Scriitoarea română Ana Maria Sandu, prezentă la Festivalul Noii Literaturi Europene de la New York
Scris de Aşii Români Vineri, 25 Noiembrie 2011 19:48
Articolul a fost afișat de 88 ori.
Festivalul Noii Literaturi Europene, un proiect EUNIC ajuns deja la a 8-a ediţie, care s-a desfăşurat între 15 şi 20 noiembrie în mai multe locaţii din New York, s-a axat în acest an pe romanul noir, informează un comunicat al Institutului Cultural Român din New York, trimis Agerpres. Intitulată 'Crime Scene: Europe', şi co-organizată de ICR New York în parteneriat cu alte şapte institute culturale europene din metropola americană, ediţia de anul acesta s-a axat pe romanul noir, plecând de la constatarea că în literatura europeană actuală a apărut un val de ficţiune inovativă în acest gen, o mixtură de roman psihologic, thriller politic şi poveşti care explorează tema frontierelor şi a permeabilităţii lor în continuă schimbare. Între 15 şi 17 noiembrie şase scriitori europeni au fost invitaţi la o serie de lecturi şi discuţii cu publicul despre romanele lor, în diferite locuri din Manhattan şi Brooklyn. Din partea României a fost invitată autoarea Ana Maria Sandu cu romanul 'Omoară-mă!' Complementar programelor literare, festivalul a prezentat între 18 şi 20 noiembrie şi o serie de filme la The Museum of Moving Image din Queens. În cadrul acestui program s-au proiectat adaptări cinematografice ale unor romane noir şi lungmetraje care reinventează convenţiile genului, precum 'Aurora', în regia lui Cristi Puiu, menţionează ICR New York. Deschiderea festivalului găzduită de Centrul Ceh la 15 noiembrie a oferit publicului o ocazie de a auzi romanele din festival în limba originală, autorii prezenţi citind câte un scurt fragment din cărţile lor. Un actor american a interpretat secţiuni mai ample de text, în limba engleză, după intervenţiile fiecăruia dintre scriitori. Paginile din 'Omoară-mă!' au fost traduse de Alistair Ian Blyt, un specialist în literatură română, care a mai tradus în engleză Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici sau Bogdan Suceavă. Ele pot fi citite pe siteul cunoscutei publicaţii Brooklyn Rail, ca urmare a unei colaborări devenite tradiţionale între festival şi această revistă care promovează literatura străină în SUA. În cea de-a doua zi, pe 16 noiembrie, autorii au participat la două sesiuni de discuţii publice la Center for Fiction, una dintre cele mai vechi biblioteci din Manhattan, în prezent un important centru literar. Ambele sesiuni au fost moderate de profesorul universitar B.J. Rahn, o specialistă în genul noir de la Hunter College din New York. În prima parte a evenimentului Caryl Ferey (Franţa), Jan Costin Wagner (Germania), Stefan Slupetzky (Austria) şi autorul american invitat Dan Fesperman au discutat despre poliţişti protagonişti neconvenţionali, fiecare dintre ei având un protagonist detectiv, poliţist sau erou de noir care depăşeşte aşteptările tradiţionale ale cititorilor. În cea de-a doua parte Ana Maria Sandu a dezbătut împreună cu Zygmunt Miloszewski (Polonia) şi Jose Carlos Somoza (Spania) tema 'Natura răului'.
Vorbind despre cele două personaje feminine ale cărţii ei, dintre care una dintre femei o omoară pe cealaltă, Sandu a dezvăluit că: 'În romanul meu, răul este împărţit în mod egal. Cele două protagoniste împărtăşesc aceeaşi fantezie, sunt la fel de vinovate.' Referindu-se la sursa de inspiraţie pentru 'Omoară-mă!', scriitoarea a precizat: 'Totul a pornit de la ideea că, într-un fel, îi omorâm pe toţi oamenii de care ne despărţim la un moment dat. Ei continuă să aibă viaţă civilă, o adresă în buletin, dar noi i-am uitat - sunt morţi pentru noi.'Pe 17 noiembrie, la cunoscuta librărie Bookcourt din Brooklyn a avut loc o ultimă sesiune de lecturi publice din romanele prezentate, reunite sub titlul 'Întoarcerea la scena crimei'. Venit să ofere o concluzie şi o discuţie extinsă cu publicul fidel al uneia dintre cele mai importante librării independente din Brooklyn, acest ultim eveniment din programul literar al festivalului a accentuat ideea că direcţiile inovative ale literaturii europene noir pot prezenta un real interes pentru cititorul american obişnuit cu abordările clasice, femmes fatales şi detectivi decăzuţi, mai precizează ICR New York în comunicat. Tema festivalului Noii Literaturi Europene a generat şi o secţiune complementară de film, genul noir fiind extrem de popular pe marele ecran. Seria de proiecţii a avut loc la The Museum of the Moving Image din Queens, între 18 şi 20 noiembrie. Filmele prezentate sunt fie ecranizări ale unor romane noir europene - ca în cazul filmului polonez 'Entagnglement' (Încrengătura), după romanul omonim al lui Zygmunt Miloszewski (autor prezent în festival) - sau lungmetraje care reinventează genul, precum 'Aurora', în regia lui Cristi Puiu. Alături de Aurora şi Entanglement, seria a mai cuprins lungmetraje din Franţa, Germania, Italia, şi precum şi două filme cehoslovace şi austriece din anii 40 şi începutul anilor 50, clasice ale genului în ţările lor. Ediţia a 8-a a Festivalului Noii Literaturi Europene de la New York a reprezentat un succes organizatoric, sălile de la întâlnirile publice din cadrul festivalului fiind pline, notează ICR New York. Mărturie acestui succes au stat întrebările adresate autorilor din partea publicului american, extrem de interesat de ficţiunea europeană. Foarte mulţi membri ai publicului au fost incitaţi de subiectul şi fragmentele citite din 'Omoară-mă!', aşteptând o traducere integrală a romanului Anei Mariei Sandu în limba engleză. Pe durata desfăşurării festivalului, s-au aflat la New York Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român şi fostul preşedinte al EUNIC, şi Mircea Mihăieş, vicepreşedintele ICR.
AGERPRES








































