexandru Cîmpeanu care a transmis felicitări organizatorilor, i-a saluat pe participanţi şi a încheiat alocuţiunea introductivă cu speranţa că interesul publicului pentru cartea tipărită şi pentru lectură nu va dispărea niciodată.

Extrem de interesantă a fost prelegerea d-nei Monica Avram, directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş, care a pregătit o sinteză atent documentată despre  “Sistemul biblioteconomic din România” pornind de la Testamentul Contelui Sámuel Teleki conceput pentru  bibliotecarii şi cititorii din secolul al XIX-lea dar ale cărui principii biblioteconomice rămân extrem de actuale. În cadrul discursului rostit la reuniunea culturală aflată sub semnul Centenarului, dr. Monica Avram a pus în evidenţă aportul pe care l-a avut Şcoala Ardeleană în procesul apariţiei primelor biblioteci din Judeţul Mureş dar şi rolul Astrei care a contibuit în mod decisiv la naşterea sistemului bibliotecilor publice româneşti.

Cu deosebită atenţie a fost urmărită intervenţia Dr. Cosmin Popa, cercetător  ştiinţific principal la Institutul de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti care s-a înscris la conferinţă cu o comunicare intitulată „Centenarul Marii Uniri. Bilanţul unui veac de istorie”  oferind participanţilor o grilă de interpretare istorică şi psiho-siciologică a  fenomenului românesc pe parcursul unui secol de evoluţie marcat de diverse “paradigme şi paradoxuri” specifice gândirii colective a poporului nostru.

Cosmin Popa

Partea  a treia din programul conferinţei a fost alocată elegantei prelegeri susţinute de poetul, eseistul, istoricul şi criticul literar, Ion Bogdan Lefter care a insistat asupra ideii că Istoricul Moment  al Marii Uniri a marcat piaţa de carte românească prin apariţia unei pieţe integrate de carte dar a avut efecte mai puţin importante asupra istoriei literaturii naţionale deoarece, în literatura română factorul de unitate şi de stabilitate naţională s-a manifestat cu mult timp înainte de realizarea Unirii celei Mari.

Ion Bogdal Lefter

Conferinţa moderată de doamna Anda Runtag s-a încheiat cu o sesiune de dezbateri libere şi cu o  frumoasă surpriză pregătită pentru bibliotecari de către colegii de la Biblioteca Judeţeană Mureş, şi anume, o vizită la Biblioteca Teleki înfiinţată în 1802 de contele cu acelaşi nume.

Fără îndoială, organizarea conferinţei ”Centenarul Marii Uniri – un secol de carte românească” a demonstrat,  încă o dată, că angajaţii din sistemul bibliotecilor publice s-au implicat şi au susţinut, pe parcursul întregului an, proiecte dedicate Marii Uniri prin acţiuni culturale variate destinate tuturor categoriilor de cititori iar includerea  Bibliotecii Judeţene Mureş printre organizatori a dovedit faptul că activitatea Filialei Mureş a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România este apreciată la nivelul întregii bresle a bibliotecarilor din ţara noastră.

Voi încheia cu menţiunea că, în cadrul proiectului ”Centenarul Marii Uniri – un secol de carte românească”, bibliotecile publice au primit cu titlu de donaţie o serie de cărţi referitoare la istoria, literatura şi cultura naţională. Le suntem recunoscători pentru donaţie şi pentru prilejul de a fi participat la o interesantă dezbatere referitoare la rolul cărţii în Anul Centenarului,

 

Liliana Moldovan

Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole